Incendiu la un magazin mixt

• publicat la: 11 iulie 2022
Incendiu la un magazin mixt

Astăzi, la ora 04:51, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al judetului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru lichidarea unui incendiu, izbucnit la un magazin mixt, pe strada Principală, în localitatea Batarci.

La fața locului s-au deplasat 6 pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, din cadrul Punctului de Lucru Turț și viceprimarul comunei împreună cu 3 pompieri voluntari, din cadrul SVSU Batarci.

Ajunse la fața locului, forțele profesioniste au găsit incendiul manifestându-se fără flacără, mocnit, cu degajare mare de fum, la două vitrine frigorifice.

Reacția promptă a pompierilor a salvat propagarea incendiului la întregul magazin și la o casă de locuit situată în imediata vecinătate.

Cauza probabilă de producere a incendiului este un scurtcircuit electric, cauzat de supraîncălzirea motorul.

Au ars materialele plastice și cablurile electrice din componența motorului.

S-au degradat pereții, tavanul și bunurile din magazin din cauza fumului degajat din cele două vitrine frigorifice.

Lasati un comentariu