Arhiva pentru ianuarie, 2012
ISU la ora bilanţului
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SOMEŞ” al judeţului Satu Mare, ca parte componentă a Sistemului de securitate şi apărare naţională şi din subsistemul local de management al situaţiilor de urgenţă, este destinat să execute misiuni de prevenire, monitorizare şi gestionare a situaţiilor de urgenţă în zona de competenţă. Joi,
Mai multe articole
FEN cere demisia Guvernului!
Biroul Executiv al Federaţiei Educaţiei Naţionale, analizând situația actuală și problemele din sistemul de învățământ, a luat decizia să picheteze Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în ziua de 20 ianuarie începând cu ora 15.00. „Am asistat consternaţi
Dan Puric a umplut Filarmonica
Sala de concerte a Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare a fost neîncăpătoare miercuri, 18 ianuarie, acolo unde, pentru un răstimp de două ore a vorbit actorul şi regizorul, Dan Puric. Dan Puric a venit la Satu Mare pentru a aduce noua sa carte intitulata „Fii demn” dar si
În atenţia fermierilor careieni
AGENTIA DE PLATI SI INTERVENTIE PENTRU AGRICULTURA (A.P.I.A.) din Carei, invită toţi fermierii din municipiul Carei dar şi din împrejurimi la o întâlnire ce va avea loc mâine 20 ianuarie 2012 cu începere de la ora 10,00.Întrunirea se va ţine în Sala Mare de şedinţe a Primăriei Carei. Tema
Elitele sunt complice la dezastru
Revoltele mulţimilor nu au picat din cer, ele fiind previzibile incă din campania electorală pentru parlamentare din 2008, iar evolutia personalităţii lui Băsescu spre putere personală a fost corect anticipată inca din 2004. De ce au tăcut elitele? De ce n-au reacţionat cetăţenii? Revăzând
Interesul superior al minorului
Copiii isi pot pedepsi părintii sunând la 116.111 (Telefonul Copilului) Chiar dacă Linia Verde pentru minori era destinata problemelor legate de abuzuri si educatia copiilor, marturisirile inventate au ajuns sa reprezinte o metoda de pedeapsa aplicata parintilor, asta in cazul in care acestia nu au
Naufragiul unei insule româneşti: Ada Kaleh
Ca şi teritoriul insulei Serpilor, predat de guvernul Groza sovieticilor cu proces verbal, teritoriul insulei Ada Kaleh, din zona Portilor de Fier, a fost desfiinţat cu decret prezidential, semnat de Ceausescu. Insula fericirii Nu e cazul să ne intrebăm aici dacă era justificată scufundarea sub
Big-Brother în şcoli şi licee. Printr-o aplicaţie informatică va fi urmărită prezenţa la cursuri
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) va pune la dispoziţia unităţilor din învăţământul preuniversitar o aplicaţie informatică pentru colectarea datelor la nivel local (ASM) şi un sistem de transmitere a acestora către baza de date centrală, potrivit
Un nou miting la Satu Mare
Aproximativ 100 de membrii ai organizatiei Judetene a PNL Satu Mare vor participa joi, 19 ianuarie la mitingul organizat in Bucuresti de PNL. La acest miting vor participa aproximativ 12000 de persoane, membre a partidului din toata tara care vor face un mars si se vor alatura protestatarilor din Piata
Comunicat PSD
În urma unor grave şi repetate injurii şi calomnii proferate la adresa Partidului Social- Democrat şi a mai multor lideri judeţeni ai acestui partid de către preşedintele Mircea Dobra, în compania de obicei bahică a unor lucrători de poliţie sau din serviciile secrete, Organizaţia Judeţeană



Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei