Sărbătoarea iubirii pe mapamond

• publicat la: 12 februarie 2011
Sărbătoarea iubirii  pe mapamond

Din indepărtata Japonie  şi până in Australia , februarie are pentru fiecare o zi a indrăgostitilor. Nu pentru că indragostitii sau cei care doresc să cucerească pe cineva au nevoie neapărat de o zi specială pentru a-şi arăta şi demonstra afecţiunea, ci pentru că, până la urmă, orice zi din an e bună pentru aşa ceva. Insă faptul că există o perioadă anume stabilită de reguli, convenţii sau traditii face ca oamenii să perceapă atlfel importanţa iubirii lor. In plus, poate constitui un punct de plecare pentru relatii care aşteptau doar un imbold. Sau pot reimpăca suflete. Oricare ar fi motivatiile şi evenimentele din aceste zile, fiecare popor sau regiune are câte o zi a indrăgostiţilor.

Sfântul Valentin este cea mai populară sărbătoare a iubirii, datorită răspândirii largi a traditiilor catolice si protestante in lume, din Filipine şi până in Columbia. Sfăntul Valentin este cel mai bine primit  in Europa şi in America de Nord, unde se găsesc statele cele mai bogate şi implicit mediatizări şi strategii de marketing mai bine definite.

Cea mai cunoscută legendă despre Sfântul Valentin este cea conform căruia acest sfânt era de fapt un preot care a trăit in sec al III-lea in Roma. In acea perioadă, Impăratul Claudius II a interzis căsătoria pentru bărbaţii tineri, deoarece el considera că soldatii căsătoriţi nu erau la fel de buni in luptă ca cei singuri, deoarece se temeau să nu işi lase familiile singure in cazul in care ei păţeau ceva in bătălie. Valentin, considerând decretul ca fiind injust, a continuat să căsătorească tinerii indrăgostiti pe ascuns, până a fost prins de Claudius şi a fost ucis, devenind astfel sfânt.

Sfântul Valentin se sărbătoreşte in SUA, Canada, Anglia, Franţa, Danemarca, Germania, Norvegia. In Suedia există o altă variantă: sărbătoarea tuturor inimilor, neoficială. In Slovenia, ziua Sfântului Valentin este considerată ziua in care plantele incep să inverzească, iar păsările se „căsătoresc”. De asemenea, in Turcia se sărbătoreşte ziua inimilor dulci, ca şi in Iran, pe 17 februarie.

In România există deja Dragobetele, o sărbătoare a iubirii bazată şi pe inceputul primăverii şi pe aceeaşi tematică a căsătoriei păsărilor.

In Orientul indepărtat, ziua indrăgostiţilor se sărbătoreşte in aceeaşi zi din februarie cu romantism, bomboane, flori şi ciocolată. In Japonia şi Coreea a fost adoptată sărbătoarea dragostei, insă cu mici modificări. Astfel, femeile sunt cele care oferă ciocolată bărbaţilor. Femeile pot oferi ciocolată colegilor şi celor din anturaj (giri-choko), persoanei iubite (honmei-choko) sau prietenelor (tomo-choko). In revanşă, bărbaţii vor face acelaşi lucru de Ziua albă, şi anume in data de 14 martie, când se consideră că vor intoarce favoarea. Este numită ziua albă deoarece atunci se oferă doar ciocolată albă, insă se pot face şi alte cadouri de această culoare, in special lenjerie intimă.

Dragobetele la români este o sărbătoare mult mai veche şi mai plină de semnificaţii decât modernul şi, aşa cum consideră unele persoane, comercialul Sfânt Valentin. Dragobetele işi are originea in cultura dacică, unde era văzut ca un zeu năvalnic ce se află in cer la inceputul primăverii şi care oficia acolo logodna păsărilor şi nunta tuturor animalelor. Păsările erau percepute ca un simbol al cerului. De-a lungul timpului, in popor s-a cristalizat legenda lui Dragobete ca fiind fiul babei Dochia, cea care aducea iarna şi viscolul. Dragobete este cel care face loc pentru primăvară şi implicit şi pentru iubire. De Dragobete se ţineau petreceri şi se făceau demersuri pentru logodne sau viitoarele căsătorii.

redactia

Lasati un comentariu