Zâmbetul

Un reportaj televizat ne-a adus în casă o tânără Doamnă originară din Thailanda, o îndrăgostită de România, de oamenii săi şi de civilizaţia carpato-danubiană. Ne-a vorbit şi despre ţara sa, iar printre altele ne-a făcut o mărturisire şocantă.
Thailandezul se naşte şi trăieşte cu chipul înnobilat de zâmbete. Zâmbetul în acest areal planetar este întâiul şi cel mai uzitat mijloc de comunicare. Se zâmbeşte în circulaţia stradală diurnă, la întretăierea drumului cu un cunoscut sau dimpotrivă, thailandezul îşi transmite liniştea ca pe un salut persoanei care i s-a ivit în cale, zâmbind, şi înseriat îşi ornează toate actele de viaţă prin zâmbet. Este îndeobşte cunoscut că omul pe întreg parcursul vieţii este aplicat să absoarbă modele, iar în ce ne priveşte în calitatea noastră de comunicator pe plan social, am tresărit sub puterea emoţiei ce ne-a fost indusă de mărturisirea de referinţă, fără să bănuim în primul moment că vom fi copleşiţi de teroarea solară pe care ţi-o dă uimirea urmată de durate meditative asupra acestui mod existenţial, frust, de trăire şi de ce nu şi de comunicare. Zâmbetul se realizează printr-o extensie a muşchilor faciali care comunică, linişte,lumină, invitaţie la pace socială iar lista făgaşelor de comunicare este aproape imposibil de pus în pagină.
Nu putem trata acest subiect fără a-l aminti pe „mim” actorul în spectacole de„pantomimă” cel ce realizează spectacol prin comunicarea fără cuvinte,prin mimică şi gesturi. Ori mimica se realizează în procente covârşitoare prin capacitatea de comunicare a muşchilor faciali iar mişcarea acestora întru zâmbet vine cu o sferă extinsă de posibilităţi de a pune în lumină sentimente şi idei cele ce se oferă drept garanţie privitor la sinceritate şi bună credinţă, cele ce îi comunică beneficiarului uneorimult mai mult decât un exerciţiu oratoric, şi asta pentru că cuvântul rostit este desluşitor dar nu are capacitatea iluminativă şi căldura pe care o poate transmite zâmbetul. Printr-o suită de modalităţi de comunicare prin iluminarea sau întunecarea feţei, se poate comunica forţă, bunăvoinţă, înduioşare, duritate, sau pocăinţă.
Este poarta prin care suntem inundaţi de mesaje nerostite, unele încărcate de afectivitate, altele prevestitoare fie de evenimente viitoare, fie de pericol. Poate fi şi este antract sau uvertură la iubirea procreativă, la debutul acesteia prin sărut.Partea covârşitoare a relaţiilor afective se deschide prin zâmbet. Este cheia ce desferecă inhibiţiile, ce aduce fiinţa umană în planul constructivităţii afective cu toată forţa fiinţei sale. Omul care zâmbeşte poate fi uşor analogat cu o statuie reanimată ce coboară de pe soclu pentru a aduce lumină şi a încălzi trăirea.
Trecând prin filtrul în care se decantează meditaţia privind valori existente sau valori ce s-ar putea implementa, am fost încărcat cu regretul de a şti că existând un popor care zâmbeşte întru fericire, nu avem nici puterea şi nici mijloacele de a încărca şi danubio-carpatinii cu această solară formă de manifestare afectivă în vestmântaţia ei de comunicatoare într-un ritm învecinat cu actul fiziologic al respiraţiei.
Suntem puşi în faţa unui comportament pe care ni l-am dori ca model şi pe care nu ni-l putem apropia şi asta pentru că trăirea prin zâmbet,specific Thailandeză s-a statornicit prin experienţe civilizatorii ce au putut depăşii secularul întrupându-l în milenii. În raport cu efectele civilizatorii ale zâmbetului thailandez, zâmbetul european este şi el în bună parte cald, dar nu este nici pe departe atât de comunicator.
Ne-am titrat acest material adendă, pe care am direcţionat-o înspre materialul nostru „Târgul Sărutului”, pentru că cei ce au practicat pe o treaptă istorică, credem profundă, solara manifestare de la Hălmagiu, şi-au derulat emotivitatea în mod firesc din spatele unui zâmbet, iar dacă aşa cum am arătat zâmbetul este poartă spre procreare, evident că pe ea s-a marşat „via sărut”.
O informaţie de după publicarea articolului, pe a cărei valoare pariem,ne-a fost adusă de cercetătoarea profesor Voichiţa Paşcu care a intervievat câţiva vârstnici din arealul Hălmagiu. Între amintirile acestora se află împrejurarea că manifestările de acolo au fost asociate şi de o datină pentru „aducerea norocului”. În proximitatea Hălmagiului se află şi un centru tradiţional de olărit. Olarii de la Obârşa. Cum bulciul de la Hălmagiu este unul înspre care converg o mare parte a Crişenilor, aicişi-au desfăcut produsele şi olarii din Obârşa astfel că în suita de şetre de târgoveţi se găsea la vânzare şi ceramică tradiţională din lut ars şi smălţuit. Dominantă prin partea locului era prejudecata că dacă spargi un vas labulciul Hălmagiului în ziua de Sân-Toader vei avea noroc. Aşa se face că târgoveţii investeau în oale şi alte produse de olărit pe care sub ochii mulţimii aflată acolo le spărgeau în faţa şetrei. Prejudecata avea o astfel de forţă în credinţa locală încât nu dădea bine la opinia publică dacă nu investeau şi pentru noroc.
TIBERIU VANCA
