Traficanți de droguri prinși de DIICOT la manifestările de la Băile Tușnad în fața lui Viktor Orban

• publicat la: 24 iulie 2022
Traficanți de droguri prinși de DIICOT la manifestările de la Băile Tușnad în fața lui Viktor Orban

Polițiștii de la Crimă Organizată și procurorii DIICOT au descins, în ultimele zile, la un festival ținut de maghiari la Băile Tușnad, Universitatea de vară, acolo unde a fost prezent și premierul maghiar Viktor Orban, transmite Stiri pe surse.

În perioada 19 – 23 iulie 2022, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu-Mureș au acționat pentru combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, în orașul Băile Tușnad, cu ocazia desfășurării unor manifestări publice.

Astfel, polițiștii au constatat 5 infracțiuni de deținere de droguri, în vederea consumului propriu, fiind depistate în interiorul unui festival 5 persoane, toate din județul Harghita, având asupra lor diferite cantități de droguri de risc, sub formă de cannabis și de mare risc, sub formă de comprimate de ecstasy.

Drogurile ar fi fost destinate atât comercializării în cadrul festivalului, cât și în vederea consumului propriu.

Au fost întocmite dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu și deținere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu.

Cercetările sunt continuate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

sursa NapocaNews

Lasati un comentariu