Ruleta şvăbească

• publicat la: 11 aprilie 2010
Ruleta şvăbească

Victoria rămâne pe primulloc după ce a bătut Schwaben Kalamdi, scor 2-1 (1-0), dar a tremurat până  spre final, în faţa celui mai incomod adversar din retur.

Şvabii şi-au jucat şansa, la Carei, sâmbătă, în faţa unui stadion aproape plin. Cu primarul Căminului în tribune, cu susţinătorii alături, sosiţi „la oraş” ca la sărbătoare, oaspeţii au dat tot ce au putut pe parcursul celor 90 de minute. S-au apărat supraglomerat, au încercat să intimideze prin faulturi dure, au tras la, sau spre poartă, de fiecare dată când au avut ocazia şi au luptat până în ultimul minut, organizat şi cu puţine erori.

Victoria a „prestat” în nota obişnuită. A început tare, a ratat mult în primele minute şi a deschis scorul rapid, din nou. Hagen, reprofilat atacant pentru al doilea meci consecutiv, a punctat după o fază şnur, pe stânga, unde Balogh, urcat şi le la centru, a făcut un meci excelent. Numai că, după gol, aşa cum s-a mai întâmplat de atâtea ori în acest campionat, fotbaliştii lui Tabi au pierdut din luciditate şi au permis adversarului să echilibreze jocul.

Rezultatul final a atârnat, din această cauză, de un fir de aţă, egalul s-au victoria, la diferenţă mai mare, a careienilor, fiind două varianate, cu aceeaşi posibilitate de înfăptuire: Schlachter a ratat cu şase minute, înainte de final, golul de 2-2, iar Balogh a tras în portar, în loc să facă 3-1, în ultima faza remarcabilă a meciului, după ce a driblat cam tot ce a găsit în cale.

Pentru suporterul neutru meciul a reprezentat o bună petrecere a timpului liber. Victoria a presat, oaspeţii au ripostat, tribuna a comentat fiecare fază, iar arbitrii au greşit exact atunci şi exact cât trebuia ca să completeze suspansul, chiar dacă până la finalul reprizei s-au consemnat doar ratări în derptul Victoriei: şut Dascăl pe centru şi câteva centrări nefructificate.

După pauză, apărarea Victoriei, din nou schimbată, faţă de meciul anterior, cu Alexuţan alături de Moş, în centru, a gafat. În minutul 49, după ce s-a plasat greşit, cel dintâi a comis un  fault grosolan în postură de ultim apărător. Arbitrul Maziul s-a făcut că nu vede, dar la faza imediat următoare, la o intervenţie regulamentară a lui Moş, a dicatat lovitură de pedeapsă pentru oaspteţi. Schlachter, fost component al Victoriei, în anii reuşiţi din perioada 90, a înscris, lejer, şi a creat panică pe banca Victoriei.

Emoţiile nu au durat prea mult, însă, pentru că, în minutul 53, Ozsvath a puncat pentru 2-1, la o fază parcă trasă la indigo cu cea din care Victoria a deschis scorul, cu centrare din dreapta, de această dată.

După gol jocul s-a mutat din nou la centru. Când s-a ajuns la porţi,  Victoria a ratat prin Petzer, şut mult peste, prin Ozsvath şi Pintea, în timp ce oaspeţii au omis prin Obsitos – un atacant extrem de interesant – şi Krausz.

Cele mai importante ocazii au fost irosite, însă, de cei mai buni oameni ai celor două echipe. Mai întâi Schlacheter a driblat spectaculos cinci careieni şi a şutat, din unghi, alături, pentru ca Balogh să nimerească doar portarul după o cursă „specială”, în finalul jocului.

Fotbaliştii careieni i-au dedicat victoria lui Papp Zsolt, care şi-a serbat sâmbătă ziua onomastică. Cu toate acestea echilibrul, adesea vizibil, dintre Victoria şi Schwaben e îngrijorător, în perspectiva viitoarelor meciuri.

Victoria Carei: Pop – Balogh, Moş, Alexuţan, Baumgartner (Pintea,min 80) – Sârca, Dascăl, Petzer, GnandtHagen, Ozsvath (Roşu, min 64). Antrenori: Tabi Zsolt şi Kovacs Antal.

comentarii

de LACI la 11 aprilie 2010 - 13:51

mda, acuma parca mai inteleg…dar din cele 2 articole…doar poze…

de xyz la 21 aprilie 2010 - 09:18

despre aceasta generatie este vorba!au inceput fotbalul impreuna de 8-10 ani si unde au ajuns!!!! cei doi tehnicieni sunt buni,dar”kutyabol nem lesz szalona”! toata speranta fotbalului careian este in noua generatie,care au pornit pe un drum bun sub conducerea lui d-ul prof. Nintas !!!

de pt xyz la 21 aprilie 2010 - 12:37

nu sunt impreuna de 8-10 ani
un exemplu e poza de la barajul din vara trecuta,din echipa aia mai sunt 7 jucatori si anu viitor din echipa asta o sa ramana vreo 4 si tot asa………….ii greu sa faci ceva daca tot schimbi jucatori pe banda rulanta

de toni schumacher la 21 aprilie 2010 - 17:15

si eu zic ca grupa lui nintas va fii prima grupa pt care merita sa faci juniori republicani!

de xyz la 21 aprilie 2010 - 18:12

ptr toni! atunci despre ce vorbim??? atatia bani ptr superliga judeteana???? aceia sunt fotbalisti? ar trebui sa joace pe gratis sub emblema Victoriei!din contra;ar trebui sa plateasca ca au posibilitatea sa imbrace tricoul alb-negru !!!

de kovacs antal(puha) la 22 aprilie 2010 - 20:27

xyz,ai dreptate,dar azi asa ceva numai este nu se mai joaca pentru culori ci pentru bani! noi cand eram juniori ne-am bucurat daca antrenorul de la echipa mare ne-a saluta….azi sunt jucatori care nu ne saluta pe noi!

de jucator la victoria juniori la 26 aprilie 2010 - 12:09

bai nea’ puha tu nu sti saluta lumea. noi salutam tu nu saluti.

rusine bai grasule:))

de unu la 26 aprilie 2010 - 12:35

ce mah atatia bani………k si la camin si la petresti si majoritatea echipelor joaca pe cat joaca cei de la victoria si sunt vreo 3 echipe care joaca pe bani si mai multi.eu zic ca rusine pt Carei unde sunt 3 sponsori si cauasu si oaru joaca pe prime mult mai mari :))))))))))))

de kovacs antal(puha) la 26 aprilie 2010 - 13:11

pe cine nu am salutat si cand?

Lasati un comentariu