Festivalul de Datini și Obiceiuri de Crăciun ASTRA Carei 2019. Eveniment caritabil

• publicat la: 22 November 2019
Festivalul de Datini și Obiceiuri de Crăciun ASTRA Carei 2019. Eveniment caritabil

Cea de-a VI-a ediţie a  Festivalului de Datini şi Obiceiuri de Crăciun organizată de Asociaţiunea ASTRA Despărţământul  “Aurel Coza” Carei va avea loc vineri,  6 decembrie 2019, de la ora 17,00, în sala mare de la Castel. Deși au trecut doar 2 zile de la anunțarea datei de desfășurare și-au anunțat  prezența mai multe grupuri de colindători precum și  soliști. Nu vom face publice numele lor acum pentru ca surprizele să fie pe măsură în data de 6 decembrie.

Important este că Vestea Nașterii Mântuitorului va fi adusă potrivit obiceiurilor și tradițiilor noastre multimilenare de către toate categoriile de vârstă atât din mediul urban cât mai ales din cel rural.  Și pentru că suntem în postul Crăciunului, supranumit Postul Bucuriei, ne vom îngriji și de nevoile celor aflați în suferință.

Ne vom mobiliza pentru a dona SPERANȚĂ, pentru a asigura  o proteză pentru Florin Mateș. Florin este un tânăr de doar 19 ani, din comuna Sanislău, sat Horea, care a rămas fără o parte din bratul drept, în urma unui nefericit accident. Pentru a putea avea în continuare o viață normală, familia și cei apropiați au lansat un apel de ajutorare pentru a strânge banii necesari unei proteze.

Pentru înscrieri la Festivalul de Datini  sunați la  0745 632 939 sau puteţi trimite un mesaj la adresa ctdaniela@yahoo.com.

Urmărim în mod deosebit şi în acest an conservarea și perpetuarea obiceiurilor tradiționale din Ajun până la Bobotează, al colindelor, cu gândul ca acest demers cultural de tradiție să ne apropie și cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Crăciunului, să ne aducă tuturor liniște, pace, sărbătoare în case și în suflet.

Cei care doresc să susțină acest demers al nostru, întrucât se anunță a fi o ediție de amploare,  o pot face prin donaţii în contul deschis la

BCR Carei, IBAN  RO28RNCB0222159783550001

Asociaţiunea ASTRA Despărţământul  “Aurel Coza” Carei

.

Dacă doriți să revedeți primele 4 ediții….

ttp://www.buletindecarei.ro/2014/12/prima-editie-a-festivalului-de-datini-si-obiceiuri-de-craciun-carei-2014.html

http://www.buletindecarei.ro/2015/12/traditii-ancestrale-si-eveniment-caritabil-la-festivalul-de-datini-astra-carei-2015.html

http://www.buletindecarei.ro/2016/12/peste-230-de-colindatori-la-festivalul-de-datini-si-obiceiuri-de-craciun-carei-2016.html

http://www.buletindecarei.ro/2017/12/festivalul-de-datini-si-obiceiuri-organizat-de-astra-carei-a-adunat-peste-250-de-colindatori.html

Lasati un comentariu