Comemorare Peter Karcsonyi 

• publicat la: 25 martie 2022
Comemorare Peter Karcsonyi 

,,Ne-am amintit o clipă, simbolic, de cel ce a fost omul, pedagogul, muzicianul și mentorul nostru,  profesorul Péter Karácsonyi, care dacă ar mai fi trăit, ar fi împlinit azi 82 de ani,,…Elevii lui Péter Karácsonyi au depus azi o coroniță de flori la bustul acestuia din curtea Casei de Cultură Carei.

Peter Karcsonyi s-a născut în 25 martie 1940 la Budapesta.

În 1956 susţine examenul de bacalaureat în Carei, în 1959 este licenţiat în electronică la Timişoara, iar din 1962  în specializarea construcţii drumuri şi poduri. În 1965 obţine şi diploma de pedagog.

În 1971 profesorul Karácsonyi îşi ia licenţa la Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Facultatea de Compoziţie şi Muzicologie. În 1978 devine dirijor, în 1983 primeşte titlul de „Profesor evidenţiat”, în 1994 este distins cu premiul pentru excelenţă în cultură. iar în 2005 este distins, post mortem, cu premiul Pro-Urbe al municipiului Carei. A creat fenomenul muzical Castelanii.

În cei 40 de ani de existenţă Castelanii au colaborat cu artişti consacraţi precum: Adrian Romcescu, Alexandru Cadian, Angela Similea, Aurelian Andreescu, Bródy János, Margareta Pâslaru, Christel Ungar, Corina Chiriac, Cornel Constantiniu, Dan Spătaru, Dida Drăgan, Dorin Anastasiu, Florin Piersic, Freddy Staufer, Harangozó Teréz, Kiss Éva, Koós János, Mihaela Mihai, Mihaela Runceanu, Mihai Constantinescu, Mirabela Dauer, Mircea Drăgan, Olimpia Panciu, Poór Péter, Ricky Dandel, Szeles Anna. Repertoriul formaţiei a cuprins piese ale unor compozitori celebri: Aurel Giroveanu, Adalbert Winkler, Dan Adrian, Dan Beizadea, Dinu Giurgiu, Ely Roman, Gelu Solomonescu, Horea Moculescu, Ion Vasilescu, Ionel Tudor, Liviu Borlan, Marius Ţeicu, Nicolae Kirculescu, Radu Şerban, Temistocle Popa, Jolt Kerestely.

Talentul, şarmul, capacitatea inventivă, tenacitatea, simţul organizatoric, spiritul de dăruire şi de sacrificiu de care a dat dovadă în întreaga s-a activitatea au condus la succesele obţinute de Castelanii, de formaţiile Castelanii Pitici, Castelanii Mici, Castelanii Juniori, Castelanii Seniori, şi de sateliţii acestora, Dianos II, Tinereţea Grup-5. In  aceasta  perioadă,  Casa Pionierilor şi Şoimilor Patriei din Carei a fost singura instituţie de acest gen care a editat vreun disc. În 20 octombrie 2001 se stinge prematur din viaţă la vârsta de 62 de ani.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu