Voluntari la Bibliovacanţa 2013 Carei

• publicat la: 30 iulie 2013
Voluntari la Bibliovacanţa  2013  Carei

Bibliovacanța 2013 de la Biblioteca Municipală Carei se află în plină desfășurare. Prima săptămână a fost încărcată de activități interactive la care copiii au participant cu entuziasmul specific vârstei.

Luni, Bibliovacanța a debutat cu o călătorie virtuală în orașele lumii, materializată apoi în planșe descriptive și PowerPoint-uri realizate de participanții împărțiți în echipe. Marți călătoria imaginară a continuat în lumea poveștilor și a personajelor preferate. Jocul „Ghici cine este personajul” a antrenat toți copiii participanți. Fiecare dintre ei a descris un personaj ce trebuia ghicit de ceilalți participanți, cel care ghicea primul trebuia la rândul lui să descrie un alt personaj. În partea doua a activităților, participanții au fost împărțiți pe echipe. Fiecare echipă și-a ales un basm pe care l-au transformat într-o scenetă pe care au prezentat-o colegilor. Aplauzele primite au fost barometrul care a dat clasamentul final. Cea mai bună a fost echipa „Minților sclipitoare” care au dramatizat basmul „Scufița roșie”.

A urmat apoi ziua bibliocinefilor. A fost vizionat filmul „Mama” realizat de Elisabeta Bostan după povestea „Capra cu trei iezi” de Ion Creangă. Atenția cu care „bibliovacanțiștii” au urmărit filmul i-a ajutat în partea a doua a activității când au fost provocați să ducă la bun sfârșit sarcini legate de acțiunile din peliculă comparate cu povestea lui Creangă. Împărțiți în 6 echipe au tras la sorți cu ajutorul zarului sarcinile de lucru în echipă. Fiecare față a zarului corespundea unei sarcini, astfel: 1-  Descrie conținutul unei secvențe din film și evidențiază diferențele față de povestea lui Creangă, 2- Comparați comportamentul lupului cu al caprei,3- Asociați propriul vostru comportament cu acela al unui personaj din poveste/film, 4- Analizează trăsăturile morale și fizice ale unui personaj din film, 5- Interpretează rolul unui personaj din filmul vizionat, 6 – De ce avem nevoie de personaje negative în povești și în viața de zi cu zi? Fiecare echipă a făcut față cu brio provocărilor, coechipierii fiind răsplătiți cu aplauzele colegilor și aprecierile voluntarilor, înv. Elena Lascivici, înv. Kolbaszer Erzsebet, înv. Trânc Laura, prof. cons. școlar Laura Biro și elevul Ionuț Sava.

Ultimele două zile ale primei săptămâni de activități au fost dedicate abilităților practice. Astfel, joi participanții au făcut cunoștință cu origami, arta japoneză a plierii hârtiei. Sub îndrumarea talentatului voluntar Anton Horvath, bucățelele de hârtie colorată prindeau viață și se transformau în obiecte decorative.

Deși stângaci la început, copiii au deprins tehnica și au reușit să urmeze sfaturile voluntarului bibliotecii, iar bucuria reușitei li se citea pe fețe când își priveau încântați rodul muncii lor.

Înaintea unui weekend binemeritat, vineri dimineața, a venit rândul quilling-ului. Arta de a rula hârtia colorată le-a fost prezentată de ed. Cornelia Cuc și ed. Carmen Borota, voluntare pentru al doilea an consecutiv la Bibliovacanță. Munca în echipă a dus la conturarea unor tablouri frumoase obținute prin această tehnică de lucru. Răbdarea și pasiunea celor două voluntare s-a transmis și celor care s-au inițiat în această adevărată artă a lucrului  manual,denumita mai nou si  handmade.

Activitățile de vacanță vor continua și în această sătmână până vineri 2 august când obiectele muncite de participanți vor fi puse în valoare de o expoziție, iar cei mai talentați și mai activi dintre aceștia vor fi recompensați cu diplome.

 Întreaga activitate a Bibliovacanței va fi evidențiată într-un jurnal de vacanță intitulat sugestiv „Jurnaliști în iarbă”. Pentru că toți voluntarii au fost rugați să participe la acest jurnal cu o opinie, reproducem mai jos o avanpremieră a acestuia prin scrisoarea înv. Kolbaszer Erzsebet.

Dar din dar se face rai 

De ce vorbesc despre dăruire? Nu cred că spun lucruri noi afirmând că bucuria vine din lucruri mărunte, liniștea din suflet, iar iubirea este rodul inimilor noastre. „Noi primim prin ceea ce oferim. spunea Sf.Francisc. Când primești ai mâinile pline, dar când dăruiești ți se umple sufletul. Cred că o experiență minunată de viață este să încerci să dăruiești mai repede decât poți primi. O asfel de experiență de viață trăiesc și eu, participând ca voluntar la Bibliovacanța 2013 organizată de sufletistele doamne bibliotecare de la Biblioteca Municipală Carei pentru copiii care doresc să îmbine lectura cu jocurile, distracția și cunoașterea. Organizatoarele și-au propus să le ofere copiilor șansa de a-și petrece vacanța mare într-un mod deosebit, relaxant, unde își pot descoperi și dezvolta talentul, abilitățile și pasiunile.

Lumea se schimbă, biblioteca se schimba, noi ne schimbăm. Doresc să mulțumesc doamnelor bibliotecare din orașul nostru: Corina Nuna, Nicoleta Latiș,Emese Maurer, Daniela Vidican, Madi Elisabeta, tuturor celor implicați în acest program, care mi-au oferit ocazia să redescopăr că biblioteca înseamnă mai mult decât împrumutul de carte. Datorită lor am descoperit un nou serviciu prin care am posibilitatea să mă implic în a transmite lucruri folositoare copiilor. Am înțeles că bibliotecarele noastre sunt într-adevăr „servitorii informațiilor”, îndrumătorii viselor și sunt la dispoziția tuturor. Succesul programului se bazează pe competența lor, pe faptul că Bibliovacanța a intrat în tradiția bibliotecii locale, reușind prin multitudinea și varietatea de programe să satisfacă nevoia de cultură și petrecere a timpului liber a participanților. Îmi pare bine că mi-au oferit șansa ca alături de dânsele să pot fi voluntar și să mă pot numara printre cei care vor să dăruiasca timp, cunoștințe, abilități și suflet copiilor noștri. Invit alături de noi pe toti cei care vor să-si facă noi prieteni, personaje de poveste sau prieteni de viață. Le oferim posibilitatea să fim împreună într-un spațiu relaxant, în care citim, dezbatem și călătorim în lumea fascinantă a cărților și a personajelor preferate. La biblioteca noastră vor putea învăța să iubească lecturile, să-și dezvolte gândirea, creativitatea, vocabularul și să-și exprime liber propriile trăiri și emoții, încurajând spiritul de echipă.

Mulțumesc doamnelor bibliotecare că mi-au oferit o experiență de colaborare reciprocă! Acest program va continua și în anii următori, sunt sigură, iar eu doresc să colaborez ca voluntar și în viitor. Să continuăm schimbul de idei noi în biblioteca contemporană care promovează lucrurile frumoase, lectura, arta și valoarea. Mă simt și eu mai tânără și cred că nimeni nu e ”prea bătrân” pentru a merge la bibliotecă, biblioteca noastră ce s-a dovedit o gazdă desăvârșită.

Erzsebet Kolbaszer, prof.înv.primar la Școala Gimnazială Nr.1 Carei 



bibl. Nicoleta Latiș

 

comentarii

de careian la 31 iulie 2013 - 16:31

doamna invatatoare kolbaszer poate fi propusa pentru invatatoarea anului pentru eforturile pe care le-a facut cu elevii sai ..,.mai speciali.
de o modestie deosebita poate fi data ca si cadru didactic model!
Felicitari doamnei Kolbaszer!

de simona la 1 august 2013 - 09:59

tablourile facute de doamna cornelica cuc sunt minunate!
are maini de aur!
felicitari pentru implicare desi e pensionara!

Lasati un comentariu