Csibi Barna, chemat la Comisia de Disciplină

• publicat la: 5 mai 2011
Csibi Barna, chemat la Comisia de Disciplină

Funcţionarul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Csibi Barna, a fost notificat de instituţie să se prezinte, joi, la Comisia de disciplină, convocată să analizeze cazul salariatului, a declarat, astăzi, purtătorul de cuvânt al ANAF, Sabina Zereş.

„În 27 aprilie a avut loc o primă întâlnire a Comisiei de disciplină din cadrul ANAF pentru a analiza situaţia angajatului Csibi Barna, care nu s-a prezentat la locul de muncă. Acestuia i s-a transmis o notificare prin care a fost chemat să participe la Comisia de Disciplină ce va avea loc joi”, a spus Sabina Zereş, citată de agerpres.ro.

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) a organizat miercuri o acţiune de protest în faţa ANAF.

„Sindicaliştii protestează faţă de atitudinea unui funcţionar al statului român, subordonatul ANAF, Csibi Barna, care şi-a permis să încalce grav Constituţia, să batjocorească România şi naţiunea română prin spânzurarea la Miercurea Ciuc a unui manechin reprezentându-l pe Avram Iancu. Declaraţiile sale media, rostite exclusiv în limba ungară, deşi pentru orice funcţionar al statului ‘în România limba oficială este limba română’ (Constituţia României, Art. 13) au constituit un îndemn la segregare teritorială pe criterii etnice, la desfiinţarea statului care îl plăteşte, la discriminarea unei majorităţi etnice mult prea indulgente”, a declarat preşedintele SCMD, Col. (r) dr. Mircea Dogaru.

„În mod deliberat, acest funcţionar al statului român, subordonatul dvs., a ignorat Legea fundamentală a ţării, pe care trebuia să o slujească şi conform căreia: „Teritoriul României este inalienabil’ (Art. 3, al. 1); ‘România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politică, de avere sau de origine socială’ (Art. 4, al. 2); ‘Statul român are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi’ (Art. 4, al. 1). Aşadar solidaritatea şi nu dezbinarea! ‘Cetăţenii români şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi’ (Art. 57)”, se arată într-o scrisoare pe care SCDM a depus-o pe adresa preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar.

sursa jurnalul.ro

Lasati un comentariu