Activităţi la Grădiniţa nr.3
GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.3 CAREI promovează dezvoltarea şi formarea caracterelor copiilor prin implicarea acestora într-o varietate de activităţi desfaşurate atât în interior cât şi în aer liber.
Prin activităţile zilnice în interior şi în aer liber în cadrul grădiniţei noastre copiii beneficiază de:
• Distracţie
• O mai bună relaţionare socială cu colegii
• Creşterea simţului de independenţă şi stimă de sine
• Îmbunătăţirea sănătăţii fizice
• Îmbunătăţirea sănătăţii mentale
• Creşterea conştientizării spirituale
• Un spaţiu special amenajat
• Amintiri plăcute legate de momentele petrecute în aer liber
• Dezvoltarea cunoştinţelor despre natură
• O mai bună înţelegere a propriei relaţii cu natura
• Creşterea performanţei şcolare
Pe lângă activităţile obişnuite în grădiniţă desfăşurăm activităţi care fac parte din programe nationale: ,, SĂ CITIM PENTRU MILENIUL III „ ECO GRĂDINIŢA,, am organizat expoziţie şi carnaval în activitatea ,, CARNAVALUL ROADELOR ,, ; Am sărbătorit ,, ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI ,, De Crăciun au avut loc serbări şi concerte de coplinde iar în ianuarie l-am sărbătorit pe marele nostru poet ,,MIHAI EMINESCU,,.
De 8 Martie, am sărbătorit Ziua femeii, moment în care ne-am îndreptat gândurile către cea mai importantă femeie din viaţa fiecăruia: mama noastră.
Cântecele şi poeziile dedicate zilei de 8 martie şi Zilei Mamei au fost pe buzele tuturor micuţilor. Toţi copiii s-au pregătit pentru serbare: au învăţat poeziile, rolurile, cântecelele şi au dorit, desigur, să fie cei mai buni. Iar pentru tine, mami, ce poate fi mai emoţionant decât să-ţi vezi micuţul la serbare recitând o poezie în care-ţi spune cât de mult te iubeşte?
In Gărdiniţa cu program prelungit nr.3 Carei copiii s-au pregătit să facă mamelor surprize frumoase şi au reuşit.
Grupa combinată ,, GRUPA FLORICELELOR” condusă de educatoarele: BONTEA SONIA şi GHERMAN ECATERINA au dansat şi au întâmpinat mămicile şi primăvara cu sceneta ,, GHIOCELUL SUPĂRAT ,,
Grupa mijlocie ,, GRUPA BUBURUZELOR” împreună cu educatoarele lor PUŞCAŞ HAJNAL EVA ŞI FLOAREA ROMAN ADELA au invitat la serbare mămicile însoţite de tătici şi le-au sărbătorit împreună. Serbarea a fost intitulată ,, TE IUBESC MAICUTA MEA „
Grupa mare ,, GRUPA ARICII ISTETI ’’ au pregatit
Un basm din vremi nemuritoare
Scris de copiii din GRUPA MARE…
A fost odată….Ca niciodată!
Un BAL MASCAT într-un palat
Cu invitaţi ca din poveşti
Sosiţi din zări împărăteşti!
Cu prinţi, prinţese, zâne bune
Voinicii cu alese nume.
Dar oaspeţii cei mai de seamă,
Cu locuri speciale-n sală
Au fost ale noastre MĂMICI,
Cu-alai de fraţi, taţi şi bunici,
Şi pentru că sunt cele mai frumoase,
Mai bune şi mai drăgăstoase,
Din lumea-ntreagă şi din Univers
Le-am spus prin fiecare vers
Cât le-adorăm şi le iubim
Şi cât de tare ne mândrim,
Că ele ne-au dat viaţă, că trăim
Şi cât de mult le preţuim!
VĂ MULŢUMIM.
Ne iscălim cu încântare
Noi, copiii din grupa mare,
„ARICII ISTEŢI” ne mai numim
Iar doamnelor educatoare
MONICA ROBOTIN şi EUGENIA BERETEAN
Asemenea, le mulţumim!
Grupa combinată, secţia maghiară ,, FLUTURAŞILOR ,, condusă de educatoarele FERENCZI ZSUZSANNA şi GOMBOS ANIKO au prezentat poezii minunate pentru mămicile lor.
O altă activitate frumoasă a fost activitatea ,, ŞI EU AM FOST COPIL ,, din cadrul proiectului naţional SNAC, când copiii din unitatea noastră, împreună cu consilierul şcolar DORINA HENDEA – coordonatorul proiectului, educatoarea PUŞCAŞ HAJNAL EVA- profesor voluntar, LOREDANA MEGHIŞAN – asistent medical şi NELA BUZURA BERAR – directorul Grădiniţei cu program prelungit nr.3 Carei , au făcut o vizită celor de la grupele cu nevoi speciale din Carei, grupe care din acest an aparţin Centrului pentru educaţie incluzivă Satu Mare. La activitate a fost invitat ROBERT VEREŞ, preşedintele Asociaţiei WERDNIG HOFFMAN, care le-a vorbit copiilor foarte frumos despre experienţa lui de viaţă şi în mod special despre perioada copilăriei, apoi copiii au lucrat împreună.
În perioada următoare în grădiniţa noastră vor avea loc o serie de activităţi interesante după cum urmează: Activităţi ecologice, Concursurile: Mici actori pe scenă şi Festivalul dansului pentru cei mici, “SATU MARE PENTRU COPII”- PROIECT DE CUNOASTERE SI PROMOVARE PRIN ACTIVITATI OUTDOOR A OBIECTIVELOR TURISTICE ALE JUDETULUI SATU MARE, IN RANDUL COPIILOR, în data de 27.05.2016 la Castelul Karolyi din Carei.
Proiectul „Satu Mare pentru Copii” are ca scop mai buna cunoaştere de către copiii preşcolari a obiectivelor turistice din judeţ prin accesibilizarea informaţiilor precum şi promovarea acestor obiective în randul altor copii.
Ne propunem de asemenea valorificarea pentru prescolari a oportunitatilor de învăţare în mediu deschis prin activităţi outdoor.
AŞTEPTĂM CU DRAG ŞI ALŢI PĂRINŢI ŞI COPII SĂ VIZITEZE UNITATEA NOASTRĂ ŞI SĂ NE CUNOASCĂ.
Director
Nela Buzura Berar
comentarii
de Mihai la 3 aprilie 2016 - 11:57
Felcitari! Foarte reusite activitati.