Tarife mai mici în roaming de la 1 iulie

• publicat la: 27 iunie 2013
Tarife mai mici în roaming de la 1 iulie

Toţi operatorii de telefonie din ţara noastră care oferă servicii de roaming în reţelele publice de comunicaţii mobile în interiorul Uniunii Europene (UE) vor fi obligaţi ca, de la 1 iulie 2013, să aplice noi tarife clienţilor care se află în călătorie într-un alt stat membru şi utilizează telefonul în roaming, mai mici decât cele actuale, potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Conform sursei citate, pentru un apel efectuat în roaming nu se va percepe un tarif mai mare de 0,24 euro/minut (fără TVA), iar pentru primirea unui apel abonaţii nu vor plăti mai mult de 0,07 euro/minut (fără TVA).

Tariful pentru trimiterea unui mesaj text (SMS) în roaming nu va depăşi valoarea de 0,08 euro (fără TVA), în timp ce primirea unui SMS este gratuită.

De asemenea, tariful pentru utilizarea serviciilor de date (inclusiv accesul la internet) este de 0,45 euro/MB (fără TVA).

„Aplicarea noilor tarife se face automat şi în mod gratuit pentru utilizatorii care au activat serviciul roaming şi utilizează planurile tarifare de bază, adică cele cărora li se aplică Eurotarifele pentru servicii de voce, SMS şi date, neimplicând încheierea unui abonament suplimentar sau alte costuri, aceste planuri tarifare putând fi combinate cu oricare alte planuri tarifare disponibile la operatori.

Aceste tarife maximale constituie plafonul pe care furnizorii sunt obligaţi să îl respecte, dar ei pot în acelaşi timp să pună la dispoziţia clienţilor proprii şi alte oferte. Furnizorii au mai multe oferte comerciale referitoare la serviciul de roaming, cu preţuri diferite, şi există adesea oferte speciale pentru perioadele de vacanţă. Din acest motiv, este recomandat ca utilizatorii să analizeze oferta furnizorului propriu înainte de a pleca în călătorie, pentru a alege planul tarifar care se potriveşte cel mai bine nevoilor sale”, se arată în comunicatul ANCOM.

sursa cotidianul.ro

Lasati un comentariu