Arhiva pentru 19 mai 2014

Vasilică Axinte de la Liceul Teoretic Carei,premiat de Microsoft
Filarmonica Dinu Lipatti Satu Mare a găzduit dumincă, 18 mai festivitatea de premiere a etapei naţionale a Olimpiadei de Tehnologia Informaţiei, care s-a desfăşurat săptămâna trecută la Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare, al Primăriei Municipiului Satu Mare şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean IŞJ Satu Mare.
Mai multe articole

Liberalii careieni susţin candidaţii partidului la alegerile europarlamentare
Liberalii careieni au fost prezenţi luni,18 mai 2014,pe străzile oraşului şi în Piaţa de alimente pentru a se întâlni cu localnicii şi pentru a face cunoscute obiectivele candidaţilor PNL pentru apropiatele euroalegeri. Cea care deschide lista PNL pentru alegerile din 25 mai,europarlamentarul

Promovarea produselor piscicole la Satu Mare
Proiectul “Promovare produse piscicole” a desfășurat conferința de presă privind concluziile implementării programului în Cluj-Napoca, Satu Mare și București. Aceasta face parte din seria de activități întreprinse de Proiectul „Promovare Produse Piscicole”, ce a avut drept activitate

Duminică au avut loc 3 accidente de circulaţie
În cursul zilei de ieri poliţiştii rutieri au intervenit la faţa locului , la 3 accidente de circulaţie produse pe raza judeţului Satu Mare, soldate cu 2 răniţi grav şi 3 răniţi uşor. Duminică dimineaţă poliţiştii rutieri sătmăreni au fost sesizaţi despre faptul că pe

Bihorenii au câștigat trofeul primei ediții a festivalului “Rozmarin în colțu mesii”
Duminică, 18 mai, în organizarea Consiliului Județean Satu Mare, Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Primăria comunei Medieșu Aurit sa desfășurat la Căminul Cultural din localitate, prima ediție a concursului “Rozmarin în colțu mesii”. La

Salariu mediu brut de 968 de euro în PRIMĂRIA CAREI
Anunţat cu surle şi trâmbiţe ca unul din cele mai remarcabile bugete de investiţii ale administraţiei careiene,mediatizat pe bani grei,bugetul cu pricina se dovedeşte a fi departe de cifrele aruncate cu uşurinţă mulţimii neavizate,după cum reiese acum din documentele cuprinse în materialul

Instruirea preşedinţilor şi locţiitorilor secţiilor de votare pentru alegerile europarlamentare
Marţi, 20 mai 2014, de la ora 10,00 în sala mare de şedinţe a Palatului Administrativ din Satu Mare va avea loc instruirea preşedinţilor şi locţiitorilor secţiilor de votare pentru alegerile parlamentare parţiale din Colegiul 2. Marţi, 20 mai 2014, de la ora 14,00 în sala de şedinţe