Se vor acorda indemnizații suplimentare pentru cei cu dizabilități precum și alocații mărite

• publicat la: 15 decembrie 2021
Se vor acorda indemnizații suplimentare pentru cei cu dizabilități precum și alocații mărite

Alocația de stat pentru copii va fi majorată începând cu 1 ianuarie 2022, potrivit Ordonanței de Urgență aprobate de Guvern în ședința de azi. De asemenea, se va acorda anul viitor o indemnizație suplimentară pentru persoanele cu dizabilități, respectiv a 13-a indemnizație.

Mai exact, alocația de stat pentru copii crește la 600 de lei pentru copiii în vârstă de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, și la 243 lei pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani, dar și după această vârstă pentru tinerii care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.

Alocația de stat se cumulează cu indemnizația lunară, cu stimulentul lunar sau stimulentul de inserție prevăzute de OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.

Ordonanța de Urgență aprobată astăzi de Guvern mai stabilește că, începând din anul 2023, cuantumul alocației se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației comunicată de Institutul Național de Statistică.

O altă măsură prevăzută de noul act normativ se referă la acordarea, în mod excepțional, a unei indemnizații suplimentare, cea de-a 13-a, pentru persoanele cu dizabilităţi, indiferent de venituri. Indemnizaţia compensatorie se acordă o singură dată, anul viitor, în luna ianuarie, astfel:

–      pentru adulții cu dizabilități, indemnizația compensatorie va fi de 350 de lei pentru persoana cu handicap grav, 265 de lei în cazul handicapului accentuat și 60 de lei pentru persoana cu handicap mediu.

–      pentru părintele, tutorele sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap în baza unei măsuri de protecție specială, indemnizația compensatorie se ridică la 300 de  lei pentru copilul cu handicap grav, 175 de lei pentru cel cu handicap accentuat și 60 de lei pentru copilul cu handicap mediu.

Și aceste măsuri sociale sunt în acord cu angajamentele asumate prin Programul de Guvernare și vor fi fundamentate în bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul de stat pentru anul 2022.

Lasati un comentariu