VIDEO. Îndemnul Episcopului Iustin pentru Învierea Domnului

Din cauza pandemiei de Coronavirus, se pare că bisericile vor rămâne închise și de Paște. Din această cauză vom avea parte de o modalitate inedită de a fi totuşi împreună la Învierea Domnului. Credincioșii au fost sfătuiți de preoți ca în noaptea de Înviere să iasă toți în curte, pe balcon sau la geam, la miezul nopții, să aprindă o lumânare și să cânte ,,Hristos a înviat!”
Anunțul a fost făcut la finalul slujbei de Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Părintele Iustin. Acesta le-a spus oamenilor că vor primi câte o pastorală pe care să o poată citi alături de familie iar în ce priveşte sfintele Paște, acestea vor fi distribuite în casele oamenilor de consilierii locali şi de oamenii din consiliul bisericii și vor fi bine ambalate pentru a evita orice risc de infectare în masă.
Toate slujbele vor fi transmise pe internet sau la televizor.
“În noaptea de Paști, după ce se vor trage clopotele la ora 00.00 în toată România creștină și veți vedea că preoții vă îndeamnă «Veniți de luați lumină!» – pentru că se va transmite online – să aprindeți toți lumânările. Cei care sunteți la țară ieșiți în curte, în grădină cu ele, iar cei de la oraș ieșiți pe balcon și cântați. Toate orașele, localitățile, văile și munții să răsune de imnul de biruință «Hristos a înviat!». Cred că și pandemia ar da înapoi, această încercare s-ar stinge, s-ar împuțina”, a spus Episcopul.
