Să ne temem pentru viața noastră? Decizie definitivă a Judecătoriei Carei nepusă în practică nici după 5 luni
Dacă în cazul amenințărilor la adresa actriței Maia Morgenstern sau a lui Raed Arafat autorii sunt identificați de îndată, nu la fel se întâmplă la Carei când e vorba de doi contribuabili români.
O decizie definitivă a Judecătoriei Carei nu este respectată nici după 5 luni de zile. Acesta e timpul de reacție la Carei când e vorba de asigurarea unui climat de siguranță pentru o familie de antreprenori români.
Cei care se manifestă ca români și iau atitudine împotriva unei administrații locale conduse exclusiv de UDMR sunt supuși terorii mediatice, linșajului mediatic și nu în ultimul rând acționați în instanță pe motive construite artificial. Mai mult, atunci când intervin amenințări extreme, cei care ar trebui să vegheze la menținerea siguranței cetățenilor sunt cei care tratează cu superficialitate cazurile și se spală pe mâini preferând clasarea cazurilor.
La data de 12 februarie 2020, a apărut o pagină de Facebook numită ,, Morte Sotilor Ciuta,, după ce ani la rând aceștia au fost linșați mediatic, fără dovezi concrete care să dovedească acuzele, de blogul consilierului personal al primarului Kovacs, Opinie de Carei. Cu alte cuvinte, s-a declanșat o vânătoare adevărată împotriva unei familii care nu depinde de banul public, care face angajări pe plan local la societatea de producție deținută de 30 de ani și care semnalează ilegalitățile din administrația locală, câștigând chiar procese. S-a creat astfel o atmosferă ostilă acestei familii de angajatori doar pentru cosmetizarea abuzurilor și discriminărilor practicate de administrația locală.
La data de 13 februarie 2020, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei a fost depusă o plângere însoțită de documente doveditoare. De 2 ori a fost dată o decizie de clasare.
La data de 31 mai 2021, instanța a decis că ambele Ordonanțe de clasare se desființează iar cauza se retrimite la procuror pentru completarea urmăririi penale.
Adică cazul trebuie cercetat și depistat autorul așa cum se procedează în toate țările civilizate unde funcționează justiția. Decizia este definitivă.
Depistarea autorului este o chestiune de ore, cel mult 24, dacă se vrea! Dar NU SE DOREȘTE aflarea autorului amenințării! Se așteaptă punerea în practică a amenințării?
Daniela Ciută