Arhiva pentru 1 noiembrie 2021
Atenție șoferi! Au uitat să refacă asfaltul tăiat pe strada Iuliu Maniu
Avem străzi la Carei unde anumite firme execută lucrări pe care mai apoi uită să le termine, evident cu acordul tacit al administrației Kovacs-Keizer. Una dintre aceste străzi este Iuliu Maniu unde în dreptul magazinului de pâine Varga așteptăm de săptămâni de zile să se reasfalteze după intervenția muncitorilor de la secția Apaserv. Poliţiştii
Mai multe articole
Peste 10000 de cereri de pensii soluționate de Casa de Pensii Satu Mare în acest an
Urmare a recomandărilor Avocatului Poporului, reamintim pensionarilor care urmează să își depună dosarul de pensie că, în conformitate cu Legea 263/2010, cererea de pensie poate fi retrasă de persoana care a depus-o, până la emiterea deciziei de pensionare, conform art.103 alin. (4) din
Se reduce numărul tezelor pentru elevi. Școala va reîncepe în 8 noiembrie
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, luni, că în 8 noiembrie școala va începe, însă vineri va fi anunțat în ce mod, care va fi „adaptat realităților”. Ministrul a anunțat că numărul de teze se reduce în acest an, vor fi cu prezență fizică și vor putea fi reduse începând
Nu blocați accesul pompelor funebre spre capelele din cimitirul central din Carei
Mai mulți careieni au semnalat redacției Buletin de Carei faptul că intrările spre capelele mortuare din cimitirul central sunt blocate de mașinile care parchează în fața lor. Astfel, serviciul de pompe funebre nu poate intra cu mașina care aduce sicrie la capelă. Unul dintre careieni a
1 noiembrie 1599: Intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia și unirea Transilvaniei cu Țara Românească
,, Mihai Viteazul intră-n Catedrală Și are harta Daciei în mâini Într-însul Burebista se răscoala Și-apoi pe vatra lui se nasc români.” . 1 noiembrie 1599: Intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia Intrarea triumfală în Alba Iulia a lui Mihai Viteazul împreună cu oastea sa, la 1