Pagina principala / Stiri interne / Cine pierde din întoarcerea lui Arafat la Ministerul Sănătăţii

Cine pierde din întoarcerea lui Arafat la Ministerul Sănătăţii

Aproximativ 40 de firme private au investit milioane de euro în ambulanţe pe care intenţionau să le folosească în sistemul naţional de urgenţă. Deocamdată, planurile acestor companii au fost date peste cap de căderea proiectului de lege care viza reforma în sănătate.
Reîntoarcerea la Ministerul Sănătăţii a lui Raed Arafat, opozant declarat al privatizării sistemului medical de urgenţă, încurcă totodată şi planurile pe care şi le făcuseră firmele de ambulanţă privată. Dacă legea ar fi trecut în forma în care era concepută de comisia prezidenţială, mai mulţi operatori privaţi s-ar fi putut autoriza, iar cei deja existenţi şi-ar fi putut extinde aria de expertiză. BGS, Neuromed, Puls, Nei Medica, Uman Serv, Medicover, Medlife, Alicia Medical sunt doar câteva dintre firmele care urmăreau să se extindă pe sectorul medicinei de urgenţă. Dacă unele dintre acestea s-au impus în piaţă prin servicii de calitate , despre altele se poate spune că sunt mai degrabă căpuşe ale bugetului public. Aşa este cazul firmei Alicia Medical (ce aparţine unui lider PDL de la sectorul 3) despre care ziarul nostru a arătat cum domină segmentul de îngrijiri la domiciliu, în defavoarea celorlalte firme de pe piaţă.

Proiectul de lege elaborat de comisia prezidenţială le-ar fi permis acestor companii să preia nu doar urgenţele de cod verde (consultaţiile la domiciliu), cum fac acum, ci şi pe cele de cod galben şi roşu (accidentaţii). Asta ar fi însemnat de două-trei ori mai mulţi pacienţi şi, în consecinţă, şi profituri mai mari. O firmă mare de ambulanţă privată poate ajunge la un profit de peste 1 milion de euro anual, în baza contractelor actuale.

97% din fonduri – la stat, 3% – la privat

Din felia mare a urgenţelor, finanţată cu 200 de milioane de euro anual, serviciului public îi revin 97% din fonduri, iar privaţilor numai 3%. Dacă luăm ca exemplu Capitala, vedem că Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a acreditat 10 firme private. Acestea deţin în total 100 de ambulanţe private, potrivit Asociaţiei Serviciilor Private de Ambulanţă, ceea ce înseamnă, în medie, 10 maşini de fiecare operator privat. Totuşi, DSP susţine că numai 43 de ambulanţe private sunt certificate. „Societăţile Medicover şi Alicia Medical, de exemplu, au cumpărat ambulanţe, dar acestea nu sunt acreditate de noi”, spune Cristina Tase, purtător de cuvânt la DSP.

Astfel, în dispeceratul 112, operatorii privaţi îşi înscriu zilnic maximum 4 maşini. În aceste condiţii apare întrebarea la ce folosesc celelalte ambulanţe? Răspunsul cel mai la îndemână ar fi că aceste firme sperau să se extindă într-o piaţă liberă. „Acum nu este o mega-afacere, dar pentru viitor suntem pregătiţi. Am făcut investiţii atât în maşini, echipamente medicale, cât şi în personal. I-am trimis inclusiv la cursuri de specializare în străinătate”, susţine Eduard Sersea, director general BGS şi reprezentant al Asociaţiei Serviciilor Private de Ambulanţă din România.

Reprezentanţii Nei Medica susţin de asemenea că au investit în ambulanţe, în ideea în care întregul sistem  medical se privatiza. „Până la urmă se va ajunge la asta, fiincă sistemul este subfinanţat”, spune Cătălin Stănescu, directorul Nei Medica.

Nu mai mult de 50 de cazuri pe zi

Schimbarea legii le-ar fi permis însă operatorilor privaţi să aibă de câştigat din trei surse. O dată prin solicitările directe  de la pacienţi contra cost, a doua oară, datorită faptului că lucrează cu clinici private şi merg la abonaţii acestora şi în al treilea rând prin mai multe solicitări pe care le-ar fi primit prin dispeceratul 112 (inclusiv urgenţe de grad 0 şi 1).

„Operatorii privaţi îşi înscriu zilnic maşini la dispeceratul 112, dar în general nu pot lua mai mult de 50 de solicitări pe zi şi nu pot interveni la cazurile dificile”, explică Cristian Grasu, director în cadrul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti. Cele 50 de cazuri nu înseamnă mare lucru având în vedere că într-o zi se înregistrează peste o mie de solicitări prin staţie.

Schimbarea legislaţiei, unica soluţie de a face profit

Presiunile operatorilor privaţi de a intra pe piaţă au început în urmă cu un an, când o parte din ei au dat statul în judecată pentru că îi discriminează (ex. privaţii sunt obligaţi să plătească taxe pentru verificarea echipamentelor medicale, în timp ce ambulanţele publice sunt scutite de aceste taxe). Plângerile lor au ajuns până la Curtea de Apel şi Curtea Constituţională, dar nu li s-a dat câştig de cauză. „Li s-a explicat că nu sunt discriminate pentru că li se permite să lucreze…statul nefiind obligat să finanţeze firmele comerciale”, a comentat ulterior Raed Arafat.

„Cu greu ne putem amortiza investiţiile”

În România sunt autorizate 40 de firme private care oferă servicii medicale de urgenţă. Cele mari, cum este BGS, au câte 20 de ambulanţe private, celelalte câte 10, 5 sau 3 ambulanţe. În total, ar fi vorba despre 400 de ambulanţe private care oferă servicii medicale în toată ţara. Cel mai probabil numărul acestora s-ar fi dublat, dacă «legea Vlădescu» intra în vigoare.

„Cei care au investit deja au făcut cheltuieli de câteva milioane de euro, pentru că nu poţi să cumperi doar ambulanţe pentru transport , ci şi ambulanţe de tip C”, explică medicul Eduard Sersea, de la Asociaţia Serviciilor Private de Ambulanţă din România. Preţul unei ambulanţe variază de la 40.000 de euro la 150.000 de euro, în funcţie de dotările acesteia. Cele mai scumpe sunt cele de tip C, un fel de departamente de terapie intensivă. Firma Neuromed din Timişoara a investit, de exemplu, un milion de euro pentru a-şi achiziţiona 10 ambulanţe de diferite tipuri. „Deşi am cheltuit aceşti bani nu putem înscrie mai mult de o maşină zilnic la dispeceratul 112. Am putea să suplimentăm cu încă patru maşini, dacă statul ne-ar permite şi, în loc să preluăm numai 2.000 de pacienţi, am rezolva 4.000. Dacă nu sunt multe cazuri, nu sunt şanse să ne amortizăm investiţia”, explică directorul Horia Ples.

„Eficientizezi costurile la sânge şi faci profit”

Multe dintre aceste investiţii nu sunt amortizate, după cum recunosc majoritatea operatorilor privaţi, întrucât contractele cu casele de asigurări de sănătate sunt nesemnificative. „Contractele pe o lună cu casele de asigurări se ridică la 10.000 de euro, dar în mână nu rămânem cu mai mult de 1.000 de euro, după ce scădem cheltuielile de personal, combustibil, medicamente, materiale sanitare. Sunt însă şi firme mari, care câştigă 30.000 de euro pe lună şi rămân cu mai mulţi bani în mână, însă oricum aceste câştiguri sunt nesemnificative. Avantajul este însă că sunt câştiguri fixe- sunt bani pe care îi iei, nu îi dai”, explică Eduard Sersea. Deşi susţin că nu câştigă mult din contractele cu casele de asigurari de sănătate, operatorii privaţi susţin că rentează să-şi asume cazuri prin 112 întrucât acumulează experienţă în piaţă.

„Nu e mult, dar în final faci şi profit, dacă ştii să-ţi eficientizezi costurile la sânge. Într-o lună primeşti 300 de cazuri prin contract cu casa , în altă lună 400 de cazuri şi astfel se echilibrează costurile”, mai spune Sersea. Deşi susţin că nu au profituri, datele contabile ale acestor firme care deţin ambulanţe private arată o altă situaţie. O firmă mare cum este BGS ajunge la o cifră de afaceri care trece de 13.000.000 de lei şi face un profit anual de peste 3.600.000 de lei. De asemenea, firma Puls ajunge la o cifră de afaceri de 7.000.000 de lei şi la un profit de 1.000.000 de lei. În schimb, alte firme cum ar fi Nei Medica sau Uman Serv au cifre de afaceri mai mici, situate intre 125.000 şi 460.000 de lei şi înregistrează pierderi. Salvarea acestora ar putea veni, aşadar, din partea statului.

Privaţii, tentaţi de maşini second-hand

Interesul firmelor private de a intra pe piaţă pentru mai multe tipuri de cazuri era sporit, având în vedere şi criteriile draconice prin care au trecut pentru a se autoriza (trebuie să deţină staţii, licenţă pentru utilizarea frecvenţelor radio , echipamentele medicale trebuie să fie verificate metrologic, trebuie să aibă spaţii pentru depozitarea medicamentelor şi materialelor sanitare, să aibă încheiate asigurări de malpraxis pentru angajaţi, să aibă atât angajaţi cu normă întreagă, cât şi colaboratori, cu cursuri de specializare specifice etc) . „Unei firme îi ia cel puţin şase luni să se autorizeze. Comisiile vin în control la staţia de ambulanţă şi verifică tot. Se reunesc medici urgentişti din toată ţara. De la Direcţiile de Sănătate Publică de la Departmaentele de Urgenţă, de la Smurd. Nu e uşor să intri pe piaţă”, spune Sersea. Potrivit unor surse din minister, unii dintre operatorii privaţi au fost respinşi şi de câte trei ori de la atestare, pentru că nu îndeplineau standardele. Majoritatea achiziţionau mai degrabă maşini de transport decât maşini de tip C. În plus, potrivit aceloraşi surse, cele mai multe maşini erau second-hand sau maşini ieftine (cumpărate din Turcia), dar şi mult mai proaste comparativ cu cele din Germania cumpărate de statul român.

Puteam să ne ocupăm de zonele neacoperite

Astfel, mulţi dintre operatorii privaţi au trecut de toate aceste bariere, iar apoi s-au trezit că nu îşi pot folosi ambulanţele la maxima lor capacitate şi în loc de asta le ţin parcate în faţa clinicilor private, mobilizându-le doar la nevoie. Dacă în ambulanţele publice s-a investit din fonduri colectate prin taxa de viciu, în cele private s-au investit bani privaţi. Prin vechiul proiect de lege, ambulanţelor private li s-ar fi permis să lucreze mai mult, iar aceste costuri ar fi fost amortizate. „Mai multe maşini din partea sectorului privat ar fi însemnat timpi de reacţie mai buni şi o eficientizare a costurilor. Am fi scăpat statul de multe dintre problemele sale. Era suficient să identifice zonele albe de pe hartă, neacopoerite acum cu ambulanţe private, iar noi am fi fost interesaţi să le preluăm. Râmnicu Vâlcea, Bârlad, Baia  Mare nu au ambulanţe private”, exemplifică Sersea.

Pe de altă parte, mai mulţi jucători în acest segment medical ar fi însemnat concurenţă acerbă şi luptă pentru «cazuri» (care ajungea mai repede la caz, acela primea banii pe serviciu). „Dacă împărţeam fondurile cu ei era normal că ne restrângem activitatea. Scădea finanţarea, scădea şi activitatea, iar personalul cu siguranţă ar fi migrat. Să îşi pregătească personal şi cu siguranţă va exista mai multă înţelegere pentru operatorii privaţi”, a spus Cristi Grasu, director la Ambulanţa Bucureşti. Operatorii privaţi spun că o sursă importantă de lucru ar fi putut fi şi medicii rezidenţi pe medicina de urgenţă. „Rezidenţii au dreptul să îşi exercite meseria doar in unităţile de primiri urgenţe de stat. Ar fi putut lucra şi cu noi, cu siguranţă nu i-am fi ales pe cei mai slabi”, spune medicul Horia Pleş, directorul ambulanţei private Neuromed.

Am investit cu speranţa că vom face profit în viitor

Nu în ultimul rând, intrarea pe piaţă a operatorilor privaţi de ambulanţă le-ar fi asigurat „clienţi” spitalelor private şi clinicilor care au investiţie în departamente de urgenţă şi în aparatură sofisticată de imagistică (CT şi RMN), care de altfel nu sunt folosite la maxima lor capacitate. „Contractul cu Casa de Asigurari de Sănătate pentru medicina de urgenţă a fost de 200.000 de euro anul trecut, însă nu acest contract ne aduce profit, ci pacienţii care ni se adresează la clinică pentru servicii de imagistică. Am investit în ambulanţe cu speranţa că vom face profit în viitor, când legislaţia noastră va deveni similară cu alte legislaţii europene”, explică medicul Horia Pleş, director la ambulanţa Neuromed din Timiş. Acesta spune că banii vin mai degrabă prin soclitările directe pe care le fac pacienţii sau prin contracte cu diverse  instituţii şi firme private. „Dacă organizează întreceri sportive sau chiar nunţi, oamenii de afaceri ne cheamă să acordăm asistenţă de urgenţă”, explică Pleş.

Acesta crede că introducerea mai multor ambulanţe private în sistemul 112 nu ar fi adus decât o creştere a calităţii serviciilor prin concurenţă. „Dacă este atât de bun serviciul de stat, cu siguranţă nu l-am fi falimentat noi. Nu văd de ce apariţia unor operatori în plus ar putea să le dea peste cap activitatea”, comtează Pleş.

Pe de altă parte, surse din sistem susţin că multe dintre ambulanţele private au în spate oameni politici sau oameni de afaceri conectaţi la oameni politici. Cine ar fi avut influenţa mai mare acela ar fi obţinut mai multe cazuri şi contracte mai bune”, spun sursele RL. Concurenţa ar fi atras preţuri mai mici în prima fază, aşa cum s-a întâmplat atunci când a fost privatizat serviciul de dializă, dar ulterior costurile ar fi crescut, iar statul nu ar mai fi putut să le ţină sub control, aşa cum s-a întâmplat multă vreme în sectorul medicamentelor.

Medicina privată de urgenţă

40 de firme private de medicină de urgenţă există la nivel naţional.

10 dintre acestea îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti.

400 de ambulanţe private sunt la nivel naţional.

100 de ambulanţe private există în Bucureşti.

40.000 -150.000 de euro costă o ambulanţă.

6 luni îi ia unei firme private să se autorizeze.

sursa romanialibera