„Schema coloanelor oficiale” scoate la lumină adevărul

• publicat la: 30 octombrie 2015
„Schema coloanelor oficiale” scoate la lumină adevărul

Cazul Oprea-Gigină a devenit unul politic, în care Puterea şi Opoziţia au uitat de poliţistul mort în accident. Şi asta pentru că Gabriel Oprea preferă, în locul unei „demisii de onoare”, să se folosească acum de rolul pe care UNPR-ul îl joacă în arcul guvernamental, după ce a eşuat cu folosirea oamenilor din MAI, aflaţi în subordinea sa.

Întrucît în ultimele zile, ziarişti obedienţi Puterii şi politicieni apropiaţi de Gabriel Oprea, ignorînd evidenţele, au bătut cîmpii în apărarea acestuia, vă prezentăm mai jos întreg cadrul legal care arată că Vicepremierul are partea lui de vină în accidentul ce a dus la moartea poliţistului Bogdan Gigină.

Dintre toţi „apărătorii” lui Oprea, cel mai mult ne-a surprins aroganţa ministrului Eugen Nicolicea, pe care-l ştiam altădată mai echilibrat. Profitînd de faptul că, în general, cei care erau cu el în platou habar nu aveau de legile ce fac vorbire de „coloana oficială” a unui demnitar, Nicolicea, care este şi coleg de partid cu Gabriel Oprea, mai avea puţin şi propunea ca şeful său să fie decorat şi declarat erou al evenimentelor acestea tragice, e drept, în opoziţie cu cei care, la rîndul lor, mai aveau puţin şi spuneau că Oprea a comis în mod direct accidentul!

Pentru a preîntîmpina continuarea acestor discuţii sterile şi transformarea Cazului Oprea într-unul strict politic, vă prezentăm mai jos întreg cadrul legislativ care face vorbire de „coloana oficială” a demnitarilor, astfel încît să se vadă foarte clar unde a abuzat Gabriel Oprea de funcţia sa!

cotidianul.ro

Lasati un comentariu