Euro intră astăzi în faliment. Planul de salvare nu va apărea!

• publicat la: 26 octombrie 2011
Euro intră astăzi în faliment. Planul de salvare nu va apărea!

Azi este ziua Z pentru viitorul zonei euro şi chiar al întregului sistem  financiar mondial. Toţi ochii  vor fi îndreptaţi spre Bruxelles, acolo unde liderii europeni se vor întâlni pentru a anunţa planul de măsuri menit a stăvili criza datoriilor din zona euro. Pieţele mondiale aşteptă cu sufletul la gură planul de ieşire din criză, plan care, din cauza divergenţelor dintre Franţa şi Germania, se pare că nu va veni. Iar pieţele financiare  au reacţionat imediat.

Bursele şi euro scad puternic, astăzi, anunţă MEDIAFAX, după o declaraţie a cancelarului german Angela Merkel, care a anunţat că Germania nu vrea ca declaraţia UE să ceară Băncii Central Europene să continue achiziţiile de obligaţiuni suverane ale Greciei de pe pieţele secundare. ROMÂNIA LIBERĂ remarcă faptul că actual criză euro a arătat că Franţa şi Germania au priorităţi diferite şi niciuna nu vrea să renunţe la punctul său de vedere.

Astfel, dezacordul dintre Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy devine din ce în ce mai evident şi mai periculos pentru soarta Europei. Iar guvernele europene par deocamdată, şi ele, susţine JURNALUL NAŢIONAL, foarte departe de un acord care să pună capăt crizei datoriilor publice şi să redea încredere pieţelor financiare. Pe lângă situaţia Greciei, datoria publică a Italiei a devenit, la rândul ei, o sursă majoră de îngrijorare pentru investitori. La ultimul summit european, acum câteva zile, aminteşte ANTENA3, premierul italian Silvio Berlusconi a fost pur şi simplu somat de liderii Franţei şi Germaniei să ia măsuri dure de relansare economică şi reducere  a datoriei.

Potrivit oficialilor care au participat la negocieri, citaţi de CAPITAL, discuţiile dintre autorităţile europene şi deţinătorii de bonduri ale Greciei nu au ajuns la un rezultat, ceea ce înseamnă că acordarea unui noi pachet de sprijin pentru Grecia este în aer. Şi astfel, chiar dacă oficialii UE au încercat să evite momentul, să îl amâne, sau măcar să îl denumească altfel, inevitabilul se produce astăzi, anunţă ROMÂNIA LIBERĂ: o parte dintre creditorii Greciei, publici şi privaţi, vor fi în situaţia de-a pierde aproximativ jumătate din bani. Cu alte cuvinte, Grecia dă faliment azi!

sursa ziare.ro

Lasati un comentariu