A apărut înregistrarea de la Zilele Iancului pe pagina Primăriei Carei. Merită să luăm atitudine

• publicat la: 30 august 2022
A apărut înregistrarea de la Zilele Iancului pe pagina Primăriei Carei. Merită să luăm atitudine

Buletin de Carei este mereu în sprijinul comunității și ia mereu atitudine  împotriva discriminării, mai ales pe criterii etnice.

Nu a fost degeaba se pare nici luarea de atitudine împotriva confiscării paginii Primăriei Carei de conducerea exclusiv UDMR.

Românii sunt umiliți de conducerea exclusiv UDMR a Primăriei Carei. Nimic despre Ziua Eroilor, Zilele Iancului, Memorialul Mircea Dohan

Astăzi, 30 august 2022, a apărut pe pagina oficială Primăria Carei o parte din derularea evenimentului Zilele Iancului din Ianculești, satul românesc  ce aparține de UAT Municipiul Carei. E drept că despre Ziua Imnului, Memorialul Mircea Dohan la handbal și prezența gloriilor handbalului românesc la Carei încă nu s-a postat nimic dar poate au nevoie de timpi mari de reacție angajații pe care îi plătim la timp, lunar, să administreze pagina oficială a UAT Carei. Timpul lor de reacție este invers proporțional cu cel de încasare a salariului din bani publici.

La minutul 47,25 se poate remarca, așa cum am consemnat zilele trecute, că primarul evazionist Kovacs nu a venit cu coroană din partea Primăriei Carei ci a depus una a Direcției de creație si conservare a culturii tradiționale Satu Mare.

Se poate observa la minutul 48,44 că nu s-a dat citire celor menționate pe panglicile coroanelor aduse în semn de omagiu pentru Eroul Național Avram Iancu, că nu se cunoaște sau nu se vrea a se reda adevărata istorie locală: pentru că nu există niciunde  în această țară o asociație a veteranilor  și a refugiaților. Veteranii de război au fost  ostașii care au luptat pentru libertatea acestei țări și nu au fost  niciodată refugiați. Doar la Ianculești se fac astfel de gafe mai mult sau mai puțin voite, având în vedere că primarul a fost de acord să spijine financiar manifestarea și a recompensat astfel pe cei implicați în organizare.

Asociația veteranilor de război este total independentă de Asociația românilor refugiați și expulzați în 1940 de ocupantul hortyst, fapt ce  nu se specifică niciodată de către susținătorii administrației Kovacs-Keizer.

Luați atitudine și nu vă mai lăsați umiliți și batjocoriți. Suntem acasă la noi, aici plătim taxe și impozite, aici ne desfășurăm activitatea și viața de zi cu zi!


Buletin de Carei,

cenzurat, raportat dar mereu alături de comunitate

 

 

Lasati un comentariu