Istorie care se vrea uitată. Cine uită trecutul este condamnat să-l repete…
În acest an se vor implini 75 de ani de la drama românilor în urma odiosului Dictat de la Viena din vara anului 1940, când a avut loc cedarea sub imperiul forţei statelor revizioniste a Basarabiei, Bucovinei de Nord, Ţinutului Herţa, Ardealului de Nord- Est şi Cadrilaterului.
De-a lungul timpului au fost organizate ample manifestări pentru a marca trista comemorare a ororilor suferite de poporul român afectat de acele decizii străine .
Una dintre acestea a avut loc în 2010, în organizarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Arhivelor Naţionale Covasna, cu prilejul „Zilelor Andrei Şaguna”, moderator fiind Înaltpreasfinţitul Ioan Selejan, pe atunci Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, şi dr. Alexandru Porţeanu, din Bucureşti.
Simpozionul din 2010 a fost unul cu participare naţională, cu participarea a peste 40 de de cercetători, cadre didactice universitare, arhivişti, profesori, ziarişti şi conducători ai unor asociaţii ale refugiaţilor, expulzaţilor şi deportaţilor din teritoriile româneşti cedate în anul 1940, din ţară şi din Republica Moldova.
Printre lucrările participante s-au remarcat şi cele ale unor sătmăreni : Dictatul de la Viena şi consecinţele sale în judeţul Satu-Mare, prof. univ. dr. Ioan Corneanu, Universitatea „Spiru Haret”, preşedinte, Asociaţia Judeţeană Satu-Mare a Românilor Refugiaţi, Expulzaţi şi Deportaţi în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940 precum si Golgota Ardealului de Nord în 22 de documente inedite, av. Vasile Moiş, preşedinte, Asociaţia Holocaustului din Ardealul de Nord 1940-1945, Satu-Mare.
Asociaţia Judeţeană Satu-Mare a Românilor Refugiaţi, Expulzaţi şi Deportaţi în urma Dictatului de la Viena are şi la Carei o filială, al cărei preşedinte este prof. Mihai Bertieanu care încearcă de câţiva ani de zile să realizeze un monument în cinstea martirilor români din Carei din acea perioadă, dar fără succes.
Ultima solicitare depusă la administraţia locală careiană, în august 2014, a rămas fără finalitate. Până în anul 1942,conform adresei 5553,semnată de primarul de la acea dată,Schustereich Bela,document obţinut de la Arhivele Naţionale române, erau menţionaţi în mod oficial 289 de familii de români expulzaţi din oraşul Careii Mari, în timp ce alte câteva sute părăsiseră pe ascuns localitatea în încercarea de a-şi salva vieţile.
Alte sute de români au fost expulzaţi din satele înconjurătoare. Una dintre supravieţuitoarele acelui calvar este Sabina Dobra din Ianculeşti,distinsă cu Diploma de Onoare la ultima ediţiei a Zilelor Iancului din 18 august 2014,de către prof. Mihai Bertiean,preşedintele Asociaţiei Refugiaţilor filiala Carei.
“ nici nu vă pot povesti ce grozăvii au fost în zilele alea de septembrie… să ne ferească Cel de Sus de aşa ceva încă odată….mare nenorocire s-a abătut asupra noastră….pe toţi câţi nu au putut fugi ne-au adunat jendarii înainte să ne adunăm recolta de pe câmp şi ne-au dus la Carăi şi ne-au ţinut în gară toţi la grămadă cam o săptămână …ca pe animale ne-au ţinut ..ca să ne facă ceva legitimaţii.. şi apoi ne-au urcat în vagoane de vite…mare jale a fost atunci…” ne povestea văduva Sabina Dobra înainte de evenimentul Zilele Iancului din august.
Legitimaţiile de care a adus vorba erau întocmite de administraţia hortistă din acea perioadă, în bătaie de joc la adresa românilor care chipurile ar fi dorit să îşi părăsească casele lor pentru a se deplasa în partea de sud a României. Calvarul românilor din satul Ianculeşti a fost ilustrat în detaliu de unul dintre preoţii satului,Gheorghe Munteanu,într-un documentcare a fost găsit mai apoi în arhiva bisericii săteşti. Nu a scăpat de profanare nici crucea din curtea bisericii. Mărturii despre acele vremuri au depus şi Gaftia şi Traian Todea sau soţii Oneţ.
La 75 de ani de la semnarea Dictatului de la Viena în urma căruia românii au fost expulzati departe de casele lor, ianculeştenii vor putea depune o jerbă de flori şi aprinde o lumânare la troiţa din mijlocul satului. De acest privilegiu nu pot beneficia încă românii din Carei ai căror părinţi şi bunici au fost expulzaţi între 1940 şi 1942.
Mă număr printre cei ai căror părinţi şi bunici au fost în situaţia de a fi obligaţi să-şi părăsească casele iar la întoarcere au găsit o casă distrusă în proporţie de 70%. Dacă pentru reglementarea despăgubirilor ce se pot acorda celor cu statut de refugiat sau expulzat există Legea 189/2000, pentru ridicarea unui monument comemorativ în comunităţile afectate de odiosul dictat nu există încă nici o lege . Ce-i drept, nici una care să nu permită ridicarea unui monument comemorativ nu există. Doar că în municipiul Carei, unde avem atât primar cât şi viceprimar de la UDMR, nici legile ţării nu sunt respectate mereu dar nici cele ale bunului simţ şi ale bunei convieţuiri între etnii.
Şi astfel, în timp ce comunităţile de maghiari şi şvabi au plăci şi monumente comemorative unde îşi plâng înaintaşii , românii sunt obligaţi să bată drumul primăriei şi să se căciulească la primar pentru a obţine o autorizaţie pentru amplasarea unui monument funerar după ce în prealabil sunt obligaţi să bată drumul către Arhivele Naţionale pentru a dovedi că expulzarea românilor în urma Dictatului de la Viena a avut loc cu adevărat. O nouă umilinţă pentru cei care au supravieţuit calvarului refugiului . La ce vă ajută domnule primar? De ce nu vă eliberaţi de fantasmele trecutului? Cui foloseşte această discriminare pe care o impuneţi? Fiecare comunitate etnică din oraş a trecut prin anumite încercări la un moment dat dar de ce doar unii îşi pot comemora creştineşte înaintaşii?
Daniela Ciută
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr
comentarii
de Horia Mărieș la 27 ianuarie 2015 - 07:49
Apropo de Ianculești. Citim in presa de ziare județeană:
„Piaţa sătmăreană a peştelui a ajuns să fie dominată de crescătorii specializaţi din Ungaria. Zeci dacă nu chiar sute de tone de peşte din ţara vecină ajung în bălţile de agrement situate pe raza judeţului Satu Mare. Lucrând mai mult la negru, fermele piscicole din estul Ungariei au cucerit piaţa în judeţul SM. Peştele adus din Ungaria trece mai ceva ca prin brânză prin vămile de la graniţa cu Ungaria. Din motive neelucidate, mijloacele de transport ale fermelor piscicole din Ungaria, având rezervoarele pline de peşte, sunt lăsate să intre fără niciun fel de problemă pe teritoriul ţării noastre atât prin Vama Petea, cât şi prin Vama Urziceni. Lipsa avizelor sanitar- veterinare, obligatorii în astfel de cazuri, nu constituie un impediment. Nu e clar nici cu ce fel de acte de însoţire a mărfii reuşesc să-i înduplece pe vajnicii poliţişti de frontieră, căci majoritatea peştelui este apoi vândut la negru în judeţul nostru. Dacă nu cumva iau şpagă, atunci poliţiştii de frontieră sunt vinovaţi cel puţin de neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. La negru, peştele unguresc este livrat la marginea bălţii la preţuri începând de la 8 lei kilogramul, în funcţie de specie. Dacă clientului îi trebuiesc factură şi chitanţă, preţul creşte cu 3-4 lei. Însă în majoritatea cazurilor peştele este vândut la negru, plata făcându-se pe marginea bălţii, imediat după populare, banii trecând pur şi simplu dintr-o mână în alta. Şi nu e vorba de sume chiar mici, unii proprietari de bălţi comandând chiar şi câteva tone de peşte la o singură populare.”
Parcă ne este cunoscut subiectul.
https://www.facebook.com/www.nagykaroly.ro/photos/a.715610401793938.1073741840.225114760843507/715611065127205/?type=3&permPage=1
Nu-mi fac probleme cât de curată este acțiunea bianuală de populare cu pește unguresc a lacului Ianculești, nu-mi fac probleme dacă plățile se fac de către Primăria Municipiului Carei în alb sau în negru, fiindcă oricum, la câte furăciuni majore se fac pe acolo, unde merge mia din banul public, merge și suta.
Imi fac probleme doar pentru consilierii locali – care se pot recunoaște în poză și care se ocupă cu mult drag și foarte asiduu de „populări” ale Iacului Ianculești din însărcinarea primașului, de parcă asta le-ar fi meseria de bază și nu politichia locală – ca nu cumva să calce pe bec atunci când se fac plățile la negru, fiindcă atunci vor începe să miroasă nu a pește, ci a penal.
Iar eu unul chiar țin la ei.
de motii la 27 ianuarie 2015 - 08:19
e penibila alaturarea subiectului cu pestele la un subiect care a adus multa suferinta in satul nostru.
numai cine nu a trecut prin astfel de experiente trateaza lejer tragedia motilor din ianculesti! bunica are si acum cosmaruri si vorbeste cu mare greutate despre seotembrie 1940.
nici marnenilor sau celor din scarisoara nu le a fost mai usor dar atunci careienilor care au suferit si nu pot avea o troita unde sa cinsteasca memoria celor umiliti
de Horia Mărieș la 27 ianuarie 2015 - 08:50
@moții
De acord cu Dvs. Imi cer mii de scuze. Imtr-adevăr, este penibilă alăturatea subiectului „pește” cu Ianculești. Sper că in cele 7-8 articole pe,care le-am scris pe aici pro-Ianculești să nu fi scris alte chestii penibile. Atunci nu v-am văzut comentând, atunci nu vi s-a trezit mãndria de moț. Insă, atunci când ar veni vorba eventual despre suferințele bunicilor in ’40 și în ceilalți multi ani care au urmat, vă garantez că am putea sta de vorbă. Știu cel puțin tot atât cât știți si Dvs despre acele vremuri. Ba, aș indrăzni să pun pariu că știu mult mai multe decât Dvs. Oricum: azi n-am găsit la repezeală o pagină mai recentă in care să fie vorba de Ianculești. Azi n-am fost inspirat. Tot omul mai are și câte o zi proastă. Azi se pare că am o zi f. proastă. Imi cer din nou, smerit, scuze.
Trecând la treburi cava mai serioase. Aș vrea să mă lămuresc ceva mai bine. Citesc in articol:
1) – „Asociaţia Judeţeană Satu-Mare a Românilor Refugiaţi, Expulzaţi şi Deportaţi în urma Dictatului de la Viena are şi la Carei o filială, al cărei preşedinte este prof. Mihai Bertieanu care încearcă de câţiva ani de zile să realizeze un monument în cinstea martirilor români din Carei din acea perioadă, dar fără succes.”
2) – „Ultima solicitare depusă la administraţia locală careiană, în august 2014, a rămas fără finalitate.”
Din articol nu m-am dumirit:
– Cine a făcut ultima solicitare? A fost vorba de solicitarea unei autorizații de construcție monument funerar?
– Cine dorește să realizeze fizic monumentul?
– Unde se dorește a fi amplasat monumentul? In Carei sau in Ianculești?. Cu localizarea precisă.
– Cine, când și cu ce motivație a refuzat emiterea autorizației de construcție pentru monumentul (fumerar).
Să vedem cererea și documentul primariei prin care s-a refuzat emiterea autorizației de construcție.
Ca să știm precis cu cine trebuie să combatem. Nu să vorbim discuții.
de IOANE la 27 ianuarie 2015 - 22:49
https://www.youtube.com/watch?x-yt-ts=1422327029&x-yt-cl=84838260&v=xyNdnaKiQy4
de vasile la 28 ianuarie 2015 - 08:13
adevarat spus!
cinste eroilor!
de refugiat la 28 ianuarie 2015 - 09:01
e plin orasul de lacrimile nevazute ale celor alungati in 1940 si ministerul educatiei nu scrie de masacrele din 40 din ardeal dupa dictatul de la viena!
de intrebare la 28 ianuarie 2015 - 20:07
Pai romanii au semnat cedarea Ardealului de nord, care e problema ? Inseamna ca nu mai vroiau sa stea acolo.
de Horia Mărieș la 28 ianuarie 2015 - 20:34
@ intrebare la 28 January 2015 – 20:07
Intrebarea este bună.
Doar că este și cretină.
de alin la 28 ianuarie 2015 - 21:38
si ungaria a disparut de harta lumii in 1526 cand la mohAcs au fugit ungurii din fata turcilor asa ca ce le mai trrebe ungaria./
la fel si grofii au dat la stat castelul din carei in 1907 in contul datoriilor acumulate la cazinouri si acum ce tot vin si le trebe un blid de mancare de la primaria carei?