VIDEO. Derutarea careienilor sau informații false oferite pe pagina oficială a Primăriei Carei
Primăria Carei își bate joc de careieni și îi trimite pe cei interesați de PUZ pentru ,,ZONELE CONSTRUITE PROTEJATE SI DE PROTECTIE A MONUMENTELOR IN MUNICIPIUL CAREI” la sediul care se află în renovare de doi ani de zile, adică pe str.1 Decembrie 1918 nr.40! De fapt la toate anunțurile emise pentru obținere de autorizații pentru PUZ se oferă aceeași adresă falsă în care se pot consulta dosarele.
Ce aveți de ascuns de nu vreți să solicite careienii dosarele respective?!
Chiar nu vă e rușine să vă comportați ca ultimii corigenți în administrația publică?! Chiar nu se putea adăuga în anunț că adresa unde se pot consulta dosarele e str.Prograsului 28?!
Găsiți mai jos comunicatul Primăriei Carei și imaginile cu clădirea de la adresa menționată.
Pentru conformitate, Buletin de Carei informează că sediul actual al Primăriei Carei se află pe strada Progresului la nr.28. Acolo trebuie să vă deplasați pentru a obține dosarele pentru elaborare PUZ ,,ZONELE CONSTRUITE PROTEJATE SI DE PROTECTIE A MONUMENTELOR IN MUNICIPIUL CAREI”.
Varianta electronică e greu de postat de informaticienii angajați la Primăria Carei?
.
,,PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CAREI în calitate de titular anunţă publicul interesat asupra declanşării etapei de încadrare, conform HG 1076/2004, în vederea obţinerii avizului de mediu pentru: “ELABORARE PUZ PENTRU ZONELE CONSTRUITE PROTEJATE SI DE PROTECTIE A MONUMENTELOR IN MUNICIPIUL CAREI”, propus a fi realizat în Municipiul Carei, județul Satu Mare.
Prima versiune a planului poate fi consultată la sediul titularului din Municipiul Carei, str. 1 Decembrie 1918, nr. 40, în zilele de luni – joi, între orele 7.30 – 16.00, vineri intre orele 7.30 – 13.30, şi la sediul Direcției Județene de Mediu Satu Mare, Mun. Satu Mare, Str. Mircea cel Bătrân, Nr.8/B, luni-joi între orele 8.00 – 16.30, vineri între orele 8.00 – 14.00, din data de 03.06.2026.
Publicul interesat poate transmite, în scris, comentarii şi sugestii, până la data de 18.06.2026 (în termen de 15 zile calendaristice de la data publicării celui de-al doilea anunţ), la sediul Direcției Județene de Mediu Satu Mare, Mun. Satu Mare, Str. Mircea cel Bătrân, Nr.8/B, cod 440012, fax 0261-733500, e-mail office@djmsm.anmap.gov.ro….,,
Când e vorba de ședințele de CL sau alte activități care au loc la Primăria Carei atunci se trece adresa exactă, doar când e vorba de consultat dosare pentru elaborare PUZ se oferă adresa falsă!
Administrația careiană dovedește pe zi ce trece că e depășită de situație și nu mai face față la cerințe. Cu primar și viceprimar care se rușinează să își facă public CV-ul și cu administrator public condamnat pentru contrabandă de țigări nici nu e de mirare că nu funcționează la parametri normali activitatea din Primărie.
Buletin de Carei ,
portal românesc de știri, de 20 de ani în slujba comunității






Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei