Provocările adolescenței pentru un părinte al secolului XXI
Adolescența nu ocolește pe nimeni. Am trăit-o noi, au trăit-o părinții noștri și au trăit-o bunicii noștri…… Frământările sufletești ale acestei perioade din viața unui om au fost, sunt și vor fi mereu aceleași. Doar vremurile sunt mereu altele.
Bunicii noștri au trăit adolescența într-o perioadă în care lumea își vindeca rănile din Primul Război Mondial. Foametea, lipsurile de tot felul, reconstrucția orașelor și satelor distruse, criza economică din primele decenii ale secolului XX erau probleme grave care au împiedicat părinții și copiii acelor vremuri să-și permită luxul de a trăi adolescența, care apărea ca un moft în contextul socio-economic de atunci. Părinți și adolescenți munceau cot la cot pentru a-și reface gospodăriile și pentru a le reașeza pe drumul prosperității. Greutățile inerente din viața de zi cu zi erau depășite prin comunicare și foarte mult respect arătat părinților. La rândul lor, părinții, oricât de săraci erau, plăteau taxe pentru a-și școlariza copiii, deoarece știința de carte însemna un viitor mai bun.
În ceea ce privește adolescența părinților noștri, aceștia și-au trăit-o în vremuri și mai tulburi. Crunta perioadă în care scara de valori se inversează sub presiunea unui regim totalitar instaurat în România postbelică în urma unui act arbitrar semnat de Marile Puteri la Yalta. Proprietatea privată este desființată, cultura cu greu fixată pe coordonatele europene de cărturari precum Asachi, Donici, Budai-Deleanu, Creangă, Eminescu, Arghezi este aruncată la coșul de gunoi al istoriei comuniste și înlocuită cu proletcultismul impus. Accesul la școală este îngrădit și condiționat de renunțarea la bucata de pământ din jurul casei în favoarea statului, care înființează proprietatea comună, în sensul că totul era al tuturor și al nimănui. Începe era minciunii, a duplicității. Un regim impus cu brutalitate marchează viața adolescenților, care își trec frământările adolescenței în planul secund al problemelor cotidiene ale familiei.
Pentru noi „decrețeii”, copiii născuți în epoca ceaușistă, adolescența a fost marcată de duplicitatea societății. Toată lumea era conștientă de tarele regimului dictatorial, dar nimeni nu îndrăznea să se împotrivească pe față. Cei care o făceau dispăreau misterios. La școală ni se propovăduiau binefacerile „Epocii de aur” pe care o trăiam, iar acasă situația era exact contrariul a ceea ce ni se spunea. Pâinea era raționalizată împreună cu alimentele de bază (zahăr, ulei, făină), iar ca să cumperi un litru sau doi de lapte trebuia să te trezești la patru dimineața, să stai la coadă la magazin. Aceleași cozi le întâlneai la carne, unt și altele de-ale gurii. Dacă apucai să cumperi laptele, te grăbeai să mergi la școală, nu înainte de a-ți lăsa surioara sau frățiorul la grădiniță.
Aveam responsabilități care făceau adolescența mai intensă. Era momentul nostru, numai al nostru, pe care îl trăiam cu savoare împreună cu colegii, prietenii de cartier cu care împărtășeam casete audio cumpărate din străinătate (țările socialiste unde vederile erau mai largi) de un cunoscut al vreunui cunoscut de-al nostru. Aveam cinematograf unde, din când în când rulau filme americane regizate de greii cinematografiei de la Hollywood, în care jucau mari actori rămași în istoria acestei arte. Vedeam filme românești în care actorii români, al căror talent rivaliza cu al actorilor de peste ocean. Dar, mai presus de toate, eram toți prieteni.
Acum cei care au fost ultimii adolescenți ai perioadei de dinainte de 1989, sunt părinți de adolescenți. Provocările pe care le întâlnesc în această calitate sunt dintre cele mei grele si tot datorită vremurilor în care trăim. Spun că sunt grele pentru că fac parte din categoria înfruntărilor tăcute, care fără zarvă mare, cameleonic chiar, afectează psihic adolescenții de azi.
O scară de valori răsturnată, mass media care promovează starlete și vedete de carton, circulația informației cu viteza gândului datorită dezvoltării exponențiale a tehnologiei comunicațiilor sunt doar câteva dintre aceste provocări. Totuși nu disperăm. Coordonatele bunului simț, ale bunului gust, ale lui „ceea ce ție nu-ți place, altuia nu face” sunt general valabile, indiferent de condițiile istorice pe care le-au trăit adolescenții și părinții lor. Noi părinții adolescenților din secolul XXI vom trece peste toate provocările, căci credința și speranța mor ultimele. Nu-i așa?
Nicoleta Latiş
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr
comentarii
Raspunsuri