Joc periculos

• publicat la: 6 ianuarie 2011
Joc periculos

O recentă inşiruire de evenimente, nu ştiu de ce dar nu cred intr-o sucesiune intâmplătoare a acestora, mă face să mă intreb şi să intreb dacă nu cumva, in spatele lor, se ascunde un joc periculos, la capătul căruia, dacă nu vom fi atenţi, şi nu prea suntem, pe noi, ca români, ca stat, ne pot aştepta, in viitorul nu prea indepărtat, surprize deloc plăcute.
La 1 ianuarie 2011, aşa cum am mai spus, Ungaria, prin premierul in exercitiu, Vicktor Orban, a preluat preşedenţia Uniunii Europene şi, tot de atunci a intrat in vigoare legea, adoptată la finele anului trecut de Parlamentul ungar prin care cetăţenii de etnie maghiară care trăiesc in afara graniţelor Ungariei pot cere şi obtine şi cetăţenia maghiară pe lângă cea pe care o au in prezent ( in cazul nostru fiind vorba de cea română).

Nici nu s-a răcit bine “cerneala” cu care a fost scrisă această lege, nu intâmplător concepută şi legată in timp, zic eu, de preluarea preşedentiei Uniunii Europene de către Ungaria că, mai multi lideri ai UDMR, cetăţeni români, de etnie maghiară, care deţin funcţii publice importante in statul român şi care au fost aleşi de electorat şi nu numiti, au depus luni, 3 ianuarie, 2011, actele, la Consulatele Generale ale Ungariei de la Miercurea Ciuc şi Cluj, cerând cetăţenie maghiară,

Si iată că, la două zile distanţă, adică miercuri, 5 ianuarie, 2001, aflăm că unul dintre aceşti demnitari atât de dornici de cetăţenie maghiară, respectiv preşedintele Consiliul Judetean Harghita, Borboly Csaba, care este şi liderul Consiliului National al Primarilor şi consilierilor UDMR, se grăbeşte să trimită o scrisoare adresată, nu ştim incă dacă in calitatea oficială pe care i-o conferă functiile deţinute in România sau in nume propriu, Parlamentului ungar. Mai precis, preşedintelui Comisiei parlamentare pentru elaborarea noii Constituţii a Ungariei, Salamon Laszlo.

Ce-i scrie Borboly lui Salamon? Că are de făcut nişte propuneri în privinţa relaţiilor maghiaro-maghiare.( n.n..?!? )

Aceste propuneri, spune Borboly in misiva sa către Salamon, trebuie să fie inserate, in detaliu, in noua Constitutie a Ungariei ce va fi adoptată in această primăvară.

“Detaliile” despre care nu avem cunoştinţă incă, au drept scop, spune acelasi Borboly, ca „La prevederea din actuala Constituţie a Ungariei conform căreia «Republica Ungară se simte responsabilă pentru soarta maghiarilor care trăiesc dincolo de hotarele ei»” să se adauge şi “detalii privind formele concrete de realizare a asumării acestei responsabilităţi”,
Desigur, e greu de tradus ce se ascunde după limbajul “cifrat”, uzitat de politicianul cu dublă cetăţenie, româno-maghiară, Borboly Laszlo.

Dar se poate intui, mai ales dacă luăm in considerare şi o altă precizare pe care o face liderul UDMR de la Harghita in scrisoarea sa : „În această privinţă consider că, prin noua Constituţie, Parlamentul Ungariei trebuie să ia măsuri în mod similar Constituţiei române deoarece sunt convins de faptul că o astfel de prevedere ar contribui la o stabilitate politică şi la soluţionarea problemelor privind protecţia drepturilor minorităţilor naţionale”, Asta a fost miercuri.
Iar azi, adică joi, ce aflăm? Că Romania nu va intra in Schengen la 31 martie, 2011. De cine a fost făcut anunţul? De nimeni altul decât de Ministrul de Interne al Ungariei, Sandor Pinter, care a anunţat că aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen a fost amânată. Potrivit oficialului maghiar, citat de agenţia germană de ştiri DPA, “(…) ambele ţări mai au de îndeplinit „o serie de sarcini”, astfel că o aderare la termenul fixat de 31 martie 2011 este imposibilă.”

Imediat după ce stirea e “explodat” pe agentiile şi fluxurile de ştiri naţionale şi externe , Biroul de presă al Ministerului de Interne de la Budapestea vine şi dezminte, neoficial insă, faptul că ministrul Sandor Pinter ar fi dat un interviu pentru agenţia DPA.

Dar din România se vede altfel… Adică aşa cum a declarat, tot astăzi,ca să vezi!, preşedintele Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaţilor, Attila Korodi, care nu a negat existenţa unei declaraţii a ministrului ungar de Interne referitoare la amânarea aderării României la Schengen ci oar a spus că aceasta… a fost interpretată greşit.

Cineva se joacă cu alticineva. Un joc care pare a fi o hărţuială, o incordare de muschi care cui foloseste in acest moment deloc propice in care nu numai România şi Bulgaria ci şi restul statelor din Uniunea Europeană au destule şi complicate probleme de rezolvat. Un joc perculos. Foarte periculos!

sursa  ziare.ro

Lasati un comentariu