Informații trunchiate prezentate careienilor pe pagina oficială a Primăriei Carei

• publicat la: 13 februarie 2023
Informații trunchiate prezentate careienilor pe pagina oficială a Primăriei Carei

Astăzi, la Primăria Carei a avut loc ședința Consiliului Local. Pe Ordinea de Zi prezentată public au figurat 21 de proiecte de hotărâre dar în cadrul ședinței s-au supus la vot și alte proiecte, suplimentare, care nu apar DELOC pe site-ul oficial al UAT Municipiul Carei. Cu alte cuvinte se ascund proiecte de hotărâre, se supun votului proiecte de hotărâre fără a fi făcute publice de parcă ședința aleșilor locali ar fi o ședință a unei secte …private.

După încheierea ședinței a fost postată pe pagina Primăriei Carei o informare mai mult decât SFIDĂTOARE. Din cele 23 de proiecte de hotărâre supuse  la vot s-a făcut referire doar la două proiecte. NIMIC despre fondul locativ, câte locuințe adminsitrează Primăria Carei sau cât a cheltuit societatea de transport  în comun care nu are activitate efectivă sau care mai sunt datoriile la Piața Carei sau ce spații a preluat Primăria Carei de la Caritas Dieceza Satu Mare și ce utilități va plăti, etc.

Consilierii au ridicat mâna cuminți la fiecare proiect inițiat de primar. Nimeni nu a avut nimic  de adăugat sau întrebat. Nu a fost nevoie nici de 20 de minute pentru a se vota cele 23 de proiecte de hotărâre, majoritatea fiind execuțiile bugetului de venituri și cheltuieli pentru instituțiile din subordine. Ședințele de Consiliu Local de la Carei se desfășoară doar pentru ca primarul să scoată în evidență faptul că niciun ales local nu iese din rând, unanimitatea dragă evazionistului din perioada când era activist de partid comunist fiind consfințită.

Bugetarii din Primăria Carei ascund cu tupeu și obrăznicie informații publice uitând că sunt acolo pentru a servi careianul și nu invers.

Au ascuns să facă referire la faptul că primarul evazionist a inițiat proiect de hotărâre pentru aprobarea execuției bugetului local de venituri și cheltuieli al municipiului Carei la data de 31.12.2022 abia după ce a împărțit de două ori bani din excedent. Păi dacă nu a fost prezentată execuția bugetului  până la 31.12.2022 de  unde au știut că au avut excedent? E chiar așa mare foamea de bani pentru firmele de casă?

Guvernul României nu mai are autoritate în fața reprezentanților UDMR care conduc administrațiile locale?

Plătim angajații din Primăria Carei pentru a ne informa despre administrația locală. Actualizați Achizițiile Publice, publicați Rapoartele de specialitate la hotărârile Consiliului Local, actualizați autorizațiile de construcție și certificatele de urbanism, ORDINEA DE ZI a ședințelor de CL unde nu apar proiectele introduse înainte de ședințe de parcă s-ar vrea ascunderea lor, etc.

Buletin de Carei

La Primăria Carei se împart banii din excedent înainte de aprobarea execuției bugetare

 

 

 

Lasati un comentariu