Arhiva pentru februarie, 2015
Centre de comandă şi control, înfiinţate de NATO în România
Două centre de comandă si control ale NATO vor fi infiintate in România, acestea urmând să devină operationale in 2016, iar aici vor activa militari români, dar si din alte state membre, au decis, joi, ministrii Apărării din statele membre ale Aliantei. La reuniunea ministrilor Apararii de la Bruxelles s-a decis constituirea imediata pe teritoriile
Mai multe articole
Zburătorul din Santău
În una din întâlnirile noastre cu cititorul careian am propus ridicarea întru spirit a ţăranului hotoănar, prin punerea în valoare a unui modest instrument producător de armonii, ţitera, unul ce în ciuda apartenenţei sale la primitivismul instrumentelor muzicale, mai este încă pus în
Numărul îmbolnăvirilor de viroze depăşeşte în judeţ 1000 de cazuri
Potrivit evidențelor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare, numărul cazurilor de viroză, gripă şi pneumonii s-a dublat în săptămâna 19-25 ianuarie, precum şi în ultima săptămână de raportare 26 ianuarie – 1 februarie, comparativ cu perioada 12 ianuarie 2015 – 18 ianuarie
EFOR cere revenirea la vot proporţional pe liste şi alegeri locale în două tururi
Expert Forum solicită partidelor politice să reformeze legislația electorală ținând cont de principiile fundamentale democratice ale reprezentării corecte a cetățenilor și asigurării unui sistem electoral stabil. În acest sens, propunem pentru alegerile locale adoptarea unui sistem majoritar
Curtea de Apel Cluj desfiinţează decizia Tribunalului de amplasare a plăcuţelor bilingve la intrarea în oraşul Cluj-Napoca
Curtea de Apel Cluj a admis astăzi recursul formulat de Primăria Cluj-Napoca faţă de sentinţa dată de judecătorul Monica Trofin, care a aprobat anul trecut cererea lui Landman Gabor, olandezul de origine maghiară, liderul “Fundaţiei European Committee Human Rights Hungarians Central Europe”,
„Dacă vrei poţi”: Careiul va avea o nouă linie electrică subterană
Serviciul Comunicare SC FDEE Transilvania Nord, Sucursala Satu Mare anunță că, începând cu data de 8 februarie 2015, în municipiul Carei, va fi dată în exploatare o nouă linie electrică subterană. Această linie are ca scop sporirea siguranței în alimentarea cu energie electrică, pentru
Diplomele de Bacalaureat au ajuns la licee
Absolvenţii de liceu promotia 2014, care au promovat Bacalaureatul, îşi vor primi diplomele, cu şase luni întârziere. Acestea au sosit deja în judeţ, de la Ministerul Educaţiei. Momentan se află la sediul liceelor pentru a fi completate cu numele absolvenţilor afirmă purtătorul
NEÎNŢELEGEREA la Teatrul de Nord
Secţia Română a Teatrului de Nord reia sâmbătă 7 februarie 2015 – ora 19.00 si duminică 8 februarie 2015 – ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor,spectacolul „Neînţelegerea” de Albert Camus, în regia lui Cristian Ioan. Piesa redă în esenţă cumplitele fapte de
Iresponsabilitate totală
”Vom transmite către Parlament Legea minelor, un proiect mult aşteptat şi mult întârziat, din motive de dezbatere politică. Trebuie să asigurăm un cadru foarte clar, transparent şi predictibil pentru un domeniu care asigură încă foarte multe locuri de muncă şi în care trebuie să dăm
“Sunteți singura țară din Europa care își are scrisă istoria în propriul ei aur!!!”. Declarații fabuloase făcute de un arheolog german
Piticii culturii românești de genul unui Boia sau Patapievieci, primul remarcându-se prin faptul că îi consideră pe români un popor insignifiant în istoria și cultura europeană, fără drepturi istorice în Transilvania, iar al doilea fiind celebru prin emanații pseudointelectuale de genul



Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei