Vama Urziceni se pregăteşte pentru traficul de mărfuri

• publicat la: 13 noiembrie 2013
Vama Urziceni se pregăteşte pentru traficul de mărfuri

Prefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram, a făcut în cursul zilei de astăzi, 13 noiembrie 2013, o vizită în comuna Urziceni, în urma şedinţei de analiză a rezultatelor obţinute de către Grupul de lucru privind combaterea contrabandei.

Principala temă dezbătută a fost asigurarea condiţiilor necesare, în principal tehnice, pentru efectuarea evaluării mărfurilor prevăzute de lege ce pot fi tranzitate prin punctul de frontieră Urziceni – Vallay.

În urma discuţiilor la faţa locului şi prin medierea realizată de către prefectul Eugeniu Avram între autorităţile locale şi Poliţia de Frontieră, s-a găsit soluţia ca autorităţile locale să pună la dispoziţia Poliţiei de Frontieră cântarul din localitate care va fi omologat în cel mai scurt timp de către Serviciul Judeţean de Metrologie Legală Satu Mare.

În aceste condiţii, într-un termen scurt se vor asigura toate cele necesare executării atribuţiilor celor de la Poliţia de Frontieră şi fluidizarea traficului în zonă.

Lasati un comentariu