Votaţi Frescele Bisericii Dragomirna
Frescele Bisericii ”Pogorârea Sfântului Duh” din Mănăstirea Dragomirna, judeţul Suceava, restaurate prin Regio, ar putea primi şi Premiul Publicului 2014, dacă adună suficiente voturi pe site-ul Europa Nostra! Proiectul, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 (Regio), a câştigat deja Premiul Uniunii Europene pentru conservarea patrimoniului cultural – Europa Nostra 2014.
Până pe 20 aprilie puteţi vota la vote.europanostra.org pentru ca frescele Bisericii Dragomirna să primească Premiul Publicului! Puteţi alege 3 dintre cele 27 de proiecte laureate anul acesta, din toate statele membre ale Uniunii Europene. Câştigătorul va fi anunţat pe 5 mai 2014, în cursul ceremoniei de acordare a Premiilor UE pentru patrimoniu cultural, organizată la Burgtheater din Viena, sub patronajul preşedintelui Austriei, Heinz Fische. Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret, şi tenorul Plácido Domingo, preşedintele Europa Nostra, vor înmâna împreună premiile.
În perioada 2009-2012, frescele au fost restaurate prin proiectul Regio „Restaurarea şi conservarea patrimoniului cultural şi modernizarea infrastructurii conexe la Mănăstirea Dragomirna”. Finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, proiectul a avut o valoare de 25,7 milioane de lei, din care contribuţia nerambursabilă a UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, este de 17,8 milioane de lei. Principalul obiectiv a fost restaurarea şi conservarea picturilor murale care decorează altarul şi naosul bisericii. Frescele de la începutul secolului al XVIIlea au fost curăţate, consolidate şi stabilizate, corectânduse intervenţiile anterioare. Procesul de restaurare a picturilor murale lea redat strălucirea şi aspectul originar, de o valoare excepţională: www.manastireadragomirna.ro – Restaurare.
Lucrările au fost realizate de 50 de specialişti şi studenţi în domeniul restaurării şi conservării din mai multe ţări, sub conducerea conf. univ.dr. Carmen Cecilia Solomonea de la Universitatea de Arte ”G.Enescu” din Iaşi. Ca urmare a restaurării şi îmbunătăţirii accesului, numărul turiştilor care vizitează zilnic complexul Dragomirna a crescut considerabil, constituind o oportunitate de dezvoltare pentru toţi cei implicaţi în industria turismului din regiune.
”Juriul a fost profund impresionat de nivelul înalt de profesionalism în restaurarea şi conservarea complexă a acestei lucrări de artă, care acoperă 900 mp de suprafaţă murală. Lucrările s-au desfăşurat in situ, într-o perioadă de timp remarcabil de scurtă. Restauratorii au urmărit şi respectat tehnica picturii, folosind materiale tradiţionale, reversibile, iar patina originală şi starea de spirit a acestor fresce unice din secolul al XVII-lea au fost conservate.”, se afirmă în comunicatul Europa Nostra.
Premiile Uniunii Europene pentru conservarea patrimoniului cultural Europa Nostra celebrează excelenţa în activităţile din domeniul patrimoniului cultural, prin promovarea celor mai înalte competenţe şi standarde de conservare şi restaurare. Premiile sunt finanţate de Programul Uniunii Europene, care, în ultimii 7 ani, a investit aproape 40 de milioane de euro în cofinanţarea proiectelor de patrimoniu. În perioada 2014-2020, proiectele de cooperare transnaţională în acest domeniu vor continua să primească finanţare prin noul program ”Europa Creativă”, cu un buget de aproape 1,5 miliarde de euro.
Dintre cei 27 de câştigători ai premiilor Europa Nostra de anul acesta, şase vor primi Marele Premiu şi vor fi recompensaţi cu 10.000 de euro fiecare, iar unul va primi Premiul Publicului, în urma votului online.