Acum 127 de ani avea loc Procesul Memorandiștilor de la Cluj
În perioada 25 aprilie – 13 mai 1894 avea loc la Cluj, în Transilvania, procesul politic, intentat de către guvernul maghiar memorandiştilor.
Memorandumul din 1892 a fost o petiție semnată de mai mulți lideri ai comunității românești din Transilvania, adresată împăratului austriac Franz Josef. Memorandumul fusese precedat de o conferință a Partidului Național Român din Transilvania, în mai 1881 la Sibiu. Istoricii spun că atunci s-a decis trimiterea unui memoriu la Curtea de la Viena, în care să fie prezentate problemele românilor transilvăneni.
Memorandumul a fost prezentat la Viena în 28 mai 1892 de o delegație formată din sute de români din Transilvania, din toate păturile sociale și cu meserii dintre cele mai diverse. Memorandumul însă s-a întors de unde a venit: Franz Josef nu a vrut să primească delegația și a trimis memorandumul în plicul nedeschis autorităților maghiare, care la rândul lor l-au trimis prefectului din Turda ca să-i fie returnat președintelui PNRT, Ioan Rațiu, la fel, fără să fi fost deschis.
Deci dacă nimeni n-a deschis plicul și deci n-a luat la cunoștință oficial despre conținutul acestuia, cum au ajuns autorii memorandumului să fie judecați pentru acesta?
Procesul Memorandiștilor din Cluj a stârnit atenția întregii comunități românești din Transilvania, dar și atenția presei europene, până într-atât încât a fost nevoie de înființarea unui centru de presă în hotelul Biasini de lângă cimitirul central.
Neluat în considerare de Curtea de la Viena, Memoriul este de asemenea respins de Dieta de la Cluj, „indignata” si „tulburată” de îndrăzneala autorilor.
Calea petitionara, dupa cum se stie, a caracterizat lupta de emancipare a românilor ardeleni peste un veac.
Programul revolutiei române, redactat cu putin înainte de Marea Adunare Nationala de la Blaj din 3/15 mai 1848, „Petitiunea Nationala” se constituiau ca o forma evoluata a Supplexului dovedind în acelasi timp ca românii din Transilvania se ridicau la o înalta cota a demnitatii si constiintei unitatii de neam: „Soarta natiunii române se va hotarî la Bucuresti si la Iasi iar nu la Cluj si nici la Buda. Aceasta o stiu si contrarii nostri…” nota Gheorghe Baritiu în „Gazeta de Transilvania”.
La 25 ani de la instaurarea regimului dualist austro-ungar cu dramatice consecinte pentru populatia româneasca generate de seria de legi antiromânesti (legea nationalitatilor si legea învatamântului promulgate în decembrie 1868) s-a desfasurat la Sibiu conferinta extraordinara a Partidului National Român hotarându-se alcatuirea unui Memorandum ce urma sa fie înaintat împaratului Franz Joseph, urmându-se vechea cale a memoriilor catre suveranul habsburg ce a nesocotit mereu cauza româneasca, atât în 1791/1792 cât si în 1848/1849 precum si în 1868 cu prilejul „Pronunciamentului de la Blaj”, aceasta forma considerându-se de fruntasii români în cadrul ilegalitatii…
Despre amploarea miscarii memorandiste „Cuvântul Nou”, inclusiv „Oituzul” a rezervat un spatiu amplu în 1992 la împlinirea unui veac de la declansarea ei, publicându-se textul integral al memoriului precum si comentariile cuvenite. Nu vom reveni deci asupra continutului Memorandumului, amintind însa ca aceasta cuprindea o ampla analiza a starii economice, politice, sociale si culturale a românilor ce alcatuiau un sfert din populatia teritoriului administrat de guvernul de la Budapesta: „Am aratat ca poporul român e exlus din legilatiuni, din reprezentantele comitatelor, de la oficiile publice, iar limba lui este scoasa din toate sferele vietii publice, politice si juridice. Am aratat, în sfârsit, ca desi contribuie cu averea si cu sângele fiilor sai pentru sustinerea statului, în schimbul jertfelor ce aduce, statul nu face nimic pentru dezvoltarea lui culturala si economica, ci e oprit chiar de puterea publica în dezvoltarea lui culturala si economica si întâmpina cele mai mari greutati în exercitarea drepturilor de autonomie bisericeasca si de libera asociere”.
600 de români au alcătuit delegatia ce nutrea nădejdea că „Franz Joseph va dovedi întelegere, (…pătrunsi dar de dorul păcii de atâta timp pierdute, îngrijiti de soarta patriei si plini de încredere în întelepciunea si în parinteasca solicitudine a Maiestatii Voastre, Românii se mângâie cu speranta…)”.
În complicitate cu guvernul de la Budapesta, curtea vieneza a respins Memorandumul, analiza acestuia fiind de „competenta” autorităților budapestane.
Fruntasii memorandisti, Ion Ratiu, George Pop de Basesti, Vasile Lucaciu, Septimiu Albini, Eugen Brote, în total 14 dintre initiatorii actiunii, au fost deferiti justitiei, între 25 aprilie/ 7 mai – 13/25 mai desfasurându-se procesul de la Cluj: „Ceea ce se discuta aici este însasi existenta poporului român. Existenta unui popor însa nu se discuta, ci se afirma. De aceea nu ne dă în gând să venim înaintea Dv., sa dovedim că avem dreptul la existentă. Într-o asemenea chestiune nu ne putem apăra în fata d-voastra; nu putem decât să acuzăm, în fata lumii civilizate sistemul asupritor care tinde să ne răpească ceea ce un popor are mai scump: legea si limba!” arăta la proces Ion Ratiu.
Farsa judiciara de la Cluj a stârnit dupa cum era de asteptat emotie în Vechiul Regat. Cu prilejul mitingului de protest de la Bucuresti din 4 iunie, în manifestul – apel adoptat se consemna ca „cetatenii României dezvaluie actiunile de deznationalizare a românilor din monarhia austro-ungara prin legile scolare, asociatiile cultural-politice, prin procese de presa”.
Protestului României i s-au alaturat pozitiile oamenilor politici si de cultura din Europa întreaga, precum si importante publicatii de mare tiraj.
De fapt întreaga Europa civilizata a adoptat o pozitie ferma de condamnare si dezaprobare fata de nesocotirea celor mai elementare drepturi nationale ale românilor din dubla monarhie.
Pâna si aliatul german Cancelarul Reichului de pildă arată că „oricum ai gândi, în problema românilor, procesul ca atare este o greseală… Verdictul loveste în totalitatea neamului care numără peste două milioane si jumătate de suflete” (în dubla monarhie – n.n.).
Sub presiunea evidentei, Franz Joseph i-a gratiat pe memorandisti, în 1895….
Miscarea memorandista reprezintă forma de vârf a luptei pentru emancipare nationala, pe cale petitionară.
Memorandumul exprima prin continutul sau starea de lucruri din Transilvania. Evenimentele ulterioare au arătat că libertatea si demnitatea natională, unitatea statală se dobândesc pe altă cale, cale ce a dus spre 1 Decembrie 1918, la care, prin opera lor, memorandistii si-au adus prinosul cu prisosință.
Cuvântul Nou, nr. 1120, 31.05.1992
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr
comentarii
Raspunsuri