Biblioteca Vie

• publicat la: 8 aprilie 2012
Biblioteca Vie

Liceul Teoretic Carei, în colaborare cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Satu Mare şi Asociaţia A.R.T. Fusion România, cu participarea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Satu Mare, Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Satu Mare, Asociaţiei STEA Satu Mare, Secţiei de Pompieri Carei, Direcţiei de Cultură Carei şi mass-media locală, a organizat prima  Bibliotecă Vie din judeţul Satu Mare.

Biblioteca Vie  este o metodă de educaţie nonformală şi s-a desfăşurat în cadrul săptămânii „Şcoala Altfel”,în sala festivă a Liceului Teoretic Carei.

Un număr  de 27 de „cărţi vii” din variate domenii au discutat cu cititorii veniţi  într-un număr foarte mare, despre poveştile care se ascund în paginile lor. Medici,antreprenori,jurnalisti,jandarmi,profesori,psihologi sau fotografi au oferit din experienţa lor curioşilor  şi-au făcut permis de “cititor”.

Biblioteca Vie a trezit curiozitatea unui număr de 180 de elevi de la şcolile generale şi liceele din Carei, Căpleni, Berveni şi Foieni.

Timp de 10 minute, fiecare cititor a beneficiat de cunoştinţele şi experienţa unei cărţi vii.

Obiectivele Bibliotecii Vii sunt trezirea curiozităţii elevilor pentru secretele anumitor categorii socio-profesionale, promovarea respectului pentru drepturile omului şi demnităţii umane, atragerea atenţiei asupra diversităţii în toate formele ei, stimularea dialogului între oameni.

Toţi cei prezenţi la Biblioteca Vie şi-au exprimat dorinţa de a mai participa şi în viitor la o astfel de activitate, motiv pentru care aceasta se va desfăşura şi în anul care urmează, tot în cadrul Săptămânii „Şcoala Altfel”.

Lasati un comentariu