Arhiva pentru 10 februarie 2011

România cere experţi străini în vămi
Autorităţile de la Bucureşti au propus deja statelor europene să trimită în România experţi care să lucreze cu vameşii şi poliţiştii de frontieră, propunerea fiind adresată la nivel bilateral şi Germaniei, care a părut interesată de subiect, a declarat, pentru Ziare.com, şeful Departamentului Schengen din Ministerul de Interne, Marian
Mai multe articole

Cum să faci pensiune turistică la ţară cu bani europeni
Microintreprinderile şi persoanele fizice (neînregistrate ca agenţi economici) pot să beneficieze de o finanţare europeană de până la 200.000 de euro pentru construcţia unei pensiuni în mediul rural. Banii europeni se pot obţine pentru dezvoltarea unei pensiuni rurale (agroturistice) cu maximum

Dacia lansează două noi modele în 2012 şi prezintă un nou concept la Geneva luna viitoare
Grupul Renault, care deţine Automobile Dacia, va lansa 44 de noi modele în 2013 şi 48 în 2016, potrivit unui comunicat al constructorului francez, faţă de 40 în 2010 şi 30 în 2005. La nivel european, alături de noua gamă de automobile electrice, va fi lansat şi noul Twingo facelift în 2011,

Gunoi mai scump, Poliţie Locală şi înlocuirea trandafirilor
Luni 14 februarie 2011 , de la orele 10,00 consilierii locali au fost convocaţi pentru şedinţa ordinară aferentă lunii februarie.Ordinea de zi e deosebit de complexă , regăsindu-se pe ea şi propuneri de majorări de tarife atât la colectarea gunoiului menajer cât şi la chiriile practicate

Experimentul LEN a început in 9 februarie 2011
Ministrul Educaţiei, Daniel Petru Funeriu, a început să coordoneze marele experiment numit Legea Educaţiei Naţionale, transformându-ne pe noi toţi- profesori, elevi, părinţi- în simpli cobai de laborator. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ atrage atenţia că ziua de 9 februarie

CAREI gazda singurei reprezentaţii din România a ansamblului brazilian OS CHIMANGOS
Centrul Cultural al Municipiului Carei vă invită la un spectacol deosebit, cu Ansamblul „Os Chimangos” din Brazilia. Spectacolul folcloric va avea o durată de 90 de minute şi se va desfăşura la Casa Comunitară Sf. Ladislau, în data de 16 februarie 2011, începând cu ora 18. Biletele pot

Rezultate frumoase pentru Tapo Carei
In perioada 4-6 februarie 2011 a avut loc la Budapesta Memorialul ” Molnar Janos”,competiţie unde au fost prezenţi peste 250 de participanţi din 13 ţări dintre care şi Franţa,Luxemburg,Suedia. Clubul Elevilor Tapo Carei a participat la această competiţie cu 3 sportivi,Sek Kristof,