Evanghelia de Duminică: Rănile cuielor izvorăsc harul împăcării cu Dumnezeu

• publicat la: 8 mai 2016
Evanghelia de Duminică: Rănile cuielor izvorăsc harul împăcării cu Dumnezeu

Duminica a 2-a după Paşti (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31

În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi uşile fiind încuiate, acolo unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă! Şi, zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi, spunând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi. Însă Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci i-au spus lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Şi, după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma era împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijlocul lor şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele, şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea, şi nu fi necredincios, ci credincios! A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! Iisus a făcut înaintea ucenicilor Săi şi alte multe minuni, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, viaţă să aveţi în numele Lui.
Suntem în a opta zi după Paşti, numită Duminica Sfântului Apostol Toma, după minunile ce s-au săvârşit cu acest ucenic al Domnului. Fiecare zi de duminică este o altă zi a creaţiei, o zi care se deosebeşte de toate celelalte zile ale săptămânii. În această zi, ca în toate celelalte duminici de peste an, ne pregătim să pătrundem înţelesul adânc al celor săvârşite de Domnul prin Învierea Sa. Ucenicii Domnului au fost părtaşi ai Învierii Lui şi ei au mărturisit cele ce au văzut cu ochii lor şi au auzit (Fapte 4, 20), iar noi, pe temeiul vestirii lor, credem şi mărturisim Adevărul până la sfârşitul veacurilor. Iată cum mărturiseşte Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan: „Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă! Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul”.
Fiind seară, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!” În Vechiul Testament, citim, de asemenea: „Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua întâi” (Facere 1, 5), iar Dumnezeu „umbla prin rai în răcoarea serii…” (Facere 3, 8), când Adam încă nu căzuse. Ziua o numeşte Dumnezeu ca început al alungării întunericului şi venire a tuturor la lumină, la existenţă, după poruncă: „Şi a zis Dumnezeu: Să fie lumină!” (Facere 1, 3).

Ucenicii se bucură de vederea din nou a Domnului

Mântuitorul, aşadar, a stat în mijloc, precum pomul Vieţii ca izvor al veşniciei în mijlocul raiului, Calea cea după Dumnezeu a vieţii. De pomul acela nu se împărtăşiseră vreodată oamenii, ci, pierzând harul lui Dumnezeu prin neascultare, păstrau numai amintirea celor pierdute. Şi precum, prin îndoială, Adam a pierdut cele veșnice, tot aşa, prin îndoita fire a Mântuitorului, ucenicii Lui se încredinţează că El este Dumnezeu şi Om. De aceea, după ce le-a zis: „Pace vouă!”, le-a arătat mâinile şi coasta Sa şi s-au bucurat ucenicii, văzând că este Domnul. Le-a arătat mâinile şi coasta Sa ca să se încredinţeze după trup că El este. Pacea şi bucuria, însă, sunt roade ale Duhului Sfânt (Galateni 5, 22). Pe acestea le vestise Mântuitorul înainte de Sfintele Pătimiri ca să nădăjduiască în El, spre bucuria cea adevărată: „Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi Mă veți vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (Ioan 16, 22).
L-au văzut Om, iar acum Îl văd pe Mântuitorul Dumnezeu venind, uşile fiind încuiate şi stând în mijloc. Le-a arătat mâinile şi coasta Sa şi acestea s-au făcut izvor de bucurie veşnică. Rănile şi semnele cuielor izvorăsc veşnic harul iertării şi împăcării omului cu Dumnezeu. Pentru aceasta „Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”.
Bucuria sfântă a Învierii nu rămâne nelucrătoare, nu se închide în sine, în cel care se bucură, ci se dăruieşte veşnic şi pretutindeni în Biserică, Domnul împreună cu ei lucrând până la sfârşitul veacurilor. În suflarea de viaţă făcătoare a Duhului Sfânt, s-au încredinţat ucenicii de Învierea Domnului.

„O, fericită îndoială…”

Însă „Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede”.
Suntem martorii unui moment pe care de multe ori îl trăim şi noi în lupta noastră duhovnicească. Puţini se gândesc la ceea ce a trăit Sfântul Apostol Toma când ceilalţi ucenici i-au spus: „Am văzut pe Domnul!” Câtă durere şi căutare a simţit în adâncul inimii, deşi din rânduială dumnezeiască nu fusese prezent împreună cu ceilalţi ucenici. În cântările bisericeşti auzim acestea: „O, fericită îndoială a lui Toma, căci ea ne-a descoperit o dată mai mult taina şi puterea Învierii!”
Toate cele prin care se încredinţase că Iisus a murit erau vii şi prezente în sufletul lui. S-a cutremurat pământul şi pietrele s-au despicat când Iisus şi-a dat duhul pe cruce. Acum, însă, vestea Învierii Domnului cutremura din temelie cugetul lui, era pus în faţa Adevărului Însuşi. Ca om, poţi să crezi multe din cele spuse de alţii, însă Învierea Domnului nu o poţi înţelege decât dacă se petrece în tine taina adevăratei cunoaşteri. De aceea, la auzul că Domnul este viu şi că a fost văzut de ceilalţi, Sfântul Apostol Toma mărturiseşte ca pe o neputinţă necredinţa lui. El nu îşi propune să nu creadă. Aceasta este diferenţa între dorinţa de încredinţare a Sfântului Toma şi necredinţa unui necredincios. El exprimă neputinţa dintotdeauna a omului căzut, aceea de a crede în nemurirea ca dar al lui Dumnezeu. El mărturiseşte că poate cuprinde cu mintea numai realitatea Răstignirii pe Cruce a Domnului, de aceea caută la rănile şi semnele cuielor, la continuitatea dintre Jertfa Domnului şi răscumpărarea omului.

Mărturisirea Apostolului

Şi, iată, Domnul, după opt zile, asemenea Zilei celei una, a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!” Iar Toma, fiind de faţă, s-a încredinţat şi el prin vedere ca şi ceilalţi, dar a auzit şi cuvintele: „Tomo, adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios”. Robul a întins mâna să pipăie Trupul şi rănile Ziditorului său. A căutat la Trup, dar s-a încredinţat de Dumnezeirea Lui. Acum, că ai primit adevărul Învierii, spune Mântuitorul, urmează credinţei şi vederii de care te-ai învrednicit! Atunci, a răspuns Toma şi I-a zis: `Domnul meu şi Dumnezeul meu!” Cuvintele acestea sunt grăitoare în numele tuturor credincioşilor, ele sunt o mărturie vie până astăzi şi transmit bucuria şi realitatea Învierii Domnului, ca plinătate a iubirii lui Dumnezeu.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne învaţă, prin încredinţarea Sfântului Apostol Toma, că cei credincioşi primesc nu numai o înţelegere cu mintea sau raţională a adevărului Învierii, ci se împărtăşesc de lumina Lui dumnezeiască, de adevărata cunoaştere, spre bucuria şi fericirea veşnică: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” Dincolo de momentul în sine, Mântuitorul aminteşte aici de toţi cei care vor crede în El prin învăţătura şi mărturia Bisericii, până la sfârşitul veacurilor.
Să rămânem, aşadar, în credinţa şi bucuria Sfinţilor Apostoli şi să urmăm faptelor lor, aşa cum ne învaţă Biserica, fiindcă temeiul credinţei noastre este Învierea Domnului, iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui. Amin!

Hristos a înviat!

Pr. Conf. Dr. Adrian Ivan, 08 Mai 2016

comentarii

de Horia Mărieș la 11 mai 2016 - 03:00

Mesajul adresat Președintelui României de către Întâistătătorul Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Preafericirea Sa Lucian Cardinal Mureșan.

În cadrul întâlnirii dintre Episcopii Catolici și președintele României la Palatul Cotroceni, PS Mihai Frățilă, Episcopul greco-catolic de București, a citit mesajul Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române, Unită cu Roma, Greco-Catolică, către Excelența Sa, Dl. Klaus Iohannis:

Excelența Voastră,

Regret că nu pot fi prezent astăzi 10 mai 2016 la audiența pe care ați binevoit să o acordați Conferinței Episcopilor Catolici din România cu ocazia lucrărilor sesiunii de primăvară din acest an, organizată de Eparhia greco-catolică „Sfântul Vasile cel Mare” de București. Este o mare bucurie și o onoare pentru noi toți întâlnirea cu Președintele țării și vă mulțumesc din inimă.

La 1 Decembrie 2018, se împlinesc 100 de ani de la Unirea Transilvaniei cu Patria mamă. Doi din cei patru delegați ardeleni care au adus Regelui Ferdinand și guvernului de atunci actele rezoluție de unire de la Alba Iulia au fost fii ai Bisericii noastre, Episcopul Iuliu Hossu al Gherlei și Alexandru Vaida-Voievod. Celebrarea centenarului ar trebui, deci, să ne găsească pe toți reuniți în aspirația pentru demnitatea viitorului, cu recunoștință față de trecutul jertfei, piatră de temelie pentru edificiul aspirațiilor naționale.

Domnule Președinte,

Biserica Română Unită cu Roma a știut să însoțească Evanghelia cu slujirea în favoarea cetății. Îmbrățișarea dintre Episcopii Miron Cristea și Iuliu Hossu, Cardinalul de mai târziu, la Adunarea din decembrie 1918 nu a fost formală. Avem nevoie de gesturi concrete în regăsirea unui echilibru confesional. Gestul Excelenței Voastre de a primi Episcopii catolici, ne inspiră speranța celebrării Centenarului Unirii și poate fi temeiul unui viitor autentic și real. Cred, în acest sens, că autoritățile statului și Excelența Voastră în mod special pot pregăti și susține climatul necesar pentru reactualizarea unei astfel de îmbrățișări ca la 1918, semn al respectului reciproc și al aspirațiilor demnității naționale.

Aș dori prin prezenta să reafirm disponibilitatea Bisericii Române Unite pentru o celebrare a Centenarului în spirit creștin și național pentru ca toți românii, indiferent de confesiune sau etnie, să fie edificați pe piatra credinței, a respectului și a dreptății.

Credem că este necesară susținerea Statului român pentru a inspira spiritul unei celebrări așezate pe respect, mai puțin pe supremații numerice, fiindcă adevărul nu este obiect electoral. Suntem, de aceea, îndreptățiți să credem că respectul și cuviința trebuie să fie calitățile unei sărbători autentice, pregătite de gesturi concrete din partea tuturor Bisericilor. Nu numai pentru țară, ci și pentru Europa deja marcată de disensiuni.

Speram ca cel târziu până în anul 2018 să putem celebra beatificarea celor șapte Episcopi greco-catolici, decedați în faimă de martiriu sub regimul comunist. Ar fi un alt semn al împlinirii bucuriei pentru acea generație care a păstrat țării verticalitatea în persecuția comunistă de tristă amintire.

Ne-am bucura cu acest prilej să fie posibilă pe Câmpia Libertății Micii Rome și mult așteptata vizită a Episcopului Romei, Sfântul Părinte Papa Francisc pe care l-ați invitat în țara noastră.

Excelența voastră,

Vă transmitem alături de recunoștința noastră și asigurarea rugăciunii ca harul Mântuitorului să vă însoțească mereu în tot ceea ce întreprindeți în slujba neamului.

†LUCIAN,
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică

Lasati un comentariu