Huiduieli la Sâmbra Oilor

• publicat la: 4 mai 2014
Huiduieli la  Sâmbra Oilor

Odată la patru ani dealul de la Huta Certeze este colorat în culorile partidelor care profită de sărbătoarea cânpenească. Oșenii sunt foc și pară că politicienii noștri politizează un asemenea eveniment.

Sărbătoarea tradițională care se organizează, de 57 de ani, pe dealul de la Huta Certeze, în județul Satu Mare, a fost transformată în ocazie pentru politicieni de a face campanie electorală. Victor Ponta, care a fost huiduit la sărbătoarea la care președintele României era nelipsit anii trecuți, le-a spus oșenilor: “Salutări de la Traian Băsescu, care nu va mai putea veni o vreme la Certeze”.

Circa 4.000 de oșeni și români veniți din toate conțurile țării, au sărbătorit pe Huta Certeze, un vechi obicei păstoresc care se ține în luna mai, înainte de plecarea oierilor la stână. Acest evenimentul este organizat de Consiliul Județean Satu Mare, Centru Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Instituția Prefectului, Primăria și Consiliul Local Negrești Oaș și Primăria și Consiliul Local Certeze.

Țara Oașului s-a îmbrăcat în straie de sărbătoare pentru a participa, până la lăsatul serii, la cea mai mare sărbătoare câmpenească din județul Satu Mare.

La acest eveniment a lipsit președintele țării, Traian Băsescu

Ani la rând Traian Băsescu a fost prezent la Sâmbra. “Apreciez oșenii pentru că sunt oameni muncitori și gospodari. Îmi aduc aminte când eram pe navă, veneau din zona Oașului și spuneau că în trei zile nava va fi curată și așa era, spunea Basescu anul trecut la sâmbra.

La evenimentul din Țara Oașului, anul acesta a fost numai bun pentru ca toți politicienii să se adune cu mic cu mare pentru a-si face campanie. Deasemenea au mai fost prezenți, priministrul României, Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea, Mihai Râzvan Ungureanu, Andreea Paul Vass, Elena Udrea, Dan Diaconescu și nu în ultimul rând Radu Morar președintele partidului Ecologist.

Tradiții, porturi, obiceiuri de la Sâmbra Oilor

De 57 de ani, pe dealul de la Huta Certeze se strânge toată Țara Oașului pentru sărbătoarea lor „națională”, Sâmbra Oilor. Evenimentul este celebrat în prima sau a doua duminică a lunii mai, pe dealul din Huta Certeze, situat la granița dintre județele Maramureș și Satu Mare, unde oierii serbează plecarea turmelor către pașunile de la munte. Sărbătoarea este cunoscută și ca “Ruptul Sterpelor”, similară cu măsurișul laptelui.

În această zi se poartă cele mai frumoase și mai scumpe costume populare, asemănătoare cu îmbrăcămintea dacilor de pe Columna lui Traian, iar pe umeri se iau cei mai frumoși desagi.

După numeroase activități practice precum înțărcatul mieilor, tunsul oilor și berbecilor, la Sâmbra Oilor se măsoară și se crestează pe răbojul de lemn laptele de la oile fiecărui sâmbraș după care se calculează cantitatea de brânză cuvenită la spargerea stânei. Pentru a obține o cantitate de lapte cât mai mare proprietarii își pășunează oile în noaptea premergătoare sâmbrei.

Din primul lapte al stânei se prepara un caș care se împarte între proprietarii oilor. Mulsul și măsuratul oilor Desigur că pe lângă obiceiurile străvechi care fac ca evenimentul să fie unul de calitate, dansurile și țâpuriturile sunt „ingredientele” specifice sărbătorii câmpenești, precum și nelipsiții mititei. Festivalul folcloric va pune în valoare și vedetele zonei: soliștii, interpretele și ansamblurile oșenești de care oamenii locului nu se plictisesc nicicând. Sâmbra oilor este o datină străveche, care a supraviețuit inclusiv comunismului, când autoritățile comuniste nu au reușit să naționalizeze proprietățile oșenilor, astfel încât aceștia au continuat să lucreze pământurile lor și păstrează cu încăpățânare tradițiile lor.

sursa jurnaluldesatumare.ro

Lasati un comentariu