Cine este românul care a descoperit că Germania datorează României 18 mld. euro

• publicat la: 23 august 2010
Cine este românul care a descoperit că Germania datorează României 18 mld. euro

Radu Golban este un român stabilit în Basel, Elveţia. Doctor în economie, el a descoperit în timp ce îşi făcea documentarea pentru teza doctorală că Germania are o datorie istorică către Banca Naţională a României (BNR): peste 18 miliarde de euro.

La origine, sunt din Timişoara. La vârsta de 14 ani -în anul 1988- împreună cu familia, am emigrat în Germania. Sunt cetăţean german şi din anul 2003 m-am stabilit în Elveţia”, a declarat el într-un interviu pentru Hotnews.


„Având reşedinţa în Basel, mi-a fost facil să accesez arhiva Băncii Reglementelor. Am analizat raportul numărul 14 al instituţiei, care tratează în mod special cumularea soldului român şi tehnicile Germaniei de a reduce acest sold sau „varfurie” neacoperite ale comerţului în compensaţie între cele două ţări. În ciuda diferitor tehnici ale Germaniei de a reduce soldul – fie prin decontarea staţionării trupelor germane în România din soldul curent sau achitarea unor datorii ale României faţă de Germania în 1944 tot din soldul curent, acesta a crescut în favoarea României în ritm accelerat. În 1944 de la circa 900 de milioane la 1200 de milioane de Reichsmark.”

E vorba de contractul de Clearing semnat între Guvernele României şi Germaniei la 23 martie 1939, in care România se obliga să livreze mărfuri diverse către Germania, care urma să le achite la un preţ mai mare cu 10 % faţă de valoarea medie a preţurilor mondiale.

Germania urma să achite facturile prin Casa Germană de Compensaţie, dar plăţile trebuiau efecuate numai către BNR, in mărci germane imperiale. BNR, la rândul ei, achită in lei româneşti exportatorilor şi in acest fel totul era in regulă.

Contractul acesta se poate găsi pe internet, nu e niciun mare secret , se menţionează.

Money.ro

Lasati un comentariu