Arhiva pentru 27 iunie 2019
Directorul a fost transferat. Liber la controale și comisii de cercetare la Centrul Cristiana din Carei
Potrivit satmareanul.ro, în cadrul ședinței de ieri, 27 iunie a.c, de la Consiliul Județean, s-a adus în discuție întâmplarea petrecută la Centrul de Recuperare și Reabilitare
Mai multe articole
Constantin Moşincat – „Războiul românilor ardeleni”
„Cine ne vorbea din adâncuri? Cine ne lămurea? Ne vorbeau strămoşii. Toate şirurile de înaintaşi jertfiţi cu gândul la hotare şi la strălucirea neamului. Ne vorbea Ştefan cel Mare, din gropniţa de la Putna: « Dacă duşmanul vostru va cere legăminte ruşinoase de la voi, atuncea mai
Stimularea mobilității și subvenționarea locurilor de muncă pentru șomeri și inactivi
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a semnat cu Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman, reprezentată de OIRPOSDRU BI, în data de 13.06.2019, Contractul de finanțare care are ca obiectiv acordarea finanțării nerambursabile de către AMPOCU
Oaspeți de peste hotare la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare
O vizită de studiu la care au participat polițiști din cadrul a 6 state europene a avut loc ieri, 26 iunie a.c., la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare. La data de 26 iunie a.c., a avut loc la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare o vizită de studiu la care au
Evenimentul Summer Sound Sessions la Carei. Nicio formație de muzică veche românească
Cele patru duminici ale lunii iulie vor aduce în atenția publicului careian genuri diferite de muzică: rock’n’roll, jazz, acustică și muzică veche. Într-o atmosferă relaxantă, invitații vor performa fie pe platoul micului ”amfiteatru” situat în centrul municipiului Carei, fie în Sala
Harta României care este considerată că nu respectă Standardele Facebook
Aceasta este imaginea pentru care am fost raportată de către cei deranjați de informațiile bine documentate ale Buletin de Carei. Cenzura funcționează mai abitir ca pe vremea bolșevicilor! Harta României cu cei mai de seamă domnitori ai săi a devenit o imagine care încalcă Standardele comunității
Mizerie! Un bloc de locuințe sociale administrat de Primăria Carei
Pe strada Iuliu Maniu din municipiul Carei, la nr.10 se află un bloc de locuințe sociale al Primăriei Carei. Imaginile sunt horror! În acel bloc locuiesc o mulțime de copii. Chiriașii plătesc apă curentă la Primăria Carei precum și chirie, curent electric la casieria AFEE Satu Mare, oficiul
Alba-Neagra cu Bugetul de Venituri și Cheltuieli de la Spitalul Municipal Carei
Alba-Neagra cu Bugetul de Venituri și Cheltuieli de la Spitalul Municipal Carei. Economiștii ratați nu au făcut față materialelor oferite de conducerea Spitalului. Imagini cu impact emoțional pentru cunoscători. În cadrul ședinței extraordinare de ieri, 26 iunie 2019, consilierii locali careieni
Poliția informează….100 de sancțiuni într-o singură zi
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, au desfășurat la data de 25 iunie a.c., mai multe activități de prevenire și combatere a cauzelor generatoare de accidente rutiere, pe raza județului Satu Mare, ocazie cu care au aplicat peste 100 de sancțiuni contravenționale. Astfel,