Oraşul se schimbă odată cu noi. Imaginea sa a evoluat pe măsura trăsăturilor noastre sufleteşti a căror vitrină este fizionomia. Înfăţişările oraşului se modifică odată cu chipul nostru ca urmare a unui foarte interesant mimetism. Deoarece formăm un singur organism viu, care trăieşte şi moare.
În această relaţionare, oraşul devine ceea ce dorim noi să trăim, cu fiecare generaţie şi fiecare proiecţie împlinită la două trei generaţii. Reciproca este schimbarea pe care o suferim noi ca urmare a modificărilor de peisaj. Astfel am construit oraşul-miraj, oraşul-multiplicat într-un spaţiu delimitat şi controlabil cu ajutorul camerelor de luat vederi, oraşul-multifuncţional destinat consumului unei zile, oferind un straniu sentiment de siguranţă şi de confort, diferit şi altfel aplicat faţă de ceea ce a dobândit psihicul uman în decursul timpului.
Acest oraş-multiplicat în sute de oraşe este mall-ul. Schimbările pe care ni le aduce în viaţă, pe negândite şi cu o rapiditate nebănuită, sunt mai multe. Dorinţa de a flana pe culoarele luminate prevalează asupra vieţii de acasă. Spre deosebire de strada şi magazinele ei, oraşele etajate tematic ale mall-ului induc un nou tip de relaţionare. Oamenii nu se mai privesc unii pe alţii, se întâlnesc voluntar, impersonal, şters, lovindu-se fără voie în aglomeraţia spontană, fără să simtă, fără să privească, fără să răspundă la stimuli. Ei se privesc întâmplător în vitrine. Ne-am obişnuit să ne descoperim pe fiecare urmărindu-ne prin geamul luminat al vitrinelor ca şi urme ale unor umbre umane, care ne sunt în preajmă, şi ele căutând, flanând, călătorind. Există atâta siguranţă încât nu mai simţim nevoia să ne ancorăm privirea de un alt trup, de o altă privire. Ne ferim de aceste lucruri. Nu dăm atenţie desfăşurărilor din jur numai cât să nu ne împiedicăm unii de alţii. Avem oraşul care ne va schimba modul de a ne trăi viaţa, un oraş care nu a inventat încă şi spaţii de locuit pentru doritori. Să nu mai părăsească niciodată acel loc. Aceasta se petrece în vreme ce, în celălalt oraş, cel de afară, străzile şi vieţile devin mai nesigure, previziunile devin incertitudini iar cantitatea de disconfort psihologic şi fizic este în creştere şi continuă diversificare.
Trăim ambivalent. Ne aflăm într-un oraş milenar ca structură sufletească din care vrem să evadăm şi căutăm refugiul într-un oraş organizat pe detaliul consumului de masă, cu reguli stricte şi severe, unde fiecare clipă este cuantificabilă în profit.
Un lucru se clarifică la scară istorică: dacă oraşul este în suferinţă se vede în primul rând pe chipul locuitorilor săi. Chipurile noastre reflectă starea de spirit în care trăim, intoleranţa faţă de celălalt şi neputinţa de a dialoga, atrofierea reflexelor faţă de bine, adevăr şi frumos. Chipurile ni s-au schimonosit pentru că în ceilalţi, care ne străbat spaţiul, nu vedem decât urâtul, dorinţa de a nimici, anula, stigmatiza.
Oraşul coboară întotdeauna pe chipul nostru. Stările sufleteşti armonizează sau perturbă morfologia oricărui spaţiu urban. Starea de nesiguranţă hrănită de lipsa orizonturilor de aşteptare în imediat, apoi rapacitatea şefilor sau a instituţiilor care administrează sfera publică reprezintă primele realităţi care alienează destinul fiecăruia, adolescent, adult sau vârstnic. Frustrările, ratările, reuşitele sau idealurile visate doar sau împlinite dau ritm oraşului. Acesta poate fi unul nevropat, alergic la fiecare atingere, sau unul candid, de relaţionare deschisă, directă.
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr
comentarii
de Horia Mărieș la 1 iunie 2015 - 18:42
Citez (cam mult, ce-i drept) din articol:
„Starea de nesiguranţă hrănită de lipsa orizonturilor de aşteptare în imediat, apoi rapacitatea şefilor sau a instituţiilor care administrează sfera publică reprezintă primele realităţi care alienează destinul fiecăruia, adolescent, adult sau vârstnic. Frustrările, ratările, reuşitele sau idealurile visate doar sau împlinite dau ritm oraşului. Acesta poate fi unul nevropat, alergic la fiecare atingere, sau unul candid, de relaţionare deschisă, directă.”;
„Chipurile noastre reflectă starea de spirit în care trăim, intoleranţa faţă de celălalt şi neputinţa de a dialoga, atrofierea reflexelor faţă de bine, adevăr şi frumos. Chipurile ni s-au schimonosit pentru că în ceilalţi, care ne străbat spaţiul.”;
„Oraşul se schimbă odată cu noi…. Înfăţişările oraşului se modifică odată cu chipul nostru ca urmare a unui foarte interesant mimetism…… În această relaţionare, oraşul devine ceea ce dorim noi să trăim, cu fiecare generaţie şi fiecare proiecţie împlinită la două trei generaţii… Oamenii nu se mai privesc unii pe alţii, se întâlnesc voluntar, impersonal, şters, lovindu-se fără voie în aglomeraţia spontană, fără să simtă, fără să privească, fără să răspundă la stimuli. ….Trăim ambivalent. Ne aflăm într-un oraş milenar ca structură sufletească din care vrem să evadăm şi căutăm refugiul într-un oraş organizat pe detaliul consumului de masă, cu reguli stricte şi severe, unde fiecare clipă este cuantificabilă în profit…..Un lucru se clarifică la scară istorică: dacă oraşul este în suferinţă se vede în primul rând pe chipul locuitorilor săi. Chipurile noastre reflectă starea de spirit în care trăim, intoleranţa faţă de celălalt şi neputinţa de a dialoga, atrofierea reflexelor faţă de bine, adevăr şi frumos. Chipurile ni s-au schimonosit pentru că în ceilalţi, care ne străbat spaţiul, nu vedem decât urâtul, dorinţa de a nimici, anula, stigmatiza.”
Lucruri scrise destul de interesant de autorul textului, de Adrian Majuru.
Ele pot indemna chiar și la nițică meditație dacă există timpul necesar și dispoziția sufletească necesară.
(Nota H.M.: Oare toate cele de mai sus descriu starea de spirit reală, cea existentă in prezent și in Carei???
Întrebarea este pur retorică.)
Da, se poate spune că orașul in general, inclusiv orașul Carei (Careii Mari, Nagykároly, Grosskarol) se schimbă odată cu trecerea anilor. Acest lucru este, cred eu, evident și inevitabil.
Se schimbă până si peisajul jurnalistic local. Am mai amintit despre acest lucru intr-un comentariul recent.
A apărut blogul, vlogul, care de fapt se dorește a fi un jurnal online (adică „blog, vlog, világhálos ujsàg”) numit (complet) „Nagykárolyi anziksz, van képünk hozá’) lansat de (megjelentöje) Megyeri Tamás Robert „mint magánember”. Eu unul am aplaudat öszintén (sincer) noua aparitie, i-am urat bun venit pe această lume, așa cu se urează, civilizat și cu cele mai bune intenții, unui „noi născut”, ba chiar i-am dorit succes „în viată”, dar mi s-a scris că sunt glumeț („vicces”) și am fost sictirit imediat, mi s-au adresat cele mai abjecte, mai nesințite și mai neobrăzate invective chiar in paginile respectivului „vlog”.
Despre asta însă am mai scris deja intr-un „drept la replică”, nu mai insist acum.
„Anziksz”. O denumire interesantă, neobișnuită.
Dacă ești „latino”, ți se împleticește limba in gură atunci când incerci să rostești acest cuvânt!
Poate tocmai de accea l-a ales M.T.R.
Bănuiesc că nici cei mai fini cunoscători ai limbii maghiare din Carei nu utilizează prea des acest cuvânt.
Ba mai mult, cred că multă lume nici n-a auzit, niciodată, de el.
„Anziksz (kártya) = képes levelezőlap, ezen küldött üdvözlet”. În traducere liberă, anziksz ar insemna de fapt „vedere, carte poștală ilustrată”. Cuvântul este de origină germană.
M-aș fi mirat ca măcar la acest cuvânt să nu fie vorba de o „furăciune”, de un cuvânt împrumutat din altă limbă.
M.T.R. n-a avut nici măcar atâta inspirație de la muza lui încât să găsească pentru blogul, pentru vlogul său, un cuvânt cu origină maghiară și cu rezonanțe pur urgurești.
Este treaba lui, este alegerea dânsului. De guatibus non diasputandum.
Dar oare, utilizarea cuvântului „anziksz” în denumirea unui produs de factură jurnalistică este o chestie originală?
Aiurea!
Aici este vorba de o altă „furăciune”, de data asta de una care poate fi atribuită doar distinsului domn M.T.R.
Cuvântul a fost folosit până acum de mulți, așa cum foarte simplu se poate constata printr-un simplu search care durează doar câteva secunde pe „világhaló”, pe www (world wide web), sau mai simplu spus, pe net.
Iată câteva nume ale celor care l-au utilizat deja în lucrările lor: Kemény Géza: „Veszprémi anziksz”, Mispál Attila: „Kisvárdai anziksz”, Gábor Dénes: „Jeruzsálemi anziksz”, Fischer Jolán: „Anziksz Szentendréröl”, Miszer Attila: „Vagy nyugat avagy a jászi ankzisksz”, etc. Dacă există anziksz la Veszprém, la Kisvárda, la Jeruzsálem, la Szentendre la Jász, de ce să nu existe și la Carei „Nagykárolyi anziksz”, chiar dacă acest lucru seamănă evident a plagiat. În jurnalismul careian se poartă plagiatul, se poartă ușoara și ușuratica tehnică a copy&paste-ului, M.T.R. a avut ce să învețe de la ștefangheorghistul lui confrate, tot consilier personal al primașului Kovács Jenö, tot plătit (binișor) din banii contribuabililor careieni, de la numitul Boros Ernö cel cu a lui hârtie igienică săptămânală tipărită cu mari sacrificii (financiare) pe la Cluj, dar în care, mai ales în ultima vreme, multe pagini sunt acoperite doar cu transcrieri din ziarul N&V apărut după anii 1920 in Carei. Nimic de zis, sunt utile uneori și aceste copy&paste-uri, mai ales atunci când muza ii ocolește pe respectivii jurnaliști.
Dar ele să nu fie făcute in nici un caz pe un salariu care este din bani publici precum și din banii mei!
Este oare blogul, vlogul, jurnalul online „Nagykárolyi anziksz” sau nu este o afacere personală pentru M.T.R.?
Evident, la intrebarea asta doar M.T.R. poate să răspundăși în special dacă o să-l ia la intrebări fiscul.
N-am de unde să știu toate detaliile presupusei afaceri cu oz jurnalistic, dar pot constata următoarele evidențe:
1. Se pare că M.T.R. este la ora actuală funcționar public în cadrul U.A.T. Primăria Municipiului Carei, având funcția de (al doilea, după Boros Ernő) consilier personal al primașului Kovács Jenö. Nimic rău in treaba asta fiindcă este de presupus că Kovács Jenö bácsi poate, dând doar cu cracii, să angajeze pe oricine vrea el, pe oricine vor muchii lui, pe post de consilier personal. „Personal”, adică al lui (uneori și sclav pupincurist) și al nimănui altuia.
2. Se pare că M.T.R. își încasează retribuție lunară, mică, mare, bună, rea – asta n-are n-are importanță in prezenta discuție fiindcă suma și-a negociat-o singur cu primașul Kovács Jenö. Este de așteptat ca nimeni altcineva în afara celor doi menționați să nu fi avut nici un cuvânt de spus în privința cuantumului retribuției lunare pe care o încasează M.T.R.
3. Se pare că retribuția lunară a consilierului personal M.T.R., ca și a oricărui alt funcționar public angajat la U.A.T. Primăria Municipiului Carei este suportată din bugetul local, iar acest buget local este alimentat preponderent din taxele și impozitele locale încasate de la contribuabilii careieni, printre care, o recunosc spășit, mă număr și eu, cu toate plățile făcute la zi pe anul 2015 și cu toate plățile făcute in avans pentru anul 2016. Așa s-au întâmplat lucrurile, nu că aș fiu eu un fraier sau un darnic.
4. Pentru retribuția pe care o încasează, functionarul public M.T.R. are obligația de a presta o muncă utilă societății și comunitații careiene pe durata a 8 ore normale de muncă în fiecare zi lucrătoare. Este de presupus că M.T.R. lucrează uneori și in afara rin dorelor normale de lucru și pentru orele lucrate peste program, sau pentru cele lucrate în weekend și în zilele de sărbtori legale, ar trebui să fie plătit suplimentar de primăria Carei, in conformitate cu prevederile legislației in vigoare. Dacă este plătit suplimentar sau nu, n-am de unde să știu, este doar treaba dânsului si a primașului care l-a angajat. Cine știe, poate că primașul il plătește „în natură”: cu ouă, găini, legume, vin provenit din via P.C.R, prin servicii executate se alți angajați ai primăriei, cu borduri rămase de la reabiliatarea cartierelor sau a străzilor orașului, etc. – așa cum poate săracul și el, fiindcă este dator vãndut la fisc. Dar acest aspect, așa cum am mai scris, este afacerea lor, îi privește doar pe ei, nu este treaba mea și nu mă bag.
5. Este de presupus că in fișa postului domnului M.T.R. (dacă există cumva așa ceva, dar mai mult ca sigur că există doar un fel de „gentleman agreement” pecetluit cu o strângere de mână între cei doi) figurează ca sarcini de serviciu cam două chestii mari și late:
I.) Administrarea paginii oficiale de web (portalul) U.A.T. Primăria Municipiului Carei, in limbile română și maghiară și
II.) Administrarea paginii de facebook a UAT Primăria Municipiului Carei in limbile română și maghiară.
Floare la ureche, nu ai nevoie de studii superioare sau de o calificare superintelectuală pentru asta, trebuie să cunoști suficient de bine atât limba maghiară cât și limba română; să ai cunoștiințe elementare de scris corect și fără prea multe greșeli in limbile maghiare și română pentru ca să știi să scrii niște texte scurte ce încap de obicei pe jumătate de format A4 sau mai precis pe anziksz (o carte poștală ilustrată); să știi să faci niște poze cu aparate foto digitale performante (care forgrafiază singure doar la o mică apăsare pe buton); să știi să faci niște videoclipuri cu durata uzuală de 2-3 minute, dar needitate și pe care (foto și video) să le știi trânti (upload) pe web și…. cam atâta tot.
În zilele noastre, treaba asta o pot face majoritatea elevilor din clasa a 9-a de liceu. Și o fac chiar foarte bine!.
N-o știu face însă mamuții expirați care conduc primăria Carei, fiindcă acelora când le vorbești despre un mouse, ei se reped imediat să-ți aducă din cămară o capcană de prins șoareci.
6. Pe lângă sarcinile care sunt înscrise în fișa postului, este de presupus că M.T.R. se ocupă, tot în timpul celor 8 ore de lucru plătite de contribuabilii careieni – că doar n-o fi fraier să dea în brânci pe de-a moaca in timpul lui liber – și de administrarea ziarului online nagykároly de pe domeniul ro căruia, nu-i așa, a inceput să-i facă o acerbă concurență neloială prin „Nagykárolyi anziksz” și pe care se pare că are de gând „să-l ingroape la Mesterreszi” că doar nu-i al lui; de administrarea paginii de facebook a organizației locale RDMSZ (findcă, așa cum bine îi stă oricărui „cățarător pe liane in junglă”, oricărui oportunist sadea, pe M.T.R. a început să-l preocupe din ce in ce mai mult politichia udemeristă, dânsul invățând se pare foarte repede de la primașul Kovács că in politichie „cine poate ciolane și oase groase roade”); de administrarea propriei sale pagini de facebook și mai nou și de administrarea blogului, vlogului, jurnalului online „Nagykárolyi anziksz”.
M.T.R. a gândit foarte bine toate astea și se pare că și reușeste să omoare toate aceste muște dintr-o lovitură, și asta doar pe banii contribuabililor careieni chIar, dacă unele pagini sunt ale lui, sunt private (ale unui magánember) fiindcă, îndeobște, ceea ce postează pe o pagină oarecare, apare imediat prin copy&paste sau prin traducere din maghiară in română și pe celelalte pagini web admimistrate tot de el. Ingenioasă furăciune, ingenios copy&paste, nu-i așa?
7. Nu știu dacă „Nagykárolyi anziksz” este a afacere personală a unei persoane fizice (magánember) inregistrată sau nu la A.N.A.F., adică la Fisc, dacă este o intreprindere non-profit, dacă este doar un simplu hobby pseudointelectual al lui M.T.R. dacă este doar o simplă joacă. Pe mine chiar că nu mă interesează, este doar treaba dânsului cum se va descurca cu inspectorii de la fisc atunci când aceștia ii vor face prima vizită la domiciliul lui de magánember din Kaplony și-l vor lua puțin din scurt.
Se poate observa doar că pe pagina anziksztă au inceput să apară reclame pentru Farmacia Gold-T-Farm Gyogyszertár din Carei, pentru farmacia Digitalis din Carei sau pentru gimnăsticăraia Body builder Gym din Carei. Sincer vorbind, nu-l cred pe domnul M.T.R. atât de filantrop încât să le facă reclamă gratuită celor trei firme careiene. De mine poate să-i facă reclamă, dacă vrea, până și firmelor Nike, sau Adidas, sau chiar Maserati, sau Ford, sau Exxon, este treaba lui, doar să-și regleze corect aceste relații comerciale și cu cei de la Fisc, ca să nu se trezească cumva cu niște cătușe nichelate pe mâini (fiindcă sunt la modă, se poartă în zilele noastre) pentru evaziune fiscală și în plus, cu un sejur (forțat de imprejurări) la Beciul Domnesc.
Acesta este doar un sfat gratuit și prietenesc din partea mea. Nu trebuie să-mi mulțumească pentru el.
de careian la 1 iunie 2015 - 19:39
cam obosit la tine neuronii horica daca nu sti ca farmacia gold vinde medicamentele din ajutoare venite de la germania prin fdg si nici de gimansticva care se face in cladire luata pe gratis de la primarie.
de Horia Mărieș la 1 iunie 2015 - 21:13
@careian la 1 June 2015 – 19:39
Ai dreptate. Totul este exact asa cum le zici mata.
Má bucur mult ca ai ínvátat íntre timp cuvântul „neuron”. Este usor până si ptr dumneata să-l reții, seamãnă cu EuRON.
La chestia asta, la schimb valutar. orice gadzsó se pricepe foarte bine.
Te-ai mai lămurit unde s-a răsturnat căruța aia cu proști? La Caracal sau la Carei?
Am semnale ca in acestă dispută dură, o să câștige până la urmă „careian” și Carei. Bravo!
Eu de altfel, ti-am mai scris azi. Mă urmărești pe orice pagină încerc să scriu și eu două vorbe?
Înveti sa ma cistesti cate puțin, iavaș-iavaș, citindu-mi comentariile? Este în regulă, îti dau voie.
„de Horia Mărieș la 31 May 2015 – 18:26
@careian
N-ai înteles nimic. N-ai pur și simplu cu ce. N-ai neuroni.
Na szia.”
Asta incă nu ti-am scris-o azi. Tî-o scriu acum.
Este de fapt o dedicație specială, doar pentru matale, de la un cunoscut cantautor careian / sătmarean:
https://www.facebook.com/gabriel.orosz.5/posts/903757989669140