Lucrări de artă contemporană din România achiziționate de Parlamentul European

• publicat la: 12 octombrie 2011
Lucrări de artă contemporană din România achiziționate de Parlamentul European

Jerzy Buzek, Președintele Parlamentului European, a vernisat ieri, 11 octombrie 2011, la Bruxelles expoziția lucrărilor de artă contemporană achiziționate de Parlamentul European din România și Bulgaria pentru completarea colecției de artă contemporană din statele membre ale Uniunii Europene.

Artiștii români ale căror lucrări de artă au fost selectate sunt,  în ordine alfabetică: Ioana Bătrânu, Horia Bernea, Geta Brătescu, Daniela Chirion, Florin Ciubotaru, Suzana Dan, Sorin Dumitrescu, Daniela Făiniș, Stela Lie, Valeriu Mladin, Gili Mocanu, Teodor Moraru, Mihai Țopescu.

Selecția artiștilor a fost efectuată de Parlamentul European pe baza propunerilor unor importante instituții culturale din țară (Muzeul Național de Arta Contemporană, Muzeul Național Cotroceni, Institutul Cultural Român, Uniunea artiștilor Plastici din România, universități de artă). Lucrările au fost achiziționate în cursul anului 2011 pentru suma totală de 99.100 Euro.

La vernisajul expoziției au participat dna. Lidia Geringer de Oedenberg, Chestor al Parlamentului European responsabil cu probleme culturale și artistice, artiști români și bulgari ale căror lucrări au fost achiziționate pentru colecția de artă a Parlamentului European, membri ai Parlamentului European, oficiali ai Reprezentanțelor României și Bulgariei pe lângă Uniunea Europeană.

Achiziția și expunerea unor lucrări de artă contemporană în scopul promovării realizărilor culturale din statele membre ale Uniunii Europene a fost o inițiativă a președintelui primului Parlament European ales prin vot direct, dna Simone Veil. Colecția de artă contemporană a Parlamentului European care numără, după achiziția lucrărilor din România și Bulgaria, 383 de lucrări, este acum completă.

Expoziția va rămâne deschisă până la data de 14 octombrie, după care lucrările vor fi expuse, alături de celelalte lucrări din colecție, în clădirile Parlamentului European din Bruxelles, Strasbourg și Luxemburg.

Lasati un comentariu