Cristian Gaţu:”..lăsaţi copii să facă mişcare”

• publicat la: 8 mai 2015
Cristian Gaţu:”..lăsaţi copii să facă mişcare”

 

Azi, 18 mai, la Carei s-a dat startul turneului de handbal feminin și masculin „Memorialul Mircea Dohan”, cu participarea echipelor de juniori ale cluburilor: fete – Junioare III: CSS 2 Baia Mare, CSS Zalău, CS Cătanele Negre Năsăud, Unirea Tășnad, Speranța Pișcolt, Unirea Valea lui Mihai, Liceul Teoretic Carei și băieți – Juniori II : CSS 2 Baia Mare, Liceul Teoretic Carei, CS Cătanele Negre Năsăud, Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” Carei, Liceul ”Josephus Calasantius” Carei.

Nume sonore din handbal au fost prezente la CAREI, cu ocazia Memorialului Mircea Dohan-Cristian Gaţu, campion naţional la handbal şi fost preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, precum şi Ioan Chircu, campion mondial si antrenor al CSS Baia/Mare. Pentru cea de-a doua zi a turneului, dedicată finalelor,  sunt aşteptaţi  Lascăr Pană, Alexandru Stamate, Adi Popovici.

Festivitatea de deschidere a memorialului Mircea Dohan a avut loc în sala de sport a Colegiului Tehnic ”Iuliu Maniu” din Carei, unde pe ritmurile muzicii au intrat pe rând echipele de fete și băieți. Evenimentul a fost deschis de Bogdan Georgescu directorul Direcției de Cultură și Sport Carei, care a urat un bun venit invitaților, după care i-a dat cuvântul comemntatorului sportiv Victor Mihalcea, care a vorbit despre cel ce a fost profesor Mircea Dohan, propunând mai apoi și un scurt moment de reculegere în memoria acestuia.

Victor Mihalcea  a oferit apoi microfonul dublului  campion mondial, vicecampion olimpic la Montreal în 1976, cel mai bun handbalist din lume în anii ’70, Cristian Gaţu.

,,Nu sunt orator, nici specialist în vorbe, dar simt nevoia să mărturisesc că sunt destul de emoţionat de prezenţa mea aici, la Carei şi de faptul că pot să văd cum cresc viitorii mari performeri ai României. Am venit aici, la Carei pentru a doua oară, unde văd că interesul pentru handball creşte, fapt care mă bucură. Salut prezenţa dvs. aicea, vă doresc success în competiţie, şi fac apel la antrenorii dvs., să fie răbdători şi să vă pregătească temeinic’’      a afirmat Cristian Gaţu.

A rostit o alocuţiune şi primarul Kovacs,     ,, Vreau să-mi cer scuze, mă simt un pic jenat că trebuie să spun, dar e o tâmpenie cum stau lucrurile între autorităţile locale şi asociaţiile sportive, chestiuni care sunt imposibil de aplicat. Parcă au înnebunit leguitorii  şi ne cer nişte deconturi către primărie. De exemplu nu poţi plăti salariul unui antrenor. În Ungaria, de exemplu, unele cluburi sportive au chiar şi 5 milioane de euro allocate pentru a face performanţă şi astfel au şi rezultate. Sper că şi la noi, legiutorii şă facă în aşa fel încât să avem şi noi posibilitatea, cei cu bună inimă să susţinem sportul. Mulţumesc pentru participare, mulţumesc domnului Gaţu, antrenorilor şi vă doresc mult succes!’’  

Turneul se desfășoară în trei locații: Liceul Iuliu Maniu, Liceul Teoretic și Parcul Dendrologic.

Finalele vor avea loc mâine (9 mai) la sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu din Carei și tot acolo va avea loc și un meci demonstrativ între echipele Victoria Carei 70-80 și Echipa Antrenorilor echipelor participante, antrenate de prof. Karacsonyi Karoly și prof. Vasile Georgescu.

Evenimentul este organizat de Grațian Boroș și Mircea Dohan jr., cu sprijinul Direcției de Cultură și Sport Carei, Primăriei și Consiliului local Carei și Federației Române de Handbal.

O surpriză plăcută   a acestei întreceri sportive a fost prezenţa  lui  Ioan Chircu, campion mondial la tineret în anii ’70,  actual antrenor al CSS Baia Mare, care a venit pentru a doua oară la Carei.

R: Cum vă simţiţi  la Carei, la acest eveniment  de handbal dedicat lui Mircea Dohan?

Ioan Chircu ,,Am mai fost anul trecut la Carei, la un meci de Old Boys. Mă  bucur foarte mult să fiu aici, la Memorialul ,,Mircea Dohan’’, din păcate nu l-am cunoscut, dar am fost invitat de băiatul dânsului, şi mă simt foarte bine aici. Îmi place mult aici, am trecut prin Careiul ăsta de multe ori, când aveam meciuri cu Minaurul  Baia Mare şi aveam meciuri în partea aia, sau când ieşeam în Ungaria, dar n-am ştiut de muzeul ăsta pe care-l aveţi aicea, e superb! Nici afară nu pomeneşti aşa ceva ce am văzut noi aicea, la castel, la muzeul de acolo. L-am vizitat anul trecut şi m-a impresionat.

R: Care este cea mai frumoasă amintire pe care o aveţi în minte atunci când vă gândiţi la performanţele dvs. din competiţiile la care aţi participat?

I.C. Cea mai plăcută amintire este de  când am ieşit campion mondial la tineret, in 1972 , în Suedia. Atunci am câştigat, am obţinut  medalia de aur,  a fost o mare bucurie. N-aveţi idee  ce mult înseamnă să fii pe cea mai înaltă treaptă, să se  cânte Imnul de Stat al României …sunt amintiri pe care nu le poţi uita aşa uşor…Ce e păcat e că au trecut anii şi trăim din amintiri…

R.Cum vi se pare handbalul acum faţă de perioada în care l-aţi practicat dvs.?

I.C.    Mi se pare destul de slab şi nu ştiu unde greşim noi. Am fost cu echipe de juniori, cu o echipă de club, la Barcelona am fost invitaţi trei ani la rând, am câştigat prima ediţie şi ne-au tot chemat de atunci şi am  avut rezultate foarte bune! Am bătut cu echipe de club,  naţionalele Greciei, Iugoslaviei, Germaniei şi la nivelul ăla, la juniori 2 băteam tot! Ei, cu cât  trece timpul şi urcăm mai sus, cu atâta parcă, nu ştiu, unde greşim, ce nu lucrăm noi bine, că ne bat toţi.’’

Oaspetele de seamă al acestei manifestări este campionul mondial şi vicecampion olimpic, fost  preşedintele al Federaţiei Române de Handbal timp de 18 ani, domnul Cristian Gaţu, care  şi-a manifestat dorinţa de a participa, alături de alte glorii ale anilor 70,  la a patra ediţie a memorialului ,,Mircea Dohan’’ de la Carei.

Cu multă amabilitate,  dublul campion mondial, Cristian Gaţu ne-a oferit un scurt interviu,  încântat fiind că a revenit la Carei şi că participă şi la cea de-a patra ediţie a turneului de handbal organizat în memoria  marelui handbalist careian, Mircea Dohan.

Reporter: Sunteţi pentru a doua oară la Carei

Cristian Gaţu: ,,Da. Am mai fost acum 3 ani, la prima ediţie a Memorialului ,,Mircea Dohan’’.

R: Cum e să fiţi deja la a patra ediţie a memorialului ,,Mircea Dohan’’?

Cristian Gaţu:,,Mircea Dohan este un fost coleg de generaţie cu mine. Îl cunoşteam,  am jucat cu el, a fost un băiat de calitate şi am venit  aici pentru a fi solidar cu iniţiativa de a i se organiza un memorial.  Acest lucru m-a determinat să revin, să văd dacă e aşa şi aşa este, şi văd că de data asta sunt 12 echipe, 6 de fete, 6 de băieţi, din 3 judeţe, lucru care văd că se extinde şi e foarte bine!

R: Povestiţi-mi, vă rog, despre o amintire frumoasă pe care o aveţi din lunga şi bogata  dvs. carieră.

Cristian Gaţu: Când m-am întors, vorbesc acum de a mea personală, dar a fost a tuturor, când am fost primiţi la aeroportul Băneasa de 10.000 de iubitori-fani, care ne cunoşteau şi care vroiau să pună mâna pe noi şi asta a fost în 1970 şi în ’74, când am aterizat pe aeroportul Otopeni, au venit 20.000 şi sunt convins, şi  cu colegii mei spuneam, hai să-i batem pe nemţii ăştia, că ne aşteaptă lumea acasă şi uite probabil că aşa gândeau şi ceilalţi.  Da a fost o chestie frumoasă, cu aplauze, ni se cânta imnul şi plângeau şi ei şi noi şi iată că după ani de zile, şi la Carei, oamenii mă cunosc şi nu mă arată cu degetul că sunt ăla care a spart farmacia  sau sunt ăla care a bătut  o fetiţă,  sau nu ştiu mai ce, nu,   sunt ăla care a fost campion mondial şi cu asta rămân!

R:  Aţi fost şi preşedintele federaţiei de handbal

Cristian Gaţu: Da, am fost timp de 18 ani, până acum un an, acum n-am mai candidat… acum e un fost handbalist.

R: Vă mai ocupaţi cu handbalul, coordonaţi vreo echipă?

Cristian Gaţu: Nu. Acum am ajuns la concluzia că trebuie să-mi drămuiesc mult mai atent timpul liber, am atât de mult că mi-e frică să nu dau cu piciorul în el.  Şi mă plimb, trebuie să am grijă de familie, că sacrificiile au fost mari. Pentru că nu e numai partea pe care ţi-am prezentat-o, cu medalii, cu cântarea imnului, mai sunt şi sacrificiile, pentru că cei mai frumoşi ani ai mei, de tânăr elev, tânăr student, am făcut  Construcţiile Civile, anii tinereţii, eu i-am petrecut în cantonament, de lungă durată, nu aşa, o zi în cantonament, două zile în turneu şi apoi acasă. Nu, acasă ajungeam o dată pe lună, cam două zile şi în rest, mă plictisisem, e adevărat, condiţiile erau toate calculate, friptura, caloriile, când eram în cantonament făceam 2-3 antrenamente pe zi, 3 antrenamente, vă daţi seama,  acum 3 antrenamente fac pe săptămână, dar mă rog… Dar mă săturasem  şi eu, vroiam să mănânc şi eu o fasole cu cârnaţi, sau mai ştiu eu, deci apăruse şi acest pericol, dar a fost frumoasă acea perioadă, iar acum a venit timpul să mă dedic familiei.

R: Vă rog să adresaţi  un mesaj pentru cititorii Buletin de Carei

Cristian Gaţu: Vreau să le spun tuturor …şi părinţiilor cititori ai ziarului dvs., să-şi lase copii să  facă mişcare, mişcarea înseamnă sănătate! Că dacă din mişcarea aceasta va rezulta un talent nativ sau pe care şi-l stăpâneşte, şi-l construieşte un copil, va ieşi un spotiv de performanţă,  e mai puţin important, dar vor fi sănătoşi!  Trebuie să se lupte cu copii lor, să stea mai puţin  la calculator, să stea mai puţin la telefon şi pe astea, şi să facă mişcare, să alerge, pentru că alergarea înseamnă sănătate, acesta e mesajul meu!

 

A consemnat AnaMaria Roman

comentarii

de Radu la 8 mai 2015 - 18:24

da fotbalistu de la primarie unde era ca se da mare sportiv …ratatul…asculta rapoartele agentilor spioni de la politia locala?

de gigi la 8 mai 2015 - 19:32

Radule, ai mare dreptate „asculta rapoartele” pentru ca de citit….mai greu !!!

de Horia Mărieș la 8 mai 2015 - 22:51

Cele mai sincere felicitări organizatorilor și in special inimoșilor Boroș Grațian și Mircea Dohan jr., recunoștiință excepționalilor foști sportivi de înaltă performanță Cristian Gațu, Ioan Chircu și Károly Karácsonyi fiindcă au onorat cu prezența lor acest turneu, le doresc mult succes tinerilor sportivi participanți la acest memorial de handbal.

Vărs o lacrimă in memoria bunului meu prieten și coechipier de la echipa de handbal „Știința” a liceului din Carei, anii 1961-65, Mircea Dohan sr.

http://www.buletindecarei.ro/wp-content/uploads/2012/02/foto2-dohan1.jpg

Bunul Dumnezeu să-i odihnească in pace și pe ceilalți prieteni și coechipieri prezenți in fotografia făcută acum exact 50 de ani cu ocazia unui turneu zonal de handbal juniori care s-a desfășurat la Timișoara și care azi nu mai sunt în viață: Szabó József (Jóska), Tóth Tibor (Tibi – Nagyfészek), Podoabă Puiu, Stoia Duțu, Tegzeș Nicolae (Bebe). Un gând curat pentru fiecare dintre ei. Poate că fiecare dintre ei ar merita câte un turneu memorial organizat la Carei, dar din păcate ei n-au avut noroc de niște descendenți iubitori cum sunt Mircea jr. și Grațian și din acest motiv au fost sortiți, pe nedrept, uitării.

Lasati un comentariu