Prefectul monitorizează zonele cu risc de inundaţii din judeţ

• publicat la: 18 martie 2013
Prefectul monitorizează  zonele  cu risc de inundaţii din judeţ

Urmarea menţinerii avertizării hidrologice de cod portocaliu pentru râul Crasna şi o parte din afluenţii săi, în cursul zilei de 16 martie, prefectul Eugeniu Avram s-a deplasat în localităţile Domăneşti, Berveni şi Cehal pentru a evalua modul în care autorităţile locale împreună cu instituţiile implicate sunt pregătite de a interveni în cazul apariţiei riscului de inundaţii datorat propagării undelor de viitură. Împreună cu factorii locali au fost stabilite măsurile ce vor fi luate pentru protejarea cetăţenilor şi bunurilor acestora.

Chiar dacă pe cursurile de apă din judeţ supuse avertizării se semnalează tendinţa de scădere a debitelor şi cotelor, prefectul a cerut continuarea monitorizării pentru a se putea interveni din timp în cazul unor viituri.

Prefectul a menţinut dispoziţia dată ANIF pentru funcţionarea staţiilor de pompare din zonele aflate sub avertizarea hidrologică şi unde se impune acest lucru pentru evitarea inundării locuinţelor.

 

 

Lasati un comentariu