Arhiva pentru 25 octombrie 2022
Ziua Armatei la Carei. Fără președinte, fără miniștri, fără ceremoniile din alți ani
Jertfa eroilor căzuți pe câmpurile de luptă, victoria zdrobitoare împotriva armatei hortyste ocupante și dedicarea militarilor de ieri și de astăzi au fost onorate la Carei, ultima localitate românească eliberată în cel de-Al Doilea Război Mondial. De cei de-ai locului. Flancat din toate părţile de arbuşti tuia ce depăşesc 9 m înălțime,
Mai multe articole
Ziua Armatei sărbătorită la Satu Mare
S-au încheiat ceremoniile militare dedicate Zilei Armatei Române în municipiul Satu Mare. Manifestările dedicate acestei zile speciale au început în municipiul Satu Mare cu un ceremonial militar și religios desfășurat pe platoul flancat de Monumentul Ostașului Român. A urmat o alocuțiune
Ziua Armatei Române nu este marcată pe paginile Primăriilor Satu Mare și Carei și nici pe cea a Consiliului Județean
Primăriile municipiilor Carei și Satu Mare nu marchează pe paginile lor oficiale ziua eliberării acestor orașe de către Armata Română în octombrie 1944. Ambele primării sunt conduse de primari de la UDMR dar având în vedere că sunt beneficiari ai tuturor avantajelor ca demnitari români
La Mulți Ani Carei! Ziua Eliberării orașului
La 25 octombrie 1944, Armata Română reușea să recucerească teritoriul național pierdut în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940. Mai târziu, această zi memorabilă avea să devină, printr-un decret din 1959, Ziua Armatei Române! În urmă cu 77 de ani, la 23 august 1944, România
Prefectura Satu Mare persistă în folosirea eronată a numelui Monumentului Ostașului Român de la Carei
,,A greși e omenește, dar a persista este diabolic,, Atragem atenția Instituției Prefectului Satu Mare precum și altor instituții că un motto de pe obeliscul ce face parte din monumentul de for public de la Carei nu ține loc de nume! Nu mai schimonosiți numele dat de sculptor monumentului