Poliția informează. Accident rutier, peste 120 de sancțiuni aplicate și confiscarea a 3 mc material lemnos

• publicat la: 31 January 2020
Poliția informează. Accident rutier, peste 120 de sancțiuni aplicate și confiscarea a 3 mc material lemnos

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 29 ianuarie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 120 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 44 500 de lei.

Astfel, la data de  29 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, au fost prezenți pe arterele rutiere din județ pentru supravegherea, fluidizarea, controlul traficului rutier și pentru prevenirea evenimentelor rutiere, ocazie cu care aplicat peste 120 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 44 500 de lei.

De asemenea, polițiștii rutieri au reținut pentru nerespectarea regulilor rutiere privind, viteza, alcoolul sau neacordarea de prioritate, 7 permise de conducere.
 

Acțiune pe linie silvică

 Potrivit unui comunicat remis Buletin de Carei, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului au acționat la data de  29 ianuarie a.c., pe raza localității Roșiori ocazie cu care au verificat și controlat respectarea prevederilor legale a exploatării, transportului și comercializării materialului lemnos.

 Astfel, au depistat pe DJ193 un maramureșan, de 41 de ani, în timp ce transporta cu o autoutilitară, material lemnos fără respectarea prevederilor legale.

 Față de cel în cauză, polițiștii au dispus sancționarea contravențională conform legii nr. 171/2010, iar materialul lemnos, 3 mc, a fost ridicat în vederea confiscării. 

Nimeni nu a depistat la Carei unde a fost transportată masa lemnoasă rezultată din tăierile sutelor de arbori din Parcul Dendrologic.

Accident de circulație cercetat de polițiști

 

La data de  29 ianuarie a.c., în jurul orei 14.00,  polițiștii rutieri din cadrul Politiei municipiului Carei au fost sesizați despre faptul că pe D.N.19, în localitatea Pișcolt, a avut loc un eveniment rutier.

În urma  verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un sătmărean, de 33 de ani, aflându-se la volanul unui autoturism nu s-a asigurat corespunzător la pornirea de pe loc, astfel că la efectuarea  virajului la stânga a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat, de 41 ani, din județul Maramureș, care se afla angajată în depășirea sa.

În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară, a conducătorului auto din Satu Mare,  fiind transportat la spital în vederea efectuării investigațiilor medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpa.
 

Lasati un comentariu