Vinerea Mare – moartea și îngroparea Domnului

• publicat la: 17 April 2020
Vinerea Mare – moartea și îngroparea Domnului

In Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mântuitoarele si înfricosătoarele Patimi ale Mântuitorului.

Din Scriptură aflam că după ce Hristos a fost biciuit, Pilat, spălându-se pe mâini, rosteste sentinta. Mântuitorul Hristos este trimis spre locul răstignirii, purtându-Si Crucea.

Ajuns la locul executiei, bratul orizontal al crucii era fixat cu ajutorul cuielor de bratul vertical înfipt din timp în pământ, iar picioarele condamnatului puteau fi asezate pe un scăunel de picioare, ceea ce ușura durerile, dar lungea supliciul. Ele puteau fi si tintuite fără sprijin, usor indoite, cu tălpile lipite de stâlpul vertical. In vârful acestuia se fixa o scândură pe care era consemnată vina condamnatului, în cazul Domnului: „Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor”.

Trupul mort, coborât de pe cruce, putea fi aruncat într-o groapă comună, împreună cu instrumentele executiei sau putea fi încredintat oricui s-ar fi milostivit să-l ingroape.

Din Sfintele Evanghelii cunoastem că Iosif din Arimateea l-a coborât pe Domnul de pe Cruce si l-a îngropat împreuna cu Nicodim, în mormântul său aflat într-o grădină din apropierea locului răstignirii.

Moartea biruită prin moartea lui Hristos

Moartea a intrat în creatie prin despărtirea omului de Dumnezeu. Din iubire față de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a întrupat si a primit moartea de bună voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o invinge. Astfel, Hristos intoarce rostul mortii. In loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viață, ea e folosită de El ca mijloc de biruire a ei, afirma parintele Dumitru Staniloae. El a invins moartea nu numai pentru ca a fost Dumnezeu, ci si pentru ca umanitatea Lui a fost fara de pacat.

Pentru Hristos moartea nu era inevitabila, deoarece El fiind strain de păcat nu purta în Sine germenele mortii. Hristos nu moare de o moarte naturală, rezultat al unui proces ce culminează cu descompunerea fizică, nu este atins de vreo boală, ci primeste moartea de bună voie. De aceea îndură moartea în toată grozăvia ei, moartea prin excelență.

Moartea suportata de Hristos naste in noi, daca ne unim cu El, o stare noua, de incetare a alipirii egoiste si patimase la cele ale lumii si de daruirea vointei Lui de a ne iubi unii pe altii. Iar aceasta ne da puterea de a birui si noi moartea.

Spre deosebire de noi, care induram moartea in mod pasiv, ca pe o consecinta a pacatului, Hristos a intampinat-o in stare de maxima concentrare spre a o birui. In canonul pascal compus de Sfantul Ioan Damaschin se canta: „Praznuim omorarea mortii”.

Din Sfintele Evanghelii aflam ca in momentul in care Hristos Si-a dat duhul, s-a aratat o serie de semne miraculoase: catapeteasma templului s-a rupt, pamantul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat si multe trupuri ale celor adormiti au inviat.

Punerea în mormânt a Domnului

De teama ca trupurile celor osânditi să nu rămână pe cruce si a doua zi, când se prăznuiau Paștile, iudeii cer permisiunea lui Pilat să se zdrobească fluierele picioarelor osânditilor si apoi să fie coborâți de pe cruce. Se folosea acest procedeu spre a grăbi moartea celor răstigniti. După ce primesc acordul de la Pilat, ostașii zdrobesc fluierele picioarelor celor doi tâlhari, deoarece acestia încă nu muriseră. Când au venit însă la Hristos, au constatat că El murise si atunci nu I-au mai zdrobit oasele. Spre a se convinge că Hristos a murit cu adevărat, un ostas i-a împuns coasta cu sulița si îndată au țâșnit sânge si apă.

Iosif din Arimateea si cu Nicodim iau trupul lui Hristos de pe cruce, îl ung cu aromate si îl înfășoară într-un giulgiu. Pe cap îi pun o mahrama, împlinind astfel, întru totul datina iudaică a înmormântării.

Evanghelistul Matei spune că mormântul în care Hristos a fost pus apartinea lui Iosif, iar de la Ioan aflam că era „un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat” (19, 41).

Iudeii vor pecetlui piatra mormantului in nadejdea ca uitarea sa-L acopere definitiv pe Cel ce zacea acolo. Dar ei nu vor putea opri astfel nici coborarea la iad si nici invierea lui lisus, urmata de raspandirea noii credinte.

Mormantul lui Hristos ramane gol. Nu mai este cum spunem noi „locas de veci”. Acest mormant ne vesteste ca si mormintele noastre vor ramane goale.

Slujba Prohodului

Vinerea Mare este zi aliturgica, adica nu se savarseste nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principala din aceasta zi este scoaterea Sfantului Epitaf din altar si asezarea lui pe o masa in mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfantului Epitaf retraim coborarea de pe Cruce a lui Hristos si pregatirea Trupului Sau pentru inmormantare.

Seara se canta Prohodul si se inconjoara biserica cu Sfantul Epitaf. Este o procesiune de inmormantare. Epitaful pe care il poarta preotii ajutati de credinciosi simbolizeaza trupul Mantuitorului. Dupa procesiunea din jurul bisericii, Sfantul Epitaf este asezat pe Sfanta Masa din altar, unde ramane pana la Inaltare. Punerea pe Sfanta Masa reprezinta punerea Domnului in mormant.

Adrian Cocosila

Calendar Ortodox

Lasati un comentariu