Autocar cu români răsturnat în Ungaria

• publicat la: 22 septembrie 2014
Autocar cu români răsturnat în Ungaria

Un autocar în care se aflau 28 de români s-a răsturnat luni dimineaţă, în localitatea Mako din Ungaria, aproape de graniţa cu România, pe autostrada M43, au declarat pentru Mediafax surse din Ministerul Afacerilor Interne.

Potrivit surselor citate, accidentul a avut loc în jurul orei 09.30, după ce autocarul, care mergea pe autostrada M43, spre România, s-a înclinat pe o parte şi s-a răsturnat.

În urma accidentului, au fost rănite mai multe persoane, însă niciuna nu este decedată, au precizat sursele citate.

Din primele informaţii rezultă că în autocar erau 28 de români, însă numărul exact al pasagerilor va fi stabilit în urma verificărilor.

sursa cotidianul.ro

Lasati un comentariu