Arhiva pentru 24 iulie 2022

Ion Cherejan, profesor, poet și publicist. A condus publicația „Democratul” din Carei
Ion Cherejan (1918-1986) Localitatea Sanislău a dăruit patrimoniului cultural sătmărean mai multe personalități. Între acestea îl remarcăm și pe Ion Cherejan. Născut în familia Chereji, a absolvit Teologia Greco-Catolică la Oradea. Se va consacra ca teatrolog, dar s-a afirmat mai întâi ca poet. După terminarea războiului a predat
Mai multe articole

Tribună de stadion din Miercurea-Ciuc inaugurată cu serviciu religios. Românii sunt admonestați când procedează întocmai
Tribuna stadionului din Miercurea Ciuc a fost reparată și inaugurată, sâmbătă, cu o partidă între FK Csikszereda U18 şi reprezentativa U18 a Ungariei, potrivit Agerpres. Surpriza a constituit-o serviciul religios de sfințire și binecuvântare oficiat de un preot. Adică la Miercurea-Ciuc

Traficanți de droguri prinși de DIICOT la manifestările de la Băile Tușnad în fața lui Viktor Orban
Polițiștii de la Crimă Organizată și procurorii DIICOT au descins, în ultimele zile, la un festival ținut de maghiari la Băile Tușnad, Universitatea de vară, acolo unde a fost prezent și premierul maghiar Viktor Orban, transmite Stiri pe surse. În perioada 19 – 23 iulie 2022, polițiștii

Ziua Poliției de Frontieră Române
La Mulți Ani Poliției de Frontieră! Data de 24 iulie a fost desemnată ca Ziua Politiei de Frontieră Române prin articolul nr. 45 din Ordonanta de Urgență a Guvernului nr. 104 din 27 iunie 2001 privind organizarea si functionarea Politiei de Frontieră Române. Alegerea acestei date este legată

Zeci de tone de cauciucuri uzate din Germania oprite la vama Petea
Zeci de tone de deșeuri forțează intrarea pe teritoriul României în vămile de pe granița de nord-vest. Dacă ieri a fost oprit un transport de cauciucuri uzate de peste 23 de tone, astăzi a fost oprit un transport tot de cauiucuri uzate în greutate de 12 tone. Poliţiştii de frontieră din

Evanghelia de Duminică: Vindecarea slăbănogului
În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea şi a venit în cetatea Sa. Şi, iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credința lor, a zis slăbănogului: Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sinea lor: Acesta