Cine ascunde numele diriginţilor de şantier de la lucrările …Mare Asfaltare?

Update:
Multumim Primariei Carei pentru postarea pe pagina sa de Facebook a programului de asfaltare a trotuarelor in urma solicitarii noastre.
/
Pe zi ce trece careienii văd cu ochii lor că speranţele lor pentru lucrări de calitate la infrastructura rutieră sucombă în faţa realităţii. Covorul asfaltic aşteptat de atâta amar de vreme este pus de multe ori doar ca să fie pus fără a fi asigurată în prealabil şi o fundaţie care să permită creşterea duratei de viaţă a lucrării. De borduri şi încheieri de calitate ale capetelor nici vorbă. Am prezentat imagini de la modul de asfaltare al trotuarelor de pe strada Albinelor, Dobrogeanu-Gherea….
Am văzut chiar cum iese buruiana din covorul asfaltic turnat recent…
Numeroasele semnalări ale careienilor deranjaţi de felul în care se execută asfaltarea în oraş au determinat intervenţii ale consilierilor la şedinţa de Consiliu Local din data de 18 martie 2017. Intervenţiile audio-video se pot urmări pe pagina de Facebook a Primăriei Carei.
Unul dintre consilierii care a tras de mânecă executivul a fost doamna Eva Mărgineanu. Dânsa a cerut numele diriginţilor de şantier de la lucrările din Carei pentru a ştii pe cine poate trage la răspundere dacă calitatea din teren nu corespunde cu cea din proiect.
,,…având în vedere ca toate lucrările acestea de asfaltări este urmarit cu interes accentuat din partea careienilor eu aş propune ca să stim cine este dirigintele de santier pentru că lumea se intersează ca cine este…să avem un nume, sa fie afişat că cine este diriginte de santier ca să stim si noi in calitate de consilieri, poate avem nelămuriri …nemaivorbind de faptul că acest diriginte de santier trebuie să răspundă din punct de vedere tehnic de reabilitarea în bune conditii si pe urma dacă Doamne fereste ceva nu este in regulă să raspundă si financiar…,,
La şedinţa de marţi 18 iulie cel care fost responsabil cu oferirea de informaţii consilierilor a fost administratorul public Beko Tamas.
…,, Pro Vent srl Satu Mare este dirigintele de santier pe baza unui contract si apoi …..pe fiecare stradă avem cel putin 15 diriginţi de şantier…voluntari care stau pe stradă si verifică …dirigintele de santier e mandatat din partea noastra ca să verifiice calitatea conform contractului..dar orice sesizare care vine din partea dvs vom tine cont…pe lângă asta avem si specialistii noştri din primărie care supraverifică lucrările….,,
Despre calitatea lucrărilor şi respectarea Proiectului Tehnic a discutat si consilierul Ilie Ciută. Acesta a determinat reprezentantul executivului să recunoască că nu peste tot este respectată adâncimea de 50 de cm a fundaţiei prevăzute în proiect şi că aceasta ar fi de 35 cm în unele locuri sau chiar mai puţin …
Aşa arată gurile de canal după efectuarea lucrărilor de asfaltare şi supraverificarea lor de specialiştii la care face referire adminsitratorul Beko…..
http://www.buletindecarei.ro/2017/07/marea-asfaltare-de-la-carei-infunda-gurile-de-canal.html
http://www.buletindecarei.ro/2017/07/revolta-unui-primar-din-judetul-satu-mare.html
Urmare a interpelării consilierei Eva Mărginean din şedinţa de CL administratorul Beko a evitat să ofere numele concret al dirigintelui de şantier desemnat pentru aceste lucrări de asfaltare din Carei. Pe pagina primăriei Carei nu apare nici un program de asfaltare a străzilor pentru ca acei consilieri sau locuitori care doresc să urmărească lucrările de asfaltare să ştie ce stradă când se asfaltează aşa cum procedează alte primării. Nu e păcat să nu folosim aceşti bani luaţi de la Bancă de către UAT Municipiul Carei pentru realizarea de lucrări de asfaltare de calitate care să asigure durată de viaţă sporită? Cine pe cine protejează de răspundere? Şi acest subiect este trecut sub tăcere de presa plătită de Primăria Carei.
Buletin de Carei