DACIA , lacrima romanilor
Motto: „Era un popor brav acela care a impus tribut superbei împărătese de marmură a lumii: Roma. Era un popor nobil acela a cărui cădere te imple de lacrimi, iar nu de dispret, si a fi descendentul unui popor de eroi, plin de noblete, de amor de patrie si libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost si nu va fi rusine niciodată .” (Mihai Eminescu).
Relieful, clima, reteaua hidrografica si bogăţiile pământului românesc au făcut ca el să fie locuit permanent, incepând din paleoliticul inferior (2.000.000 de ani) si până astăzi, să fie mărturia continuităţii noatre pe aceste meleaguri. Varietatea reliefului si a bogăţiilor naturale au favorizat dezvoltarea unor indeletniciri ca agricultura, cresterea animalelor, albinaritul pescuitul, olaritul, prelucrarea lemnului a metalelor, lanei si canepii, etc.
Cercetarile arheologice si cele filologice au parcurs etape din ce in ce mai fructuoase si intreprinzatoare, stabilind inaltul nivel al civilizatiei strămosilor nostri traco-daci, vechimea poporului dac si a limbii sale, caracterul original, unic si unitar al civilizatiei geto-dace.
Pe teritotiul ţării s-au descoperit cele mai vechi elemente de cultura si civilizatie din lume. In satul Bugiulesti (com. Tetoiu , jud. Vâlcea) s-a descoperit un femur uman având o vechime de 1.800.000-2.000.000 de ani, spre deosebire de ramasitele umane descoperite in Spania (900.000-1.600.000 de ani) sau de omul de Neanderthal (150.000-100.000 de ani) sau omul Cro-Magnon (35.000-15.000 de ani). Cultura de prund (cea mai veche din paleolitic) are urme de peste 1.000.000 de ani pe tot cuprinsul tarii (M-tii Apuseni, Depresiunea Sibiului, Valea Dunarii, vaile Prutului, Oltului, Argesului, etc.).
La Cotu Miculinti (jud. Botosani) au fost descoperite cele mai vechi elemente ale civilizatiei lumii (18.000 de ani): vârful de lance cu doua tăişuri, harponul de pescuit , toporul-târnăcop de miner, locuirea in bordeie. De asemenea, scrierea traco-dacilor s-a dovedit a fi cea mai veche scriere din lume, ca urmare a descoperirii la Tartaria de Mures (jud. Alba) a unor tăblite de lut (3 la numar) scrise sub forma ideografica si care datate cu C14 atesta ca au o vechime de 7.000 de ani, cu 1.000 de ani mai vechi decat tablitele sumeriene de Djemet-Noar (fosta Mesopotamie , azi Irak).
Dacii cunosteau si foloseau un calendar solar, considerat cel mai precis din antichitate, eroarea lui fiind de doar 1,78 zile la 34 de ani, adică 1h 15 3 pe an. De aici rezulta că anul dacic cuprindea 365,24197 zile (cel tropic are 365,24198 zile) . O precizie de-a dreptul uimitoare!
In ce priveste spiritualitatea strămosilor nostri, scriitorii lumii antice (Herodot, Platon, Dio Chrysostomul, Diodor, Iordanes , etc.) puneau pe seama lui Zamolxis si a preotilor geto-daci care ii practicau cultul, o serie de cunostinte, stiintifice de astronomie (forma sferică a Soarelui si Pamantului, miscarea stelelor de la rasarit, etc.), de filosofie, logica, stiinte naturale, morala si medicina (medicii zamolxieni puneau un mare prêt pe descantece si pe ingrijirea sufletului; de asemenea Pedanios Dioscorides in De materie medica preluata mai târziu de Pseudo-Apucius – mentioneaza o multime de plante scrise sub denumirea lor dacică).
Religia zamolxiana ajunsese la un nivel de spiritualitate superior religiilor popoarelor invecinate tocmai prin credinta in nemurirea sufletului, dacii considerand moartea ca pe o binecuvântată reintegrare in cosmos.
Dar toate aceste bogăţii naturale, culturale si spirituale ale acestor pământuri, impreună cu amplasarea lor geografica la portile dintre Occident si Orient au avut si consecinte: au atras asupra noastra tavalugul migratiilor si al razboaielor, ne-au silit sa traim intr-o continua si crunta lupta pentru existenta noastră ca natiune suverană si independentă .
Supravietuirea multimilenară a acestui popor isi are geneza in permanenta constiintei nationale, in puterea spirituală a oamenilor, cu rădăcini ancestrale nemuritoare.
Despre daci, anticii spuneau că s-au născut, au crescut si au nemurit agăţati de muntii lor. Intr-adevăr muntii Carpati, fiind cei mai impăduriti si sălbatici din Europa acelor vremuri, au ocrotit viata dacilor si mai târziu a romanilor. Astfel traditia, datinile si obiceiurile geto-dacilor au continuat să dainuie peste peste milenii, până azi, neintrerupte si netulburate de framantarile puhoaielor de navalitori ce s-au abatut asupra noastra. Ca este asa, sta marturie incontestabila lumea mirifică a satului românesc.
Satele noastre, mai ales cele retrase sau răsfirate pe coame de dealuri si munti, ori ascunse pe fundul văilor sunt adevărate comori de spiritualitate si traditie ancestrală. Izvorâte din intelepciunea strămosilor geto-daci si transmise prin viu-grai din generatie in generatie, aceste comori se reflecta in spiritul creator al mestesugarilor, in folclorul autohton (baladele, doinele , basmele, proverbele si arta populară), in cântecele rituale (colindele, bocetele, descantecele si vrajile babesti), in credintele, superstitiile enigmatice obiceiurile si datinile tăranilor români. Acestea, cu trecerea timpului, si-au adaptat invelisul, dar si-au pastrat miezul adânc ancorat in istorie.
Cele mai importante evenimente din viata omului (nastere, botez, nunta, inmormantare) sunt marcate de vechi ritualuri carora, de multe ori, nici nu le banuim adevărata origine.
Majoritatea sărbătorilor religioase crestine (Craciunul, Pastele, Sânzaienele, etc.) grefate pe credintele zamolxiene ale dacilor isi păstrează in continuare dublul sens, coexista cu acestea. Stravechile ritualuri geto-dacice, care inca sunt practicate de catre taranii romani : Alamori (ramasita a cultului Soarelui la inceputul primaverii), Armindeni (1 Mai), Caloianul si Paparudele (pt. combaterea secetei are o vechime de mai bine de 5 milenii), Ciuleandra (semnifica trimiterea solului la ceruri era inceput doar de preotesele soarelui), jocul calusarilor (dans ritual făcut cu sulita semnifica tot sacrificiile umane făcute lui Zamolxis), Dragobetele (ziua iubirii simbolizează logodna animalelor, a fetelor si feciorilor), Dragaica (stravechi cult soalr de Sanziene), Lazarul (se imparte paine la săraci), Matcalaul (flacaii se prind frati de cruce iar fetele, surori sau matcute), Varaticul (ceremonie pastoreasca) , etc.
Dar cea mai evidenta dovada a continuitatii spiritului geto-dac peste milenii, o constituie portul, costumele populare din diferite zone ale tarii. Este bine de stiut ca taranii mai poarta si azi aceeasi imbrăcăminte ca dacii de pe Columna lui Traian sau de pe metopele monumentului de la Adamclisi: itari, camasa lucrata cu flori, originala caciula dacica, ii incretite la gat, valnice, fote, basmale, fuste cu clos toate cusute cu motive decorative respectand din instinct stilul stramosesc.
Nu putem incheia acest articol, decât cu cuvintele unui mare luptător cu gandul si cu sufletul pentru nemurirea neamului ,
LIVIU REBREANU: „Multi invăţati consideră nasterea si inceputurile neamului românesc drept o enigmă si un miracol sau in sfârsit , ceva inexplicabil prin obisnuitele metode istorice . Este fără indoiala , o minune cum a rezistat si a persistat aici poporul nostru , in mijlocul tuturor uraganelor , dar tăranul român , existenta lui permanentă pe aceste plaiuri poate dezlega taina aceasta si altele care ne privesc . Tăranul e inceputul si sfârsitul . Numai pentru că am fost neam pasnic de tărani am putut să ne păstrăm fiinta si pământul.”
Autori : DIANA PETCU & Cătălin Borangic
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr
comentarii
de Tiberiu Vanca la 15 mai 2014 - 07:26
Nu degheaba spune proverbul: „Unde-s doi puterea creşte!” Pentru că cu puterilea asociate întru Diana şi Cătălin ni s-a oferit un text cu o atât de mare încărcătură spirituală. Diana şi Cătălin vă Îmbrăţişez!.