Pagina principala / Cultura Invatamant / Calendarul cultural al lunii februarie. 76 de ani de la decesul lui George Pteancu, ilustrul dascăl careian

Calendarul cultural al lunii februarie. 76 de ani de la decesul lui George Pteancu, ilustrul dascăl careian

Dupa cum v-am obisnuit, la fiecare inceput de luna facem cunoscut calendarul cultural al lunii in curs, pentru a aduce in atentia cititorilor, in special acele personalitati locale asupra carora s-a asternut valul nemilos al timpului. Munca lor sustinuta pe altarul culturii  si meritele lor deosebite sunt demne de a fi pomenite mereu intru neuitare.

La 6 februarie se împlinesc 107 ani de la naşterea scriitorului şi ziaristului român Geo Bogza (1908-1993), membru al Academiei Române. A fost poet, reporter, creator al reportajului literar românesc, teoretician al avangardei, autor al câtorva din textele ei definitorii ca ,,Urmuz’’, ,,Exasperarea creatoare’’Reabilitarea visului, poet de mare întindere, de la „ciorchinul de negi” al Jurnalului la recea și solemna puritate a lui Orion, ziarist de curajoasă și consecventă atitudine democratică, patriotică, umanistă (vol. Anii împotrivirii apărut în 1953), reporter al unor lumi, țări, priveliști, meridiane devenite componente ale unui univers particular, specific scriitorului, prozator al opulenței tâmpe (Înmormântări) și al plictisului exasperant provincial ( O sută şaptezeci şi cinci de minute la Mizil), al destinului individual tragic, sub semnul dorinței de înavuțire (Cum a înnebunit regele petrolului), al absurdului (Moartea lui Iacob Onisia), cântăreț de amplitudine whitmaniană al neamului din Carpaţi (Cartea Oltului).

Pe 8 februarie aniversăm 187 de ani de la naşterea scriitorului francez Jules Verne (1828-1905). Un precursor al literaturii ştiinţifico-fantastice, Verne a fost apreciat pentru scrierea operelor legate de viitor, spațiu, aer și călătoria în adâncurile mării. Este cunoscut publicului prin romanele ,,Cinci săptămâni în balom’’, ,,Copii căpitanului Grant’’, ,,Ocolul Pământului în 80 de zile’’, ,,Douăzeci de mii de leghe sub mări’’.

La data de 21 februarie sărbătorim Ziua internaţională a limbii materne.  A fost proclamată de către UNESCO în amintirea înăbușirii agresive de către poliția pakistaneză a unui protest pașnic al studenților din Dacca în 1952. Studenții protestau împotriva impunerii limbii urdu ca unică limbă oficială în Pakistanul de Est (azi Bangladesh), unde limba maternă a majorității populației locale era bengaleza.

Pe 22 februarie aniversăm 112 ani de la naşterea prozatorului, poetului, dramaturgului şi umoristului român Tudor Muşatescu (1903-1970). Criticii l-au considerat un fidel continuator, în perioada interbelică, al comediei caragialene de moravuri, prin tipologie, situații și dialoguri spirituale. Piesele de teatru ale lui Mușatescu, cu deosebire comediile „Titanic-Vals”, „…escu” și melodrama „Visul unei nopți de iarnă”, au avut succes și în străinătate. ,,Titanic-Vals’’  și „…escu” au fost ecranizate.

Pe 24 februarie sărbătorim Dragobetele. Denumit şi Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor, Dragobetele era un zeu tânăr al dacilor care era sărbătorit în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Transilvania la o dată fixă în fiecare an. Identificat cu Cupidon, zeul dragostei din mitologia romană şi cu Eros zeul iubirii în mitologia greacă, el era considerat patronul dragostei şi al bunei dispoziţii pe meleagurile româneşti.

Pe 28 februarie aniversăm  102 ani de la naşterea sculptorului băimărean Vida Gheza (1913-1980), unul dintre cei mai importanţi artişti ai României postbelice. Sculptor de factură modernă, a fost membru corespondent al Academiei Române. Vida a început să sculpteze încă din tinereţe, mai întâi personaje din lumea satului maramureşan sau inspirate din viaţa minerilor, manifestând o puternică comuniune şi admiraţie faţă de arta populară maramureşană, care îi va fi permanent izvor de inspiraţie. Monumentul Ostaşului Român de la Carei reprezintă o realizare artistică excepţională, devenită în conştiinţa publică simbol al istoriei naţionale, operă majoră a sculpturii monumentale contemporane.

 

Personalităţi locale

La 9 februarie se împlinesc 76 de ani de la trecerea la cele veşnice a strălucitului dascăl George Pteancu. S-a născut la 29 august 1855 la Vezendiu într-o familie de ţărani. Elev studios, se face remarcat încă din şcoala primară pe care a urmat-o în satul de baştină. Liceul l-a urmat la Piarişti, în Carei, iar Şcoala Normală a absolvit-o la Oradea.

Misiunea de dascăl o începe la Borleşti în 1876, unde reuşeşte una dintre primele formaţii corale din ţinutul Sătmarului. După numai doi ani este adus la Pomi, unde va avea rezultate profesionale strălucite. În acest sens, parohul Alexandru Brâncoveanu a afirmat în 1927 că din mâna lui George Pteancu au ieşit 500 de intelectuali, oameni de bază în societatea interbelică românească. Datorită activităţii culturale româneşti este silit să-şi dea demisia din postul de la Pomi, astfel a ajuns să predea la Carei. La numărul de elevi pe care îi avea de învăţat, celelalte confesiuni aveau 4 învăţători. Îi crescuse faima de dascăl într-atât încât a atras la Carei copii din împrejurimi şi din comune mai îndepărtate, precum şi membrii altor confesiuni.

George Pteancu a fost unul dintre cei mai activi membri ai Reuniunii învăţătorilor din Sătmar, făcând parte dintre cei care au pus bazele acesteia alături de George Marchiş, primul preşedinte al Reuniunii, Ioane Marcu, Ştefan Bilţiu, Vasile Lucaciu, Elie Pop şi Atanasie Coteţ. Peste ani, George Pteancu va ajunge preşedinte de onoare al prestigioasei asociaţii. Activitatea culturală pe care a desfăşurat-o în cadrul Astrei i-a fost încununată cu primirea titlului de membru fondator.

Persecuţiile pe care le-a atras din partea autorităţilor austro-ungare datorită muncii asidue pe tărâmul educaţiei şi culturii, au fost recompensate după Marea Unire când meritele i-au fost recunoscute la nivel naţional.

Astfel că în 1923 a fost decorat cu Steaua României în rang de cavaler. A devenit apoi cetăţean de onoare al oraşului Carei. La 11 septembrie 1927 i se organizează solemnităţi grandioase cu prilejul împlinirii a 50 de ani de dăruire în slujba Şcolii româneşti, ieşind la pensie. Evenimentul a adunat la Carei toată floarea dăscălimii din împrejurimi alături de invitaţi de seamă din ţară printre care se număra însuşi Nicolae Iorga. Ministerul Instrucţiunii  l-a numit pe George Pteancu, membru onorar al învăţământului primar, cea mai înaltă distincţie care se putea acorda unui învăţător.

Tot cu această ocazie, Consiliul Local Carei a înfiinţat un fond de 50.000 lei, ce purta numele sărbătoritului, pentru ajutorarea orfanilor şi văduvelor de învăţători. Foştii săi elevi mai înfiinţează un fond de aceeaşi valoare, adunat din propriile buzunare, în semn de recunoştinţă pentru dascălul lor. Editura Socec foloseşte prilejul pentru a înfiinţa la Carei o bibliotecă ce va purta numele lui George Pteancu.

La 12 februarie se împlinesc 76 de ani de la trecerea la cele veşnice a  preotului  dr. Felician Bran.  Acesta a activat în cadrul vicariatului Carei, care  fost încă de la constituirea sa un focar de cultură pe aceste meleaguri. Au funcţionat aici George Marchiş, artizanul său, Toma Şorban sau Chiriac Barbul pentru a aminti doar cei mai cunoscuţi protopopi. Printre aceşti preoţi – cărturari s-a numărat şi pr. Dr. Felician Bran, fiul preotului Petru Bran, un alt nume cunoscut în cultura sătmăreană.

Dr. Felician Bran s-a născut în 3 martie 1864 în Satu Mare, unde tatăl său era paroh-protopop. A urmat studiile gimnaziale şi liceale la Satu Mare, absolvind în 1882, din 1877 copiii familie Bran rămânând orfani de ambii părinţi. Între 1883-1887 a urmat teologia la Seminarul Central din Budapesta, fiind hirotonit preot celib la terminarea studiilor. În anul 1889 a primit dispensă de la efectuarea examenului prosinodal, deoarece în acelaşi an a obţinut şi titlul de doctor în teologie. A urmat şi cursuri la Academia de Drept Oradea între anii 1888-1889.

A fost protocolist, notar al exactoratului diecezan, examinator protosinodal la Episcopia greco-catolică orădeană, în acelaşi timp predând religia şi limba română la Liceul Premonstratens din Oradea. În anul şcolar 1893/1894 a încercat să reînfiinţeze Societatea de lectură a tinerilor orădeni, desfiinţată de autorităţile vremii. Ajutat de elevul Alexandru Breban, viitorul canonic şi om politic, precum şi de Moise Neş, vicerectorul seminarului orădean, va reuşi pentru scurt reînchegarea asociaţiei tinereşti. Au editat chiar şi o revistă umoristică manuscrisă „Fluturele”. Nefiind aprobat statutul de autorităţile excesiv de vigilente, societatea a fost nevoită să se autodizolve.

După experienţa la catedra orădeană, a fost mutat ca paroh la Carei, unde a funcţionat de la sfârşitul anului 1896 până la ieşirea sa prematură la pensie din 1904. Aici va îndeplini şi funcţiile de asesor consistorial şi arhidiacon al părilor sătmărene, în această ultimă calitate a primit şi preşedinţia „Reuniunii învăţătorilor greco-catolici” din Arhidiaconatul Sătmarului ce avea sediul la Carei.

Activitatea intensă la Asociaţiunea „Astra” i-a  fost răsplătită cu alegerea sa în comitetul de conducere a despărţământului Sătmar-Ugocea încă de la înfiinţarea acestuia. Pr. Dr. Felician Bran s-a remarcat ca unul dintre cei mai buni cunoscători ai canoanelor orientale.

Lucrările sale au fost foarte apreciate, pentru „Dreptul Canonic Oriental” (Lugoj, 1929) fiind chiar felicitat de către conducerea Institutului pentru Studii Orientale din Roma. A avut preocupări bibliografice, realizând în 1891 „Bibliografia ziarelor bisericeşti române”.

În 1917 îl regăsim la Lugoj, ca profesor de teologie şi asesor consistorial al Episcopiei greco-catolice, având deja titlul de arhidiacon emerit.

În 13 februarie profesorul Adrian Ţineghe va împlini 60 de ani. El s-a născut în 13 februarie 1955 în Şişeşti, Maramureş. A absolvit în 1981 Facultatea de Istorie-Filozofie a Universităţii Bucureşti. Debutează în activitatea didactică în 1981 la Şcoala cu clasele I-VIII din Batarci (jud. Satu Mare), unde va sta  până în 1987, când va fi promovat director la Şcoala cu clasele I-VIII din Scărişoara Nouă (jud. Satu Mare). În 1989 îl regăsim profesor pedagog la Casa de Copii Petreşti, de unde se va transfera în 1990 la Casa de Copii Carei.  Din  1993 este profesor de ştiinţe socio-umane la Liceul Teoretic Carei. În perioada (1998 – 1999) a fost director la Şcoala Specială Nr.10 Carei.

Doamna profesoara Mariana Vulcan îşi va aniversa la 20 februarie ziua de naştere. Profesoara Mariana Vulcan s–a născut la 20 februarie 1952 în Reghin, jud. Mureş. Clasele primare şi gimnaziale le-a urmat la şcoli de muzică din Cluj-Napoca, iar pe cele liceale, la Liceul de Cultură Generală cu program intensiv de sport din acelaşi oraş. Este absolventă a Conservatorului Gheorghe Dima din Cluj Napoca, promoţia 1978.

A început activitatea didactică la Şcoala Generală din Sanislău, unde a primit repartiţie şi a funcţionat până în 1989, când a venit în Carei la Şcoala Generală nr. 2 (Şcoala Gimnazială „Vasile Lucaciu”), unde a reînfiinţat corul şcolii şi a editat CD-uri cu melodii pe versuri de Eminescu şi colinzi.

 În anul 2000 a trecut la Clubul elevilor şi şcolarilor Carei, unde funcţionează până astăzi. Activitatea de aici i-a fost recompensată cu locuri fruntaşe şi trofee obţinute cu elevii pe care i-a pregătit la festivaluri naţionale şi internaţionale ( Flori în oraşul florilor-Timişoara, Armonia-Cluj-Napoca, Ghiocelul de Argint-Arad, Ursuleţul de aur, Talent înnăscut-Râmnicu Vâlcea, Coloana Infinitului-Târgu-Mureş. Muzica inimii mele-Satu Mare.).

Pe 22 februarie se împlinesc 109 ani de la trecerea la cele veşnice a pr.Vicar Teodor Kovari (Chioreanul) – (1818 – 1906). El s-a născut în 16 martie 1818 la Portiţa într-o familie de ţărani, tatăl lui se pare că provenea dintr-o veche familie nobiliară românească, Pop de Mesteacăn, originară din părţile Chioarului, înnobilată sub principele George Rakoczi.

A urmat şcoala primară şi primele trei clase gimnaziale la Carei. În 1938 a absolvit liceul la Oradea, iar în 1942, teologia la Budapesta. A fost hirotonit ca preot celib de episcopul Vasile Erdelyi în 3 septembrie 1843. În acelaşi an este numit profesor la clasa I gramaticală la Beiuş. În 1851 este promovat profesor titular definitiv de limba şi literatura greacă şi ştiinţe la acelaşi liceu beiuşan. A fost apoi promovat ca director provizor, iar din 1862 devine director titular la cunoscuta instituţie din Beiuş, post pe care îl va deţine până în 1877, când a plecat la Oradea. În perioada cât a fost director la liceul din Beiuş, concomitent a fost şi protopop şi canonic onorific, titlu obţinut în 1865.

În 26 august 1871 devine canonic titular al Episcopiei Unite Oradea, iar din 1881 până în 1893, prepozit şi vicar general episcopal.

Problema cultivării limbii şi literaturii române a fost o preocupare constantă pentru Theodor Kovari (Chioreanul). Pentru bunul mers al şcolii româneşti din părţile Beiuşului a purtat corespondenţă cu Timotei Cipariu.

Înclinaţia sa pentru limbile străine, desăvârşită pe băncile şcolilor, s-a materializat în „Dicţionar latin-român-maghiar-german”, lucrare rămasă din păcate în manuscris. A avut şi preocupări istoriografice dovedite în articolul „Document istoric de la G. Rakoczy” (1861).

În „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” a publicat un studiul „Anulu julianu si gregorianu (seau calendariulu vechu si nou” referitor la originea şi evoluţia calendarului, susţinând adoptarea de către români a calendarului gregorian.

A trecut la cele veşnice în 22 februarie 1906 în Oradea, ca prepozit, examinator prosinodal şi asesor consistorial, lăsând studenţimii române unite o fundaţie ce valora aproximativ 12.000 de coroane (suma de 9418 coroane şi acţiuni la bănci în valoare de 2300 coroane).

 

Pe 27 februarie cunoscutul poet, critic literar şi profesor universitar George Achim va  împlini frumoasa vârstă de 55 de ani. El s-a născut la 27 februarie 1960 în Valea Chioarului jud. Maramureş. A absolvit Liceul „Gheorghe Şincai” din Cluj Napoca, limba de predare engleză, în 1979. A urmat cusrsurile Facultăţi de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai”, specializarea română-spaniolă, pe care a absolvit-o în 1983. În perioada 1993-1995 a fost bursier al Consiliului Europei, specializarea politici culturale, cu examen de diplomă Delphi-Grecia şi stagii de pregătire la Paris, Munchen, Lisabona, Helsinki, Dublin. În 2001 şi-a luat Doctoratul în litere la Universitatea Bucureşti cu teza „Utopie şi Distopie în Cultura Română” sub îndrumarea prof. univ. dr. Mihai Zamfir şi referatele prof. univ. Nicolae Manolescu şi prof. univ. Andrei Marga.

Şi-a început cariera didactică în perioada 1980-1985 la Şcoala Profesională Nr 10 din Carei, după ce între 1980-1983 a fost redactor la revistele studenţeşti „Universitatea” Bucureşti şi „Echinox” Cluj-Napoca. A urmat o traiectorie ascendentă fiind apoi profesor de limba şi literatură română la Liceul de Filologie Satu Mare între 1985-1990. Timp de patru luni, din ianuarie până în aprilie 1990 este director al Casei Corpului Didactic din urbea de pe Someş.

În 22 decembrie 1989 coordonează apariţia primului număr al ziarului independent „Cronica Sătmăreană liberă”, publicaţie din a cărui colegiu director va face parte până în 1990, când va pleca pentru câteva luni ca redactor şi şef de departament la ziarul „Dreptatea” din Bucureşti, apoi redactor-şef la săptămânalul „Epoca” din capitală. În 1992 revine la Satu Mare în calitate de Consilier la Inspectoratul pentru Cultură. Din anul 1995 îşi începe cariera didactică universitară la Facultatea de Litere a Universităţii de Nord Baia Mare. În 2005 devine conferenţiar la aceeaşi facultate, iar în perioada 2005-2008 a fost şeful catedrei de Limba şi Literatura Română. Din 2006 este directorul Colegiului Ştiinţiic al Revistei „Confluenţe” Satu Mare. Din septembrie 2008 îndeplineşte şi funcţia de lector la Institut fur Romanistik al Universităţii din Viena.

Dintre lucrările sale  ştiinţifice publicate amintim: Utopie şi Distopie în Cultura Română , Editura Limes, Cluj, 2002, Un vis curioz – Pagini de Utopie şi Distopie Românească, Editura Risoprint, Cluj, 2003, Reuben Marcham – România sub Jugul Sovietic,  traducerea şi îngrijirea ediţiei, Editura Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 1996, Răsfăţuri şi melancolii. Scriitori români din secolul XX, Cluj-Napoca, Editura Litera, 2007, Revolte şi consfinţiri. Scriitori români din secolul XX, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2004.

Opera sa poetică cuprinde: Înălţarea la sunet, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1984, Dinspre ieri spre nicăieri, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1994, Dulceţuri din fructe târzii de pădure, Editura Brumar, 2010, lansat la Bookfest în 11 iulie 2010.

 AnaMaria Roman