Inundații în județ gestionate doar de oficiali reprezentanți ai UDMR

• publicat la: 13 mai 2021
Inundații în județ gestionate doar de oficiali reprezentanți ai UDMR
Începând cu ora 15,00 la sediul Primăriei Supur, ministrul mediului și pădurilor Tanczos Barna, care s-a deplasat de urgență la Satu Mare, a convocat o ședință operativă, la care au participat doar reprezentanții UDMR din conducerea județului respectiv prefectul Altfatter Tamas și presedintele CJ, Pataki Csaba. Niciun vicepreședinte de la CJ sau vreun subprefect  nu a tulburat trio-ul udemerist aflat pe teren, știut fiind că cei doi vicepreședinți nu au primit încă atribuții. Protocolul a avut loc apoi la Supur.
La Hurezu au sosit  și cei din conducerea Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa și a Sistemului de Gospodărire a Apelor Satu Mare.
După informarea ministrului privind măsurile de salvare a vieților omenești și pe cele de limitare a pagubelor material desfășurate în cursul zilei de azi, acesta a dispus o deplasare în satul Hurezu Mare, Supur pentru o evaluare la fața locului. Și aici, văile Nanda și Cerna, afluenți ai Crasnei, au avut debite istorice datorate acumulării de pe versanți a apelor, nu mai puțin de 70 de litri pe metru pătrat s-au înregistrat în 3 ore în această dimineață în zona comunei Socond. În satul Hurezu Mare au fost afectate 49 de gospodării, fiind evacuate temporar 7 persoane dar și animalele dintr-o fermă de ovine.
.
.
.
.
.
.
.
.
Apele sunt în retragere, iar cotele râurilor sunt în scădere în acest moment.
Prefectul a solicitat serviciului de specialitate din cadrul Instituției Prefectului, primăriilor în cauză și Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială o estimare a valorii pagubelor care să fie realizată în cel mai scurt timp și înaintată Guvernului pentru sprijinirea persoanelor afectate.

comentarii

Raspunsuri

Lasati un comentariu