Asigurare pentru biciclete

• publicat la: 5 septembrie 2014
Asigurare pentru biciclete

O compania de asigurări din România a lansat, în premieră, o poliță pentru protecția bicicletelor în caz de furt.

Despăgubirea are ca bază prețul unei biciclete echivalente cu cea furată, inclusiv accesoriile instalate.

„Inițiativa vine în întâmpinarea celor care iubesc mersul pe două roți și al căror număr este în continuă creștere. În România, potrivit Eurostat, se vând anual biciclete în valoare de circa 45 milioane euro. Românii sunt cei mai mari iubitori de biciclete, de vreme ce la cinci biciclete se vinde o mașină (…). Există însă un revers al medaliei: zilnic, zeci de proprietari reclamă furtul bicicletelor, iar șansele de a le recăpăta sunt foarte mici”, susțin reprezentanții companiei de asigurări, prin intermediul unui comunicat de presă.

Produsul lansat pe piața din România are deja mai mulți ani vechime în Austria.

Tot ca o măsură de protecție a bicicletei împotriva riscului de furt, în luna aprilie, a fost lansată și platforma online Registrul de biciclete.

Înscrierea oferă posesorului de bicicletă o serie care poate fi ulterior întrebuințată la fel ca și numărul de înmatriculare la mașini, dovedind cine este proprietarul de drept.  În cazul vânzării, seria „RdB” este transferată noului proprietar, împreună cu bicicleta.

Astfel, în caz de furt, Poliția poate identifica proprietarul fie după seria cadrului care apare pe majoritatea bicicletelor, fie după seria din Registru, generată la înregistrarea pe site sau după autocolantul permanent  care poate fi cumpărat și lipit pe cadrul bicicletei, aceasta din urmă fiind o variantă opțională.

Înscrierea este un proces simplu, prin crearea unui cont de utilizator pe registruldebiciclete.ro. După activarea contului, bicicleta poate fi înregistrată completând mai multe câmpuri cu date și poze.

Inițiatorii proiectului au lansat platforma online după ce mai multor cunoscuți și prieteni li s-au furat bicicletele.  Ei speră acum ca prin acest sistem de securitate să scadă simțitor numărul furturilor de biciclete, din toată țara.

“Registrul de Biciclete propune integrarea bicicletei într-un mediu monitorizat. Alcătuind o bază de date cu bicicletele din comunitate pe baza conturilor de utilizatori și a unor coduri unice atribuite bicicletelor, putem ține o evidență riguroasă și să mediatizăm existența acestui sistem de securitate”, susțin inițiatorii proiectului.

sursa rostiri.yahoo.com

Lasati un comentariu